La prima vedere, Parisul zilelor noastre seamănă mai mult cu un Turn Babel în stil arhitectonic haussmanian, decât cu un tărâm de pelerinaj, dar înlăturând voalul modernităţii şi al excentricităţilor, descoperi, mai ales la picior, că marea capitală franceză este de fapt un depozitar uimitor de capodopere de artă şi relicve creştine, îmbogăţit şi de prezenţa deloc modestă a numeroase moaşte de sfinţi. Nu puţine sunt locurile sacre în Franţa pe care merită să le vizitezi pentru a-i cinsti pe ucenicii şi martirii creştini care au propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu pe pământul galilor, dând mărturie generaţiilor actuale prin viaţa lor de aleasă trăire duhovnicească. De exemplu, numai la Paris se găsesc o parte din moaştele Sfintei Maria Magdalena (păstrate în impunătoarea Biserică Sainte-Marie-Madeleine), ale Sfintei Genoveva, protectoarea capitalei franceze sau ale Sfântului Mucenic Dionisie Areopagitul (primul episcop al Parisului şi cel care a avut cinstea de a fi ucenicul Sfântului Pavel şi de a asista chiar la înmormântarea Fecioarei Maria), păstrate în faimoasa bazilică-necropolă Saint-Denis. În toate marile catedrale ale Franţei, moaşte ale sfinţilor din diverse epoci sunt păstrate în relicvare aurite, înspre luminarea tuturor pelerinilor, ca exemple surprinzător de vii de credinţă, cinstire şi iubire faţă de Dumnezeu.

Dar, de această dată îmi doresc să vă port cu ochii spiritului pe urmele Sfintei Împărătese Elena, ale cărei moaşte pot fi cinstite în cripta unei frumoase biserici din Paris care poartă numele a doi sfinţi foarte populari în lumea catolică şi anume, Sfântul Leu şi Sfântul Gilles (Egidiu în limba română). Situată chiar în buricul cosmopolitului târg de pe malurile Senei, mai precis în zgomotosul şi mondenul cartier Les Halles, biserica „Saint Leu et Saint Gilles”, ale cărei origini le regăsim tocmai în secolul al XIII-lea, deţine nu numai o comoară de preţ precum sfintele rămăşiţe împărăteşti, ci are şi un destin eroic supravieţuind numeroaselor vicisitudini ale tulburatei istorii franceze.

În primul rând, această biserică a prins rădăcini de piatră chiar pe strada Saint-Denis, o veche cale regală, martoră a numeroase cortegii triumfale sau mortuare care au însoţit secole de-a rândul pe cei mai iluştri împăraţi francezi. În al doilea rând, se numără printre puţinele lăcaşuri de cult care au scăpat aproape nevătămate de furia Revoluţiei franceze. De asemenea, mai trebuie adăugat şi faptul că, în timpul Evului Mediu, actualul bulevard Saint-Denis era împânzit cu numeroase biserici şi chiar abaţii, dar singurul edificiu religios care a rămas în picioare până în prezent, aparţinând vechii istorii a acestui cartier popular, este Biserica Saint Leu, cea mai mică şi cea mai modestă dintre bisericile Parisului de la acea vreme.

Dar, istoria unei biserici nu se rezumă doar la istoria pietrelor care o compun, ci este completă numai prin cunoaşterea evenimentelor care s-au petrecut sub cupola istoriei şi, evident, sub ochii Celui Prea Înalt. Iar unul dintre cele mai semnificative evenimente din istoria acestei biserici constă tocmai în existenţa moaştelor Sfintei Împărătese Elena, păstrate cu mare cinste într-o criptă pe cât de primitoare, pe atât de tainică. Legenda spune că la începutul secolului al IX-lea, un călugăr pe nume Theutgise a adus de la Roma o parte din sfintele moaşte ale Împărătesei Elena la abaţia benedictină din Hautvilliers, unde au fost păstrate într-un cufăr ascuns în spatele altarului. În timpul Revoluţiei franceze, pentru a le proteja de furia revoluţionarilor care distrugeau fără regrete toate simbolurile monarhiei şi chiar ale bisericii, moaştele Preanobilei împărătese au fost adăpostite în Biserica Saint Leu din Paris.

