Părintele Adrian Cărăușu – Mărturisitor în temnițele comuniste

În februarie 1948 este trimis la Aiud, pentru ca la 10 ianuarie 1950 să fie mutat în penitenciarul Pitești. Este trecut prin reeducare, rezistând torturilor.

Părintele Adrian Cărăușu s-a născut la 25 iulie 1923, în familia plugarului Gheorghe Cărăușu, din  Scorțeni, județul Bacău. După școala din satul natal, ca bursier, a urmat Școala militară de muzică „Iacob Mureșianu” din București, apoi Liceul Teoretic din Bacău.

La 11 februarie 1942 este arestat, pentru suspiciunea de „activitate în organizație politică interzisă”. Prin Sentința nr. 1493 din 28 martie 1943 a Curții Marțiale a Diviziei 21 Infanterie este condamnat la 10 ani muncă silnică. Execută o parte a pedepsei la Aiud și Vaslui, deoarece la 21 iunie 1944 este trimis pe frontul de Est în Batalionul 18 Vânători de Munte, apoi la Regimentul I CFR Focșani. După lăsarea la vatră, în octombrie 1945 își susține examenele de bacalaureat la Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni, apoi se înscrie la Facultatea de Teologie din Suceava. În anul universitar 1945-1946, urmează cursurile de Teologie a primilor doi ani. Pentru a se întreține în perioada studenției, tânărul Cărăușu efectuează serviciul de cântăreț la Biserica „Sf. Nicolae” din Suceava. Totuși, în noaptea de 8 spre 9 mai 1947 este arestat din nou pentru presupusă activitate legionară, anchetat într-un grup de 30 de tineri, la Suceava, apoi, din 5 iunie, la București, cercetările desfășurându-se sub directa supraveghere ale lui Alexandru Nicolschi, director adjunct al Securității. Prin Sentința nr. 1546 din 1 august 1947 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militară București este condamnat la 12 ani și 6 luni temniță grea, pentru infracțiunea de „complot pentru distrugerea statului”. În februarie 1948 este trimis la Aiud, pentru ca la 10 ianuarie 1950 să fie mutat în penitenciarul Pitești. Este trecut prin reeducare, rezistând torturilor. Bolnav de TBC, în martie 1951 este mutat la spitalul-penitenciar Tg. Ocna.

Potrivit lui Gheorghe Calciu, Adrian Cărăușu era un model de viețuire creștină în închisoare: „Era așa de credincios și așa de dedicat, încât toată lumea nu-i spunea decât «părintele Cărăușu». A făcut închisoare din ’41, cu Gafencu și cu ceilalți. El ne-a vorbit prima dată despre viața celor arestați din perioada lui Antonescu, despre cum trăiau ei acolo, despre rugăciuni, despre tot ce făceau și despre trăirea duhovnicească la care ajunseseră. Era foarte interesant. Pentru noi părea ceva din altă lume. Și toate aceste lucruri pe care ni le-a povestit el, și rugăciunile - că ne-a învățat o serie de rugăciuni - și cântările bisericești, ne-au ajutat foarte mult. A fost prima dată când am avut o legătură cu teologi în închisoare și pentru mine întâlnirea asta cu părintele Cărăușu a fost o mare rezervă de putere duhovnicească pentru cele ce au urmat”. Aceste aspecte sunt confirmate de documentele Securității. Datorită „educației religioase” pe care o făcea deținuților și pentru veșmintele bisericești confecționate din cearșafuri și haine găsite asupra sa în celulă, Cărăușu a suportat sute de zile de izolare.

După o scurtă detenție la Jilava, în aprilie 1952 este mutat în penitenciarul Aiud. În primele 6 luni este ținut la izolator, pentru ca doi ani mai târziu să se îmbolnăvească, din nou, de TBC. La 4 ianuarie 1955 este „reprimit în cercetări”, la penitenciarul Suceava, apoi, pe 26 ianuarie transferat la penitenciarul Văcărești, probabil pentru spitalizare în urma anchetelor la care fusese supus. În martie 1955, este mutat la Aiud. Se îmbolnăvește, din nou, de unde, în mai 1955, este mutat la Văcărești. În mai 1955, printr-o hotărâre a Tribunalului Militar București, i se compută detenția de la 9 mai 1947, cu executare până la 1 noiembrie 1959.

La încheierea pedepsei, printr-un ordin al MAI din 13 septembrie 1959, lui Adrian Cărăușu i se fixează loc de muncă pentru 60 de luni. Primea această decizie, pentru neacceptarea reeducării. După o scurtă detenție la Gherla (noiembrie 1959), avea să fie mutat în lagărul de la Culmea, pentru ca în aprilie 1960 să ajungă la Periprava.

A fost eliberat la 6 mai 1964. Dorește să-și continue studiile de teologie, pentru a ajunge preot. Se căsătorește cu logodnica Elvira Vasileanu, care i-a fost alături pe toata perioada detenției. În vederea hirotonirii, primește aprecieri pozitive de la fostul preot căruia îi slujise în timpul studenției: „A fost un student harnic, corect și cu dragoste multă de a urma pregătirea de viitor preot. [...] În fiecare duminică și sărbătoare, cu multă smerenie și cu glas duios, ne-a dat răspunsuri de la strană atât la Utrenie, cât și la Sf. Liturghie. Nu avem decât cuvinte de laudă asupra tânărului candidat la preoție și cu toată dragostea îl recomandăm pentru a i se împărtăși Sf. Taină a Preoției, cu toată nădejdea că vom avea încă un frate plin de avânt și cu multă dragoste de a lucra în ogorul Domnului”.

La 6 iulie 1964 este hirotonit preot de către Episcopul Teofil Herineanu în Catedrala eparhială din Cluj, pe seama parohiei Hodișu, județul Cluj. Ca preot la parohia clujeană, Adrian Cărăușu își finalizează studiile de Teologie la institutul din Sibiu. La 1 februarie 1967 este transferat la Parohia Vălenii Lăpușului, județul Maramureșului. După expirarea termenului de cinci ani de slujire în Eparhia Clujului, deoarece fusese hirotonit de către chiriarhul clujean, la 1 august 1969 se întoarce în ținutul natal, ca paroh la Parohia Nadișa, județul Bacău. Totuși, la 1 octombrie 1971 se transferă la Parohia Sadău, apoi la 1 decembrie 1972 la Poieni-Solca, ambele din județul Suceava. De la 1 august 1979 revine în județul Bacău, ca paroh la Parohia Grozești (astăzi Oituz).

La 20 ianuarie 1985 a trecut la cele veșnice.

(Pr. Nicolae Cătălin Luchian, Adrian Nicolae Petcu, Clerici din Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor în închisorile comuniste (1945-1964), 2018)

De la același autor

Ultimele din categorie