Părintele Patriarh Daniel: „Crucea este semnul iubirii jertfelnice a lui Hristos”
Întrucât Împăratul Constantin cel Mare avea conştiinţa aceasta că avea chemare sfântă de la Dumnezeu pentru a ajuta pe creştini, el a dat libertate creştinilor împreună cu Liciniu, cumnatul său care era Împărat în Răsărit, în anul 313 în aşa numitul Edict de la Mediolanum.
Urmările acestei decizii nu au întârziat să apară, deoarece imediat au încetat persecuţiile împotriva creştinilor. El nu a rămas doar un dătător de libertate pentru creştini, ci a devenit şi un protector al creştinilor. A restituit averile Bisericii confiscate în timpul persecuţiilor. A eliberat din închisoare pe toţi cei care erau chinuiţi şi torturaţi pentru că mărturiseau pe Hristos.
Tot el, sfătuit de mama sa Elena, a abolit o mulţime de legi care prevedeau pedepse contrare spiritului creştin. Nu au fost uitaţi în programul său de domnie nici săracii, orfanii şi văduvele, cărora le-a acordat ajutoare ca de altfel şi părinţilor pentru creşterea copiilor. Legile acestea, pe lângă multe altele, au schimbat cursul istoriei.
Lucrarea misionară şi folositoare Bisericii a Sfântului Constantin cel Mare a fost mult influenţată de mama sa Elena. În anul următor Sinodului I Ecumenic de la Niceea ea a mers la Ierusalim să caute crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, pe care a aflat-o după lucrări de amploare. Sfânta Elena, ajutată de fiul său Constantin, a zidit o mulţime de biserici în locurile sfinte, mai ales Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Betleem, Biserica din Nazaret şi altele.
Icoana Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena se deosebeşte de toate celelalte icoane pentru că ei poartă Sfânta Cruce între ei în mijloc. Sfântul Constantin a văzut Crucea pe cer, iar Sfânta Elena a descoperit Crucea la Ierusalim. Crucea este semnul iubirii jertfelnice a lui Hristos prin care se arată iubirea smerită a Preasfintei Treimi pentru umanitate, unind cerul cu pământul.
Noi ne rugăm Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena să dăruiască sănătate, ajutor mult, bucurie celor care zidesc biserici, celor care dau naştere copiilor şi îi cresc în credinţa creştină, arătându-le valorile credinţei creştine şi promovând iubirea faţă de Dumnezeu în rugăciune şi iubirea faţă de semeni în fapte bune. Tuturor celor care poartă numele de Constantin şi Elena le dorim ani mulţi cu sănătate, bucurie şi ajutor de la Dumnezeu! Întru mulţi ani!
(Fragment din cuvântul Părintelui Patriarh Daniel, rostit duminică, 21 mai, la Catedrala Patriarhală, de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa Elena)