Pentru creștinism bănuiala e un păcat grav și oribil. Pentru creștinism încrederea e calea morală a generării de persoane. Numai omul își făurește semenii proporțional cu încrederea pe care le-o acordă și le-o dovedește. Neîncrederea e ucigătoare ca și pruncuciderea; desființează ca om pe cel asupra căruia se manifestă. Omul însuși, făurit de Dumnezeu, își transformă pe aproapele său în persoană – printr-un act creator secund – datorită încrederii pe care i-o arată.

(N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, p. 112)