Părintele Petru Chirică s-a născut la 4 iulie 1890, în familia preotului Gheorghe Chirică din Poieni, județul Iași. După absolvirea Școlii Normale, a Seminarului teologic „Veniamin Costache” și a Facultății de Teologie (1915), la 6 decembrie 1914 a primit darul preoției pe seama Parohiei Hilița, comuna Costuleni, județul Iași. Din 1925 a slujit la Biserica „Barnovschi” din Iași.

A fost învățător la Hilița (1914), a îndeplinit și rolul de misionar al Mitropoliei Moldovei la Regionala CFR Iași (1923), totodată ocupând postul de revizor eparhial (1927). În calitatea de misionar a ținut nenumărate conferințe religioase pe tema combaterii sectelor, pericolului ateist-comunist, cu caracter moralizator și educativ-religios. Uneori ținea chiar și patru conferințe pe săptămână, atât în parohii, cât și în alte locații ieșene, precum și la ateneele din Nicolina și Tătărași. Multe din aceste conferințe le-a publicat în broșuri editate de Direcția regională CFR Iași (ex. „Nebunia comunistă”, 1937) și le-a difuzat mai ales în rândul muncitorilor. A publicat peste 20 de broșuri, precum „Mărturisirea păcatelor”, „Cine este Iisus Hristos?”, „Rătăcirea stilistă”, „Biruința credinței” etc. Timp de șase ani a scos ziarul „Credință și fapte” și 11 ani revista „Sfânta Cruce”. Misionarismul său s-a concretizat și prin activitățile susținute în Oastea Domnului, în 1937 ajungând conducător al filialei Moldova. Considerând că răspândirea sectelor și a comunismului reprezintă pericolele majore ale României interbelice, după 1935 a activat în mediul politic ca membru al Partidului Național-Creștin. Ca misionar a activat până în 1938,după ce, cu cinci ani mai înainte, fusese numit paroh la Biserica „Barnovschi” din Iași. Aici a slujit până la momentul pensionării, iunie 1952. După această dată, părintele Chirică a slujit la Biserica „Sfântul Spiridon” din Iași. Despre activitatea sa pastoral-misionară avea să spună mai apoi: „Am iubit patria și pe toți cetățenii ei, fără deosebire de rasă, religie, avere, cultură, dar unde am văzut că cineva duce o viață destrăbălată sau face rău, ori se poartă rău, n-am tăcut, ci am mustrat, uneori aspru, numai mânat de gândul pentru a-l îndrepta pe calea cea bună”. Pentru activitatea sa interbelică, mai ales în rândul muncitorilor, la 30 decembrie 1958, părintele Petru Chirică a fost arestat de Securitate. La percheziție i s-au confiscat mai multe cărți cu tematică teologică, considerate interzise, precum „Teologia luptătoare”, scrisă de Mitropolitul Irineu Mihălcescu. În ancheta de la Iași a fost interogat asupra conferințelor ținute împotriva comunismului și a broșurilor difuzate în rândul muncitorilor. Pentru organele de represiune, activitatea interbelică a părintelui era considerată o manipulare împotriva mișcării muncitorești progresiste. Astfel, prin Sentința nr. 104 din 15 mai 1959 a Tribunalului Militar București, părintele Chirică a fost condamnat la 15 ani temniță grea, pentru infracțiunea de „activitate intensă contra clasei muncitoare”. După detenția de la Securitatea și penitenciarul din Iași, părintele Chirică a cunoscut temnițele de la Jilava (aprilie 1959) și Aiud (din octombrie 1959). A fost eliberat la 14 aprilie 1964 din penitenciarul Aiud. La 17 iulie 1964 a fost îmbisericit la Parohia „Sfântul Nicolae”- Copou.

(Pr. Nicolae Cătălin Luchian, Adrian Nicolae Petcu, Clerici şi mireni mărturisitori din Arhiepiscopia Iaşilor, în închisorile comuniste (1945-1964), Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 48-49)