La început să ne rugăm pentru ca rugăciunea noastră să aibă drept rezultat venirea tuturor celor ce trăiesc şi a celor care vor trăi la evlavie faţă de Dumnezeu. Eu spun în rugăciunea mea: „Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine”. Şi mai spun: „Doamne, mântuieşte pe cei necredincioşi”. (Desigur, Biserica a rânduit bine să se spună: „Doamne, mântuieşte pe cei binecredincioşi…”, pentru că se poate să fie nemulţumiţi cei necredincioşi, deoarece se roagă pentru ei). Când preotul spune: „Pentru cei ce ne-au cerut nouă, nevrednicilor, să ne rugăm pentru dânşii”, adaug şi „pentru cei ce nu ne-au cerut”. Pentru că trebuie să ne rugăm şi pentru cei care ne-au cerut să ne rugăm pentru ei, dar şi pentru cei ce nu ne-au cerut, şi pentru cunoscuţi şi pentru necunoscuţi. Există atâtea mii de oameni care au mai mare nevoie şi probleme mai serioase decât acei care ne-au cerut să ne rugăm. Să facem rugăciune şi pentru cei ce au fost nedreptăţiţi, ca să se arate adevărul; să li se dea libertate celor închişi şi să-i folosească duhovniceşte necazul prin care au trecut.

Când pun lemne în foc, slavoslovesc pe Dumnezeu şi spun: „Dumnezeul meu, încălzeşte pe cei ce nu au căldură”. Iar când ard scrisorile ce mi se trimit – le citesc şi apoi le ard, pentru că multe dintre ele cuprind subiecte secrete şi mărtuirisiri – spun: „Să le ardă Dumnezeu tuturor toate cusururile acestora. Să-i ajute să trăiască duhovniceşte şi să-i sfinţească”. Încă mai obişnuiesc să cer de la Sfinţi să apere pe oamenii care le poartă numele, şi de la toţi Sfinţii să păzească pe cei care nu au sfânt protector.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos, 2000, pp. 299-300)