Zis-a Domnul: pentru ce Mă chemaţi: Doamne, Doamne, şi nu faceţi ce vă spun? Oricine vine la Mine şi aude cuvintele Mele şi le face, vă voi arăta cu cine se aseamănă: asemenea este unui om care, zidindu-şi casă, a săpat, a adâncit şi i-a pus temelia pe piatră, şi venind apele mari şi puhoiul izbind în casa aceea, n-a putut s-o clintească, fiindcă era bine clădită pe piatră. Iar cel ce aude, dar nu face, este asemenea omului care şi-a zidit casa pe pământ fără temelie, şi izbind în ea puhoiul de ape, îndată a căzut şi prăbuşirea acelei case a fost mare. Şi după ce a sfârşit toate aceste cuvinte ale Sale în auzul poporului, a intrat în Capernaum. (Luca 6, 46 - 7, 1) (Miercuri în săptămâna a 20-a după Rusalii)

Pericopa rânduită acestei zile reprezintă sfârșitul Predicii de pe Munte a Domnului, care la Sfântul Evanghelist Luca este cuprinsă într-un singur capitol, al șaselea. În acest fragment este vorba în principal despre diferența dintre aparențe și realitate, dintre profunzimea duhovnicească și superficialitatea omului.

Domnul Hristos Se poziționează cu totul împotriva actelor de amabilitate ale fariseilor și cărturarilor, poate și ale altor interlocutori care pe față Îl numeau „Doamne” sau cum am spune noi în zilele noastre, „Domnule”, iar prin spate Îl criticau pentru vederile sale, mult prea liberale din punctul lor de vedere. El spune că respectul acordat cuiva coincide cu respectul față de ceea ce face și spune. Fățărnicia pe de altă parte, adică „păstrarea etichetelor”, înseamnă salvarea unor aparențe agreabile, lipsită de respectarea în profunzime a ceea ce desemnează aceste „etichete”. Mai concret, într-o pildă de doar două versete, Hristos îi compară pe oamenii care fac sau nu voia lui Dumnezeu cu doi constructori de case. 

Cel care aude cuvântul lui Dumnezeu și îl împlinește este asemenea unui om care își clădește o casă respectând regulile de bază ale tehnicii construcției. Lucrul e mai anevoios, dar dă rezultate la nevoie. Acesta își alege o temelie trainică. În Biblie piatra este simbolul statorniciei, al neschimbabilității. Un asemenea om fie va urca la munte pentru a avea solul de piatră aproape, adică își va ridica mintea constant la înălțimea dumnezeirii, fie va săpa în pământul instabil și va turna o temelie din piatră, adică va suplini posibila lipsă de talent, de chemare, cu munca în edificarea proprie. Dacă omul își zidește casa pe temelie de piatră, atunci la un necaz care vine peste el ca o inundație neașteptată, nu i se va întâmpla nimic. Chiar de vine torentul, acesta va trece și va lua cu el lucrurile mobile, dar casa va rămâne pe loc fiindcă are temelie. Tot astfel, omul care împlinește cuvântul lui Dumnezeu se întărește în credință, însă această edificare presupune efort. Săpând, elimină orice lucru neadecvat, precum păcatele și comportamentele necreștine și apoi se zidește pe el însuși. La acesta, atât temelia, cât și și fațada sunt de calitate. El zice „Doamne, Doamne”, dar nu degeaba fiindcă se roagă în viața de zi cu zi. Nu cere ajutorul lui Dumnezeu doar la vreme de necaz, ci în toată vremea. 

Prin contrast, celălalt om aude cuvântul lui Dumnezeu, dar nu îl împlinește. Prin comparație, el este cel care nu se ostenește să sape temelie la o casă, ci o construiește direct pe pământ sau pe terenuri mișcătoare. El nu-și curăță adâncurile inimii de gânduri rele, egoism și păcate, ci construiește peste ele o viață așa-zis cuviincioasă, un creștinism de „bulevard”. Dar când vine necazul, se leapădă de credință. Există în America preeriilor tradiția de a-ți cumpăra case prefabricate, care se pot transporta pe autostradă până la locul în care vor fi așezate. Ele sunt foarte ieftine și ușor de întreținut. Ba au și avantajul că, dacă vrei să te muți, o pui pe roți și o iei cu tine. Dar dacă vine tornada, ceea ce se întâmplă destul de des, iar astăzi nu doar în preerie, ci oriunde în lume, toată agoniseala omului e distrusă în câteva secunde. 

Pentru omul neînțelept, amintit de Evanghelie, această comparație se traduce astfel: necazul îl copleșește ușor, iar credinciosul de fațadă se leapădă imediat de toate, fără a-și face prea multe reproșuri că nu și-a respectat crezul. El este „foarte mobil”, se poate muta de la o credință la alta cu ușurință și nu ajunge niciodată să se înrădăcineze în cunoașterea lui Dumnezeu, care presupune muncă și dăruire, ba pe deasupra suportarea necazurilor și a greutăților. Nu suferă alături de Dumnezeu și de oameni, de semenii lui. Pe omul „mobil” nu îl supără dorul pentru casa natală, nu are amintiri, nici rădăcini. Când dă de necaz, el fuge și se leapădă de tot, chiar și de Hristos. 

„Prăbușirea acelei case”, adică a celei construite netemeinic, „a fost mare”, conchide Domnul. Aceasta înseamnă că, la sfârșitul vremurilor când se vor judeca toate, va fi clar care casă a avut temelie și care nu. Cele superficial lucrate se vor prăbuși, după cum se spune, asemenea unui castel din cărți de joc. Domnul este tranșant în explicația Sa, nu intră în detalii. Nu mai vorbește de concretizarea prăbușirii casei. Lasă pe oameni să înțeleagă singuri morala pildei. Spune ce are de spus în auzul poporului, apoi intră în orașul Capernaum, acolo unde a propovăduit și a fost primit cu drag de localnici alături de Iair, mai-marele sinagogii și chiar de o căpetenie romană. Cu alte cuvinte, ar fi greșit să judecăm că toți fariseii sau rabinii ar fi fost învârtoșați la inimă. Hristos a fost primit în unele cetăți atât de poporul ales, cât și de neamuri, atât de oamenii simpli, cât și de învățați.

Prin aceste cuvinte Mântuitorul ne dă și nouă, celor de astăzi, un imbold care este destul de aspru, dar cât se poate de adevărat. La Dumnezeu nu merge cu lingușeli și limbaj duplicitar, cu una spun, alta fac. Nici rugăciunile multe și metaniile nu ajută, dacă viața noastră este una plină de răutate. Degeaba strigăm „Doamne” și ne rugăm îndelung și cu o falsă cuvioșie, dacă e doar de ochii lumii. Sau uneori, chiar mai grav, de ochii proprii, căci nu o dată ne complacem în iluziile îndreptățirii de sine. Însă cine Îl cinstește pe Dumnezeu, săvârșește aceasta atunci când împlinește voia Lui sau când se străduiește măcar să o împlinească.