Am avut şansa de a pătrunde şi eu în acest spaţiu sacru cu ocazia unui pelerinaj înscris ca eveniment în cadrul festivalului „Din dragoste pentru frumos” organizat de Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale din Franţa. Cu ocazia zilei de 21 mai, o zi însorită în care întreaga creştinătate i-a sărbătorit pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, numeroşi credincioşi români care trăiesc în Franţa, dar şi oaspeţi creştini veniţi din România au traversat celebrele poduri pariziene trecând chiar şi prin faţa monumentalei catedrale Notre-Dame, păşind pe urmele a mii, zeci de mii de înaintaşi care au parcurs acelaşi drum impulsionaţi de dorinţa de a cinsti rămăşiţele sfinte ale unicei Împărătese întocmai cu Apostolii.

Deloc întâmplător, cea de-a III-a ediţie a festivalului „Din dragoste pentru frumos” a fost dedicată comemorării celor 1700 de ani de la emiterea Edictului de la Mediolanum, comemorarea acestui moment crucial din istoria creştinismului fiind nu numai o datorie de onoare, ci şi o bună ocazie de a readuce în actualitatea tulbure a prezentului importanţa acestui eveniment unic prin care credinţa creştină a căpătat o dimensiune publică ireversibilă. Promovarea semnului Sfintei Cruci, creştinismul ca şi primă raţiune a existenţei personale, dar şi a unei societăţi bulversate politic şi social, sunt doar câteva dintre realizările esenţiale ale Împăratului Constantin cel Mare care, astfel, a schimbat pentru totdeauna chipul lumii în care trăim. Dar, alături de profundele semnificaţii ale acestei aniversări, nu trebuie să uităm că tot ceea ce a realizat marele împărat s-a înfăptuit sub protecţia iubitoare de mântuire şi a rugăciunilor binecuvântatei sale maici, Sfânta Elena.

Nu cred că o singură zi din an este suficientă pentru a comemora personalitatea acestei „Doamne Preanobile” – Nobilissima Femina –  titlu oferit mamei sale chiar de Împăratul Constantin în semn de apreciere şi recunoştinţă. Izvor al desăvârşirii spirituale a fiului său, Împărăteasa Elena este sau ar trebui să fie şi un model de autentică vieţuire creştină şi pentru femeile contemporane. Venerată pentru sfinţenia vieţii sale, Împărăteasa Elena a fost înzestrată şi cu cele mai nobile virtuţi umane: în primul rând milostenia, dărnicia sa necondiţionată de niciun rang social, modestia, smerenia, curiozitatea binefăcătoare şi curajul de care a dat dovadă, mărturisind fără încetare credinţa în Hristos Cel răstignit şi Înviat şi în puterea Sfintei Cruci. Aşadar, şansa de a participa la pelerinaj alături de ceilalţi credincioşi români, mi-a procurat o dublă bucurie: în primul rând bucuria de a-mi manifesta credinţa într-o lume în care numele lui Dumnezeu tinde să devină un tabu şi, în al doilea rând, redescoperirea unei personalităţi religioase care a îmbinat atât de armonios înţelepciunea cu evlavia şi filantropia.   

Cinstirea Sfintei Împărătese Elena la Paris

Primul cult special de cinstire a moaştelor Împărătesei Elena, din ultimii 900 de ani, a avut loc în biserica Saint Leu pe data de 28 septembrie 1997, cinstire la care au participat reprezentanţi ai numeroase biserici ortodoxe din Paris şi anume: Andréas Fyrillas, protopopul parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” a Patriarhiei de Constantinopol, preotul Grégoire Bertrand Hardy (cel dintâi protoiereu al Bisericii Ortodoxe Române în Franţa), protodiaconul André Chepelev (Parohia „Notre Dame Joie des Affligés et Saint Geneviève” a Patriarhiei Moscovei) şi Nicolae Nikişin, slujitor la parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” (Patriarhia Moscovei). Ultimul, dar nu şi cel din urmă, motivat de un entuziasm neobosit, preotul ukrainian Nicolae Nikişin este şi cel care a avut ideea perpetuării în mod constant a cinstirii memoriei sfintei împărătese. Astfel, pe data de 22 februarie 2003, la biserica Saint Leu a avut locprima liturghie ortodoxă, o dată istorică înfăptuită prin reunirea mai multor preoţi ruşi din cadrul Bisericii Ortodoxe a Patriarhiei Moscovei şi a unui reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române.

