Pe Părintele Serafim Popescu de la Mânăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus l-am cunoscut încă din copilărie, în anii ’50. Îmi amintesc cu drag de pelerinajele pe care le făceam la Sâmbăta de Sus cu credincioşii din satul natal (Boholţ) situat la cca. 30 km de mănăstire. Plecam dimineaţa în revărsatul zorilor, ne opream din loc în loc, pentru odihnă şi hrană, iar spre apusul soarelui ajungeam la mănăstire. După slujba de seară, pelerinii erau cazaţi la arhondaric, unde până târziu se cântau cântări de la Oastea Domnului. A doua zi, care era întotdeauna Duminica sau zi de sărbătoare, credincioşii veniţi din toată Ţara Făgăraşului se încadrau în programul slujbelor, se spovedeau şi se împărtăşeau cu Sfintele Taine. Erau anii după plecarea Părintelui Arsenie Boca de la Sâmbăta la Prislop, când toată lumea povestea despre cele auzite din gura Părintelui sau de minunile săvârşite de el. Într-adevăr, duhul Părintelui era prezent nu numai la mănăstire, ci în toată Ţara Făgăraşului.

Pe Părintele Serafim l-am cunoscut mai îndeaproape după ce am intrat la Teologie la Sibiu, în 1970, când am început să înţeleg mai mult din tainele vieţii duhovniceşti. Chiar înainte de Teologie începusem sa fac pelerinaje regulate la Mânăstirile din Moldova şi Oltenia în căutare de duhovnici renumiţi. Făceam aceasta la îndemnul şi cu sprijinul măicuţelor Filofteia şi Rafaela Potcoavă, nepoatele Părintelui Dumitru Stăniloae. Aşa am ajuns să cunosc de tânăr pe marii duhovnici ai României, pe Părinţii Paisie, Cleopa, Chiril, Ioil, Petroniu, Ioanichie de la Sihăstria, Arsenie de la Cheia (mutat apoi la Dintr-un lemn, la Cernica şi în cele din urmă la Techirghiol), Iachint de la Putna, Dosoftei de la Slatina, Gamaliil de la Cozia, Dometie de la Râmeţ, Lavrentie de la Frăsinei, Visarion de la Clocociov, Ilarion (Argatu) de la Cernica, Sofian şi Adrian de la Antim, Dositei de la Sitaru…

Cunoscându-i îndeaproape pe toţi aceşti mari duhovnici, la care m-am spovedit de multe ori, puteam să apreciez şi mai mult darurile duhovniceşti ale Părintelui Serafim pe care-l număr printre cei mai mari duhovnici ai secolului XX.

Ceea ce am apreciat cel mai mult la Părintele Serafim a fost blândeţea sa. Chipul său senin şi zâmbetul nelipsit de pe buze, ca şi vorba sa înţeleaptă şi blândă, reflectau ceva din realităţile fiinţelor spirituale din lumea nevăzută. Într-adevăr, Părintele Serafim lăsa impresia că este întruparea unei fiinţe îngereşti. Desigur, multe din calităţile duhovniceşti ale oamenilor se moştenesc de la părinţi. Dar dacă ele nu sunt întreţinute şi cultivate se pot pierde foarte uşor. Cine cunoaşte îndeaproape istoria Mânăstirii Sâmbăta, care a reînceput cu Părinţii Arsenie Boca şi Serafim Popescu cu puţin înainte de al doilea război mondial, ştie că viaţa de aici n-a fost deloc uşoară. La greutăţile începutului se adăugau cele ale războiului şi apoi ale ocupaţiei comuniste – în apropiere de mănăstire, în Munţii Făgăraşului, partizanii au luptat până târziu prin anii ’60 – ca să nu mai amintim de frământările din sânul obştii care au dus la caterisirea unor monahi. Or, pentru ca să te menţii în vremuri atât de grele - căci era vorba în primul rând de supravieţuire - trebuia să ai o mare rezistenţă sufletească. Iar aceasta nu putea veni decât dintr-o profundă comuniune cu Dumnezeu prin rugăciune. Or, părintele Serafim a fost omul rugăciunii prin excelenţă. Mi-l amintesc slujind cu calm şi frumos la Sfântul Altar. Parcă-l aud şi acum citind rugăciunile înainte de spovedanie, cu vocea sa blândă şi dând îndrumări de felul cum trebuie să ne spovedim. Îmi amintesc de vorbele de taină cu care mă înconjura de fiecare dată când îl întâlneam. De fapt, Părintele inspira curaj şi nădejde prin însăşi apropierea de el, în orice discuţie. Vorba lui cea mai frecventă, ca un fel de salut adresat tuturor care-l întâlneau, era „Bătu-te-ar binele”. Aceasta era mai mult decât o urare, era o adevărată binecuvântare. Ea exprima dorinţa lui arzătoare ca binele să fie de partea noastră a tuturor, să ne înconjoare şi să ne călăuzească pe toate drumurile vieţii.

Cred cu toată puterea nu numai că Părintele Serafim este laolaltă cu drepţii în Împărăţia lui Dumnezeu, ci şi că el se roagă şi mijloceşte pentru cei care-l cheamă cu credinţă în ajutor.

(Înaltpreasfințitul Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord)