În timpul bolii trebuie mai întâi să ne silim a mulțumi lui Dumnezeu, iar atunci când sufletul gustă dulceața și tihna pe care le aduce această mulțumire se grăbește singur spre ea, ca spre un liman. El se grăbește într-acolo fugind de valurile grele ale cârtirii, puținătății de suflet și întristării.

Prin multe necazuri se cuvine nouă a intra întru Împărăția lui Dumnezeu. Pe cine iubește Domnul, aceluia îi trimite necazuri, și acestea omoară inima alesului Său față de lume, o deprind să plutească în apropierea lui Dumnezeu. În toate necazurile, printre care se numără și boala, următoarele doctorii aduce folos duhovnicesc și mângâiere duhovnicească: încredințarea în voia lui Dumnezeu, recunoștința față de Dumnezeu, mustrarea de sine și recunoașterea că suntem vrednici de pedeapsa lui Dumnezeu, aducerea aminte de faptul că toți sfinții au săvârșit calea vieții lor pământești în pătimiri necontenite și crâncene, că necazurile sunt paharul lui Hristos. Cel ce nu s-a împărtășit de acest pahar nu e în stare să moștenească fericirea cea veșnică.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu, Editura Sophia, 2012, pp. 160-161)