Părinte, de ce facem atât de greu binele și alunecăm atât de ușor spre rău?

Cuvinte duhovnicești

Părinte, de ce facem atât de greu binele și alunecăm atât de ușor spre rău?

Pentru bine trebuie mai întâi să ajute omul însuși, să se nevoiască, în timp ce la rău ajută diavolul. Pe lângă aceasta, oamenii nu vor să urmeze binele, nici nu au gânduri bune.

Deoarece pentru bine trebuie mai întâi să ajute omul însuși, să se nevoiască, în timp ce la rău ajută diavolul. Pe lângă aceasta, oamenii nu vor să urmeze binele, nici nu au gânduri bune. De multe ori spun mirenilor următoarea pildă: „Să spunem că am o mașină și zic în mintea mea: „Ce să fac cu ea? Eu mă pot ajuta și cu vreun cunoscut de-al meu sau cu un taxi, la nevoie. Să o dau cutărui familist, care are mulți copii, să-i scoată puțin afară, să-i ducă la vreo mănăstire, să răsufle puțin, ca astfel să fie ajutați și ei, sărmanii”. Dacă procedez astfel, nimeni nu mă va imita în aceasta. Dar dacă am o mașină de aceeași marcă ca a ta și o schimb și voi lua alta de o marcă mai bună, vei vedea că nici tu nu vei dormi toată noaptea ca să afli un chip să schimbi mașina și să iei una mai bună, la fel ca a mea, chiar dacă cea pe care o ai este bună. În cazul acesta vei spune: „Voi vinde, mă voi împrumuta, numai s-o schimb”. În timp ce în cazul de mai înainte nimeni nu mă va imita spunându-și: ”Nici eu nu am nevoie de mașină, hai să o dau și eu”, ci se poate chiar să spună că nu sunt sănătos”.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești – I – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 32)

Citește despre: