Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia (Matei 5, 4). Iată, îmi văd inima într-o luptă: Cum voi vorbi despre sfântul plâns contemporanilor mei? Știu că ei vor socoti o rușine ca un om în toată firea să plângă pentru orice pricină. Da, cu adevărat, este rușinos a plânge, dar numai atunci când este vorba de lucruri trecătoare: de carieră, de avere, de privilegii sau de starea socială, de sănătate și altele asemenea lor. Însă plânsul despre care vom vorbi atinge legătura noastră cu vecinicul Dumnezeu: el aparține unui alt plan al ființei. El izvorăște atunci când se atinge de noi Duhul lui Dumnezeu.

(Arhimandrit Sofronie Saharov, Vom vedea pe Dumnezeu precum este, traducere de Ierom. Rafail Noica, Editura Sophia, București, 2005, p. 65)