Dintre toate darurile pe care trebuie să le căutăm şi să le apreciem la părintele duhovnicesc, cel mai de preţ este dreapta socoteală sau discernământul duhovnicesc. Un astfel de duhovnic poate să discearnă felurile gândurilor care ne învăluie: îngereşti sau dumnezeieşti, omeneşti sau drăceşti şi să le dea sfatul mântuitor, de suflet folositor.

Adevăratul duhovnic „trebuie să aplice leacurile potrivite. Celor împovăraţi de păcate grele şi uşor aplecaţi spre deznădejde, le este potrivit leacul al doilea: jugul blând şi sarcina uşoară. Celor ce tind spre un cuget înalt şi mândru, le este potrivit leacul dintâi - calea îngustă şi plină de necazuri”.

Părintele duhovnicesc trebuie să fie un bun cunoscător al realităţilor duhovniceşti, al luptei sau războiului nevăzut, nu atât din citiri, cât mai ales din experienţă, pentru a putea discerne în viaţa ucenicilor săi de ce fel este războiul sau părăsirea: dumnezeiească sau drăcească.

(Preot Ioan C. Teșu, Teologia necazurilor sau a îcercărilor, Editura Ars Longa, Iaşi, 1995, pp. 81-82)