Nu știu dacă ați trăit vreodată sentimentul pe care și-l dă faptul că ești căutat de cineva. Că te-ai pierdut în ceața unei nopți adânci și cineva drag știe, știe fundamental că ai nevoie de el și forțează „echipa de căutare” să te descopere. Uneori, chiar își riscă viața pentru ca tu, rătăcitul, să fii salvat. Deseori, Mitropolitul Antonie Plămădeală ne povestea tinerilor studenți, prin anii ’90, că fuga de Securitate îl tulburase foarte tare și că, în ciuda faptului că trecea prin momente grele, nu se putea ruga cum se cuvine. Era o răsturnare a ideii legate de momentele de cotitură, în care unii cred că te rogi mai bine. Apoi, a venit arestarea. Ne-a spus că, deși știa bine ce urmează, a dormit strașnic și a reușit să se așeze iar în rugăciune. Când ești căutat de dușman nu e la fel ca atunci când ești căutat de cel drag, care își pune viața „pentru oile sale”. 

Este o rătăcire pe munții neascultării viața omului modern, ca și a aceluia de odinioară. Acela însă se aduna mai ușor în liniștea lui Hristos Cel iubitor. Știa că e acolo. Îi identifica mai ușor prezența. Nouă azi, din viteza autostrăzilor, ne e mai greu să simțim liniștea. Ascultăm paraclise și convorbiri duhovnicești la aparatele de la bordul mașinii dar, intrați în tăvălugul serviciului cotidian, uităm. Uneori uităm că suntem creștini, dar nu despre asta e vorba. Uităm de liniște. De căutarea celui care ne iubește fiind Iubirea care ne caută indiferent de văioaga în care ne aflăm. Vindecarea de viteză nu merge cu surogaturi. Taina cuvintelor Lui care „ne caută” prin hățișurile vieții e dincolo de orice modalitate de dialog. Semănăm uneori cu fiul cel risipitori căruia aducerea aminte de casa tatălui îi vindecă nonșalanța risipirii. Alteori, aducem la reacție cu sfinții care au auzit „vinde tot ce ai” și i-au urmat. Ori în tainica strigare pe nume se găsește toată căldura glasului lui Dumnezeu. Mariei Egipteanca o respingere dinspre Cruce îi aduce apropierea de Maica Domnului și schimbarea totală. Altor sfinți, icoana unui sfânt ori cântarea cu dulceață, la strană, a troparului unei sfinte le schimbă viața. În multe feluri și în multe timpuri Dumnezeu nu a încetat să ne caute ca oameni. 

Dar căutarea cea mai de preț este Întruparea Sa. Nu vine să ne caute ca o fantomă ori ca o alcătuire hidoasă de mit și epopee. Nu se strecoară în lume ca să ne producă frică și din ea să crească oamenii Împărăției. Și pentru că Împărăția lui Dumnezeu nu este o Împărăție a fricii, și pentru că El, Hristos, nu prin frică ne convertește. Întreaga săptămână care a început stă sub semnul convertirii. Pentru că la capătul ei strălucește, ca o aducere aminte și ca sprijin, Crucea Mântuitorului Hristos. 

Suntem între o ridicare din slăbănogeală și ridicarea Crucii ca semn de Înviere. Pe cale cântăm cu Triodul: „Pe mine, cel rătăcit în munții relelor neascultării, caută-mă, Cuvinte, și la Tine mă cheamă, alungând departe năravurile cele rele ale gândului meu. Și, fiind mort, înviază-mă iarăși și cu postul mă curățește pe mine, cel ce strig cu plângere neîncetat: Stăpâne, Hristoase, milostivește-Te spre mine pentru mare și bogată mila Ta” (Podobnicele lui Iosif, 2, Vecernia Duminicii din Lunea celei de a Treia săptămâni din Post). Fără izvorul milei care curge din coasta Răstignitului e greu de crezut că putem să ne redresăm viețile. Viața trebuie luată cu realism și trăită în chip real. Cu bune și cu rele. Fără amestecuri din afară în care contrafacerile de iubire sau milă pot să vindece nevoia noastră de ieșire din rătăcire. Dependenții de substanțe ori jocuri de noroc aici greșesc. Ei cred că acelea le pot umple vidul de iubire în care au alunecat. Mai întâi treptat, apoi forțat, deplin, dureros. Izvorul care ține viețile noastre în tainica trăire a căutării vieții veșnice nu poate fi nici înregistrat, nici redat asemeni unor podcast-uri cu rugăciuni. La El, dialogul e viu sau nu e deloc. Învățăm o viață să ieșim din falsul vieții pentru a evita o Împărăție falsă. 

Pe muntele rătăcirilor noastre, semnele cărării autentice sunt marcate cu Semnul Crucii. Nicio rună și nicio altă semiologie decât Crucea lui Hristos nu indică culmea Învierii. Nu vă lăsați mințiți. Cuvântul Hristos, Logos Întrupat, nu propune scurtături și punți false. Singura punte prin care intrăm în Rai sunt brațele Crucii Lui!