„Au nu mi se cuvine Mie să fac ce voiesc cu ale Mele? Sau ochiul tău este rău, pentru că Eu sunt bun? (Matei 20, 15)

Nu-L vedem pe Dumnezeu pentru că nu ne uităm cu ochii noștri cei buni la El. Adică, nu-L privim cu ochii conștiinței, ai rostului ființei noastre. Cel mai adesea întoarcem spre El alți ochi, cei pe care ni i-a deschis șarpele și care au această stranie caracteristică: orice și pe oricine am privi, nu vedem decât interesul nostru. Aceasta e orbirea din naștere a inimilor noastre, de care Hristos ne trimite în fiecare dimineață să ne spălăm cu apa cuvintelor Sale, ca o scufundare zilnică în lumina Botezului pe care l-am primit în copilărie.
Domnul ne-a dăruit Evanghelia pentru a ne curăți și a ne lumina mereu ochii conștiinței. Pentru a vedea cât mai clar în noi și în lume, dincolo de căderile noastre și ale lumii, Împărăția cea neclintită a iubirii Tatălui.
Așa cum se vede cerul după ploaia ce îl golește de nori. Iar dacă ochii nu ne sunt întorși spre cerul vieții, ci spre raiul ei pământesc, să nu vă mire că ploaia care va veni, va fi cu piatră...