Pește cu legume la cuptor

Stil de viaţă

Pește cu legume la cuptor

Sănătos, gustos și cu puține calorii, peștele cu legume este și foarte ușor de preparat.

Astfel, aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • 2 fileuri de pește, la alegere, lăsate întregi sau tăiate în bucăți mai mici (somon, ton, crap, novac, lup de mare)
  • un ardei gras roșu, cărnos, tăiat fâșii
  • o legătură mare cu mărar
  • un morcov de mărime medie tăiat bastonașe
  • 2 roșii tăiate rondele subțiri
  • 2-3 linguri cu cașcaval
  • un dovlecel tăiat bastonașe
  • sare și piper
  • sucul unei jumătăți de lămâie sau a unei lămâi întregi
  • 4-5 linguri cu ulei de măsline presat la rece.

Puneți legumele într-o tavă termorezistentă, asezonați-le cu sare și piper și turnați uleiul peste ele. Amestecați legumele pentru a vă asigura că fiecare bucățică este acoperită de ulei.

Așezați și peștele în tavă, asezonați-l cu sare și piper, stropiți-l cu puțin ulei de măsline. Stropiți apoi, atât peștele, cât și legumele cu suc de lămâie și acoperiți tava cu hârtie de copt.

Dați tava la cuptorul preîncălzit la 190ºC pentru 25 de minute.

Scoateți folia și, dacă este prea mult sos în tavă, mai scoateți din el.

Presărați cașcavalul deasupra și dați din nou tava la cuptor pentru 5-10 minute, până când cașcavalul se topește și devine ușor arămiu.

Serviți peștele cu legume presărat cu mărar verde tocat.

Poftă bună!

Citește despre: