Când copilul nu are poftă de mâncare, nici un părinte nu renunţă la încercarea de a-l face să mănânce. Nu zice nimeni: „Bine că ai avut poftă până acum, mai departe vedem noi...”. Ci încearcă să gătească ce-i place copilului, pregăteşte mâncăruri speciale, le face mai atrăgătoare, aşa încât copilul să mănânce.

Dacă facem comparaţie cu învăţatul, este nevoie să „gătim” studiul astfel încât să fie atrăgător pentru copil. Desigur, nu toţi părinţii au aceleaşi calităţi pedagogice, pentru a cunoaşte materiile pe care le studiază copiii lor şi pentru a le alege bine cărţile. Dar nimic nu-i împiedică să colaboreze cu învăţătorul sau cu profesorul, pentru a îndrepta copilul în direcţia bună.

Şi nici dialogul sincer nu strică niciodată: „Ştii, copile, pe noi ne preocupă problema asta, ştim că ai calităţi pe care nu le pui în valoare, poate eşti obosit, poate nu ştii cum să o scoţi la capăt, hai să vedem care-i cauza. Nu suntem prea citiţi, dar vrem să te ajutăm. Ia, zi, tu ce părere ai? Ce ar fi de făcut? Pentru că e păcat să nu-ţi foloseşti resursele”. Copilul va reacţiona mult mai bine la o astfel de abordare, decât la o atitudine de genul: „De ce nu înveţi, uite cât muncim pentru tine şi se pierde degeaba toată munca noastră”. Nu reuşim nimic aşa. Nu mişcăm cu nimic copilul către învăţat.

El trebuie să fie atras de învăţat. Una e să împingi pe cineva să citească ceva, şi alta e să îl atragi, să îl captivezi, să faci cititul atrăgător.

(Părintele Vasile Thermos, Sfaturi pentru o creştere sănătoasă a copiilor, traducere de Părintele Şerban Tica, Editura Sophia, Bucureşti, 2009, pp.167-168)