Să mergem acum la o altă poartă, apropiată de cea a gurii, anume la poarta auzului. Dacă pe prima cetăţenii cetăţii pot doar să iasă şi nu să intre, prin aceasta ei pot doar să intre şi nu să şi iasă. Aceste două porţi sunt foarte asemănătoare. Dacă poarta auzului nu lasă să intre nici un gând pervertit sau pervertitor, atunci nici gura nu suferă. Dacă copilul nu aude cuvinte ruşinoase sau pline de răutate sau de viclenie, atunci nici nu spune astfel de cuvinte. Invers, dacă îşi lasă auzul larg deschis spre toate, va distruge şi gura, şi va provoca o mare tulburare tuturor cetăţenilor cetăţii sufletului.

Prin urmare, copiii nu trebuie să audă nimic necuviincios, nici de la sclavi sau de la servitori, nici de la pedagogul lor şi nici de la doică. Copiii sunt ca plantele, au nevoie de mai multă îngrijire când sunt mai fragile. Să ne străduim să le găsim o doică bună ca încă de la început să nu primească nimic rău şi dezvoltarea lor să aibă o temelie sănătoasă.

Să nu asculte, de asemenea, nici poveşti băbeşti sau viclene sau prosteşti de genul „cutare a sărutat-o pe cutare; prinţul şi prinţesa au făcut aşa şi aşa” Nimic de felul acesta, ci poveşti simple, fară intrigi.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Părinții și educarea copiilor, traducere de Ieromonahul Benedict Aghioritul, Editura Agapis, București, 2007, p. 65)