În dreapta uşii gotice a bisericii Mănăstirii Războieni, pe peretele dinspre sud, se poate vedea pisania lăcaşului, scrisă în limba slavonă: o cronică murală din istoria Moldovei de o sinceritate impresionantă. Pisania este sculptată în piatră de carieră şi este cea mai lungă pisanie aflată pe un monument de artă de pe teritoriul ţării noastre.

„...întru pomenirea şi întru amintirea tuturor”

Iată și traducerea ei, consemnată de A. D. Xenopol în volumul „Istoria Românilor din Dacia Traiană”, volumul II:

“În zilele cuviosului şi iubitorului de Hristos, domnului Ioan Ştefan voevod, cu mila lui Dumnezeu domnitorul ţării Moldovei, fiul lui Bogdan voevod, la anul 6984 (1476), iar al domniei nostre al 20-lea curgător, sculatu-s-a puternicul Mohamed, împăratul turcesc, cu toate ale lui răsăritene puteri; încă şi Basarab voevod, cel numit Laiotă, venit-a cu toată ţara lui basarabească. Şi au venit să jăfuiască şi să prade Moldova; şi au ajuns pînă aici la locul numit Pîrîul Alb. Şi noi, Ştefan voevod, cu fiul nostru Alexandru, am ieşit înaintea lor şi am făcut cu dînşii mare război, în luna iulie în 26 zile; şi cu voia lui Dumnezeu, biruiţi fură creştinii de către păgîni. Şi căzură acolo mare mulţime de ostaşi moldoveni. Tot atuncea au lovit tătarii Moldova de cea lature. Pentru aceasta binevoit-a Ioan Ştefan voevod a zidi acest templu (hram) întru numele arhistrategului Mihail, întru ruga sa şi a doamnei sale Maria şi a fiilor săi, Alexandru şi Bogdan, şi întru pomenirea şi întru amintirea tuturor drept credincioşilor creştini care au pierit aici. În anul 7004 (1496), iar al domniei noastre al 40-lea curgător, luna noemvrie 8.”

Moldova lui Ștefan, cu floarea ostăşimii, era ortodoxă

Ceea ce atrage imediat atenţia în acest document istoric este fraza „cu voia lui Dumnezeu au fost înfrânţi creştinii de către păgâni”. Aceasta ne permite să analizăm puţin latura lăuntrică a sfântului voievod şi să afirmăm că sufletul său era stăpânit de o enormă sensibilitate pentru momentul de la 1476. Douăzeci de ani mai târziu, responsabilitatea sa era tot atât de vie şi de puternică. Ţinuse piept celor care veniseră să jefuiască şi să piardă ţara Moldovei şi el, ca un creştin convins, mărturisea că nimic nu se poate întâmpla în lume fără voia şi atotştiinţa lui Dumnezeu.

Moldova lui, cu floarea ostăşimii adunate la Pârâul Alb, era ortodoxă. De aceea, lupta de aici, chiar dacă a fost în inferioritate numerică, nu a fost doar pentru apărarea gliei străbune, ci şi pentru apărarea credinţei strămoşeşti.

„S-au închinat frumos înaintea morţii şi o primiră în faţă”

În această memorabilă pisanie, marele voievod adaugă şi subliniază îndatorirea cea mai mare şi mai arzătoare – cea faţă de neam, de mulţimea curajoşilor ostaşi care au căzut aici şi care vor fi pomeniţi de cei care vor sălăşlui în aceste locuri de-a lungul timpului.

Ca într-un mănunchi sfânt s-au strâns la Războieni boierimea, curtea, ostaşii-ţărani „care s-au închinat frumos înaintea morţii şi o primiră în faţă”. Iată motivaţia pentru care a fost ridicat acest mausoleu-necropolă, unic în ţară.

Prin pisania de la Războieni se face, an de an, o rememorare a apărătorului creştinătăţii şi al Ortodoxiei, care a lăsat prin bisericile şi mănăstirile pe care le-a înălţat, urme neşterse în istoria neamului românesc. Mila Domnului să acopere din veac în veac poporul român, pentru rugăciunile Sfântului Voievod Ştefan cel Mare şi ale eroilor căzuţi la Războieni pentru cauza dreaptă a credinţei şi a neamului.