Părintele Justin (Iosif) Pârvu s-a născut la 10 februarie 1919, într-o familie de oameni simpli din Călugăreni, județul Neamț.

În 1936 a intrat pe poarta Mănăstirii Durău, județul Neamț, trei ani mai târziu fiind tuns în monahism, totodată ocupând un post de cântăreț. Din 1937 a urmat Seminarul Monahal de la Cernica.

În 1941, la desființarea acestuia, părintele Justin a fost transferat la „secția monahală” de la Seminarul Teologic din Râmnicu Vâlcea. La puțin timp, a fost hirotonit ieromonah de către Arhiereul-vicar Valerie Moglan, în Catedrala Mitropolitană de la Iași.

În vara anului 1941 este incorporat ca preot în Batalionul 18 Vânători de Munte. Este trimis pe frontul de Est, ajungând la Odesa și în Crimeea. În aprilie 1944, unitatea militară din care făcea parte se stabilește în localitatea nemțeană Vânători, aproape de locul natal. Aici slujește, mărturisește și cuminecă pe soldații care țineau linia frontului împotriva ofensivei sovietice care părea de neoprit.

În 1945, încearcă să-și continue școala teologică la Râmnicu Vâlcea. Urmează anul V, dar în 1946 este transferat la Seminarul Teologic din Roman. Ca elev în clasa a VIII-a din Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe” din Roman, a fost arestat la 15 mai 1948, sub suspiciunea de apartenență la organizația „Frățiile de Cruce” din Roman, formată din 40 elevi de la Seminarul Teologic și alte licee romașcane.

Potrivit documentelor de arhivă, cazul legionarilor de la Roman a fost supradimensionat de către Siguranța comunistă, ca o adevărată conspirație menită să participe decisiv la răsturnarea regimului comunist. Numai simplele relații pe care părintele Justin Pârvu le avea cu fostul membru FDC din vremea guvernării legionare, fostul seminarist și student Dumitru Bârjoveanu, pentru Siguranță însemnau reactivarea organizației FDC-Roman. La o astfel de secvență se adăugau delațiuni relative la ascunderea unei biblioteci legionare în spațiul Seminarului „Sfântul Gheorghe” care, de altfel, nici nu a fost găsită la percheziție, și ținerea unor ședințe de cuib, în fond fiind vorba de întâlnirile colegiale în care părintele Justin, elev în ultima clasă, era recunoscut cu o autoritate duhovnicească. Scenariul Siguranței comuniste era construit și prin contribuția unui agent provocator care, încă de la sfârșitul anului 1947, încercase implicarea celor vizați într-o reorganizare a fostei organizații FDC din perioada antonesciană. Astfel, pentru Siguranța comunistă toate acestea reprezentau activitate legionară, așa cum se suspecta și în cazul altor școli romașcane, precum liceele „Roman-Vodă”, Industrial, Agricol sau Comercial.

Prin Sentința nr. 307 din 14 martie 1949 a Tribunalului Militar Iași, în deplasare la Suceava, părintele Justin a fost condamnat la 12 ani muncă silnică pentru delictul de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut penitenciarele de la Suceava (1948), Aiud (august 1949, iulie 1955 și martie 1959), Gherla (martie 1954) și Jilava, dar și coloniile de muncă de la Baia Sprie (septembrie 1950) și Cavnic (ianuarie 1953).

În urma Ordinului MAI nr. 10.041/1959, a primit o detenție administrativă de 36 luni în lagăr de muncă, trecând prin Culmea (1959) și Periprava (octombrie 1959). Detenția administrativă a fost prelungită cu alte 36 luni prin Ordinul MAI nr. 10097 din 9 ianuarie 1961.

A fost eliberat la 6 mai 1964. Nu i s-a permis să se întoarcă în mănăstire. După detenție, s-a angajat ca muncitor. Cu mari greutăți, a reușit să intre în obștea Mănăstirii Bistrița, apoi în cea de la Secu. După 1990, a construit Mănăstirea Petru Vodă în ținutul natal.

(Pr. Nicolae Cătălin Luchian, Adrian Nicolae Petcu, Clerici şi mireni mărturisitori din Arhiepiscopia Iaşilor, în închisorile comuniste (1945-1964), Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 123-124)