Ca să ajungi la locul unde a sihăstrit Sfântul Chiriac de la Tazlău trebuie să traversezi mai întâi o punte lungă peste un râu. Tudorel și Ștefănuț, copiii care de dimineață îl ajutaseră pe Părintele stareț Iosif Chiriac la Sfânta Liturghie, Bianca, mama sa, o femeie apropiată mănăstirii și Părintele Pavel am purces prin pădure, spre peștera Sfântului Chiriac de la Tazlău.

Drumul, pe alocuri mocirlos, nu ne-a descurajat. Pădurea ne fermeca prin verdele ei și ne îmbia să ascultăm cântecul păsărilor. Am poposit puțin la „stânca lui Ștefan cel Mare”, locul în care și voievodul își trăgea sufletul atunci când trecea pe la Tazlău. Printre crengile brazilor din apropiere am zărit întreg satul.

Locașul rugăciunii în inima muntelui

Peștera Sfântului Chiriac de la Tazlău s-a dovedit a fi o altfel de peșteră, deschisă vântului, ploilor și frigului. E de fapt un locușor pitit sub o stâncă uriașă din coasta muntelui, îmbrăcată în mușchi pe timp de vară. Însă piatră și deasupra, piatră și dedesubt.

Pe peretele dinspre răsărit, într-un ulcior de lut, stau ghemuite câteva crenguțe de brad uscat și niște busuioc, o icoană a Sfântului, care ține în mână icoana lui Hristos, câteva lumânări și un covoraș pentru îngenunchiat. Credincioșii care au mai poposit pe aici au pus alături și iconițe ale altor sfinți, preînchipuind comuniunea lor pe pământ și-n ceruri. Am găsit, agățat într-o folie, la vedere, și acatistul Sfântului Chiriac.

Pustniciei s-a dat, făcându-se vas ales al Duhului Sfânt

Am îngenunchiat și l-am citit cu toții, acolo, pe piatra pe care Sfântul s-a rugat zeci de ani, acolo unde spovedea și povățuia. I-am simțit ocrotirea celui care, despărţindu-se din tinereţe de lume, a plecat cu binecuvântare din casa părintească şi a intrat să slujească în Casa Domnului la Mănăstirea Tazlău, făcându-se călugăr iscusit. Mai apoi pustniciei s-a dat, făcându-se vas ales al Duhului Sfânt.

De dragostea lui Hristos fiind înflăcărat, viaţă sihăstrească ai petrecut în peştera din Măgura Tazlăului, pe Dumnezeu slăvind şi pe diavoli biruind. Pentru aceasta cu credinţă te lăudăm pe tine, Cuvioase Chiriac, Părintele nostru, podoaba Moldovei şi lauda sihaştrilor!

„Se spune că pe mulți i-ar fi întors la dreapta credință”

Părintele Pavel ne explică de ce Sfântul Chiriac este reprezentat cu icoana Mântuitorulului în mână: „A fost un apărător al credinței. Deși nu a participat la Sinodul de la Iași din 1642 în care s-a definitivat Mărturisirea de credință alcătuită de Sfântul Mitropolit Petru Movilă al Kievului, știa despre problema ce amenința pe credincioșii din Ardeal: uniația. Și fiindcă pe atunci cărțile circulau foarte greu, Sfântul Chiriac de la Tazlău, care era și sihastru, și copist, transcria cărți religioase și le trimitea celor din Ardeal, prin intermediul ciobanilor care treceau prin aceste ținuturi cu transhumanța. Ei aduceau știri Sfântului Chiriac și duceau și cărțile care se copiau aici, la Tazlău. Se spune că pe mulți i-ar fi întors astfel la dreapta credință”.

Cu adevărat, minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi!