Vă pomenesc mult și vă doresc binele cu osârdie, căci nu aveți în suflet decât râvnă vie pentru lucrarea mântuirii. Domnul v-a chemat. Să mulțumim Domnului! Nu pregetați însă a face, în ce vă privește, toate cele de trebuință. Domnul a început în voi lucrarea înnoirii duhovnicești. Credeți și nădăjduiți că Cel care a pus început va și desăvârși (vezi Filipeni 1, 6), dacă veți păzi râvna vie și nu vă veți lăsa de ostenelile potrivite. Râvna este lucrare a Harului și mărturie a faptului că acest Har adastă în voi nedespărțit, dând naștere vieții harice. Atâta vreme cât este râvnă, este și Harul Sfântului Duh. El este foc. Focul este hrănit cu lemne. Lemnul duhovnicesc este rugăciunea... îndată ce Harul se atinge de inimă, ia naștere întoarcerea minții și a inimii către Dumnezeu, care-i sămânța rugăciunii. După aceea vine petrecerea gândului în cele dumnezeiești.

Harul lui Dumnezeu întoarce luarea-aminte a minții și a inimii către Dumnezeu și o ține acolo. De vreme ce mintea nu stă fără lucrare, când e întoarsă către Dumnezeu, la Dumnezeu se și gândește. Ca atare, aducerea-aminte de Dumnezeu este adevărata însoțitoare a stării harice... Aducerea-aminte de Dumnezeu nu rămâne în nelucrare, ci duce negreșit în starea de vedere duhovnicească a desăvârșirilor dumnezeiești și a lucrurilor dumnezeiești: a bunătății, a dreptății, a facerii lumii, a purtării de grijă, a răscumpărării, a judecății si răsplătirii. Toate acestea alcătuiesc împreună lumea dumnezeiască, altfel spus tărâmul duhovnicesc. Cel râvnitor petrece în acest tărâm și nu iese din el: aceasta este însușirea aparte a râvnei. Vreți să vă păstrați râvna? Păstrați toată așezarea sufletească arătată... Să aveți întotdeauna la îndemână lemne duhovnicești și îndată ce veți băga de seamă că focul râvnei slăbește, luați un butuc din lemnele duhovnicești și puneți-l pe focul duhovnicesc. Și totul va merge bine. Din suma tuturor acestor mișcări duhovnicești iese frica lui Dumnezeu – starea evlavioasă înaintea lui Dumnezeu în inimă... neîncetat dați viață acestei stări, și vii veți fi... Ați înviat, așa cum spuneți, și de veți face așa, veți fi întotdeauna numai în starea omului înviat.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Mântuirea în viața de familie, Editura Cartea Ortodoxă, București, 2004,  pp. 10-11)