La început aveau loc doar câteva slujbe pe an, comemorând cele mai importante date ale cinstirii memoriei Împărătesei Elena: ziua comemorării aducerii sfintelor moaşte ale împărătesei de la Roma la mânăstirea benedictină de la Hautvillers (7 februarie), urmată de aducerea moaştelor şi la Paris (20 noiembrie) şi ziua comemorării Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Pe data de 17 martie 2003, moaştele împărătesei au fost depuse chiar în cripta Bisericii Saint Leu pentru a fi mai accesibile cinstirii de către credincioşi, în trecut relicvariul care adăpostea sfintele moaşte fiind suspendat la o înălţime de peste 10 metri în spatele altarului. Din luna aprilie a anului 2002, în biserica pariziană au loc în mod constant slujbe religioase, iar în fiecare zi de vineri se citeşte Acatistul „Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena”.

Debutând sub semnul unităţii creştine, cinstirea moaştelor Împărătesei Elena reprezintă un eveniment care rămâne fidel vocaţiei sale, în timp formându-se chiar şi o mică comunitate în jurul sfintelor relicve, compusă în mare parte din credincioşi ruşi care aparţin diverselor parohii ortodoxe din Paris. Alături de aceştia pot fi întâlniţi şi numeroşi credincioşi sârbi, greci, români, francezi, ucrainieni, georgieni şi chiar japonezi. Aşadar, Sfânta Împărăteasă continuă să adune în jurul său numeroşi credincioşi (putem vorbi chiar de un grup internaţional), animaţi de bucuria de a fi împreună pentru a cinsti, într-o atmosferă de prietenie şi toleranţă, memoria şi sfinţenia uneia dintre cele mai mari personalităţi ale creştinismului. Şi, pentru că lucrările înfăptuite din iubire sunt bine plăcute Domnului, din anul 2005, fraţii catolici au dăruit credincioşilor ortodocşi şi o capelă situată chiar în faţa criptei, capelă ce poartă numele Sfântului Serafim de Sarov. Un cadou inestimabil ce poate fi interpretat şi ca un mod de comuniune între cele două biserici, unul dintre punctele esenţiale ale dialogului teologic fiind tocmai împreuna-slăvire a sfinţilor comuni.

Căile Domnului sunt tainice, dar, indiferent de ţara unde vieţuim, atunci când ne dorim cu ardoare, ne conduc cu precizie spre locurile unde ne putem regăsi liniştea sufletească şi ne putem îmbogăţi spiritual cu frumuseţea oamenilor sfinţi. Dacă paşii vă vor aduce vreodată la Paris, vă sfătuiesc să petreceţi câteva clipe în cripta frumoasei biserici Saint Leu, acolo unde, în liniştea rugăciunilor închinate Sfintei Împărătese Elena veţi regăsi o mamă înţeleaptă şi o creştină curajoasă şi neobosită care luminează calea tuturor celor care aleg să trăiască în strălucirea Sfintei Cruci. Deloc întâmplător, Elena îşi are originile în numele unei divinităţi a luminii, strălucirea acestei sfinte femei izvorând atât din autoritatea sa împărătească, cât mai ales din frumuseţea sufletului său înnobilat de asumarea existenţială totală a crucii. La finalul acestui periplu, am înţeles că cine vrea să se mântuiască nu numai cu întrebarea să călătorească, ci şi cu pelerinajul. Aşadar, fiţi călători cu duhul şi în Duhul Sfânt!