Bătrânul Ieronim le repeta mereu fiilor săi duhovniceşti: „Fiţi atenţi la mintea voastră. Nu o înrobiţi cu nimic. Eu însumi regret că am construit biserici, că mi-am înrobit mintea cu multe griji şi am împiedicat-o să se roage”. Şi adăuga: „Fiţi foarte atenţi cu mintea voastră. Nu o împovăraţi cu tristeţea şi cu probleme inutile. Când apa este curată şi liniştită, tu vezi până-n adâncime şi poţi observa chiar şi o pietricică. La fel este şi cu mintea”.

Paza minţii este o condiţie a rugăciunii. Bătrânul Iosif Isihastul, cu bogata experienţă din Sfântul Munte, zicea: „O rugăciune fără atenţie şi trezvie este o pierdere de timp, o muncă fără răsplată. Noi trebuie să fim atenţi asupra simţurilor, a celor lăuntrice şi a celor din afară. Căci fără această atenţie, mintea şi puterile sufletului se răspândesc în lucruri deşarte şi obişnuite – ca şi apa murdară ce curge pe drum. Nimeni nu se poate ridica spre înălţimi, dacă nu urăşte lucrurile pământeşti. Adesea ne rugăm şi mintea noastră se împrăştie la lucrurile ce-i plac, este atrasă de obişnuit. De aceea trebuie să ne sforţăm pentru a ne reculege şi a fi atenţi la cuvintele Rugăciunii”.

(Î.P.S. Andrei Andreicuţ, Mai putem trăi frumos?, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2012, p. 104)