Păcatul și scuza obișnuinței

Cuvinte duhovnicești

Păcatul și scuza obișnuinței

    • Păcatul și scuza obișnuinței
      Păcatul și scuza obișnuinței

      Păcatul și scuza obișnuinței

Deprinderea păcatului, oricare ar fi el, este foarte periculoasă, când ajunge în treapta a zecea. Ori iubirea de bani, ori desfrânarea, ori minciuna, ori făţărnicia, ori slava deşartă, ori beţie, orice ar fi.

Cele douăsprezece trepte ale păcatului – Introducere

Primele două trepte ale păcatului

A treia, a patra și a cincea treaptă a păcatului

A șasea și a șaptea treaptă a păcatului

A opta treaptă a păcatului

Treapta a noua a păcatului este obişnuinţa sau obiceiul. Un duhovnic bun, la mărturisire, ştie pe cel păcătos în ce treaptă este. Dacă-l întrebi aşa: „Moşule, sau mătuşă, sau soră, de ce fumezi?” „Părinte, m-am obişnuit cu ţigara!” Deodată îţi spune că este în treapta a noua. Că el n-a căzut o dată în viaţă. El spune să s-a obişnuit cu ţigara, că ţine tabachera cam aproape.

„De ce bei, moşule?” „M-am cam obişnuit, părinte, cu paharul, cu rachiul, cu vinul!”

„De ce spui minciuni?” „Părinte, m-am obişnuit cu ele!”

„De ce faci cutare păcat trupesc?” „M-am obişnuit cu el!”

„De ce furi?” „Părinte, aşa mi-i obiceiul!”

Deci îl cunoşti de la această vorbă în ce treaptă este, adică în treapta a noua. Acestea sunt trepte mai grele de acum. Treapta a noua este obiceiul păcatului.

Treapta a zecea a păcatului este deprinderea păcatului, nu-i obicei. Omul în treapta a noua face păcatul din când în când, din obişnuinţă, dar în treapta a zecea îl face mereu; s-a deprins să păcătuiască.

Treapta a zecea a păcatului este cea mai periculoasă, pentru că păcatul devine a doua fire, a doua natură. Omul fuge la cârciumă şi la pahar vrând-nevrând. „Măi, da lasă-te de beţie, de fumat, uite că eşti bolnav! Te duci în gheenă, îţi pierzi şi mintea şi trupul şi sănătatea! Îţi pierzi toate dacă mai bei! Ţi-a spus şi doctorul, îţi spune şi duhovnicul!” „Nu, domnule, m-am deprins! Eu, dacă nu beau un pahar de vin sau de rachiu, nu mai pot să trăiesc!”

El îţi spune singur pe ce treaptă este. „M-am deprins şi nu pot”. Ori minte, vrând-nevrând; ori curveşte, vrând-nevrând; ori fură, vrând-nevrând; ori bea, vrând-nevrând; ori se bate, vrând-nevrând. De ce? Păcatul de la obişnuinţă a ajuns la deprindere. S-a deprins.

În treapta a zecea, păcatul devine a doua natură. Este aproape ceva firesc, natural la el. Şi ca să întorci un om de pe treptele acestea la pocăinţă, îţi trebuie mai mare luptă. În treapta a şaptea, a opta, dacă a căzut o dată, se întoarce uşor. În treapta a noua mai greu, că a început să se obişnuiască. În treapta a zecea este mult mai greu să se întoarcă.

S-a deprins şi nu se lasă până nu face păcatul. El este cum zice marele Apostol Pavel: „Cine face păcatul, este rob al păcatului”. L-a robit păcatul şi-l duce la lucrarea păcatului, vrând-nevrând.

Deprinderea păcatului, oricare ar fi el, este foarte periculoasă, când ajunge în treapta a zecea. Ori iubirea de bani, ori desfrânarea, ori minciuna, ori făţărnicia, ori slava deşartă, ori beţie, orice ar fi.

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa. Volumul VI, ediția a II-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 43-45)

 

Citește și:

Ultimele două trepte ale păcatului