Sfântul Nectarie – ajutător în vindecare
Sfântul Nectarie este unul dintre sfinții tămăduitori la care au evlavie numeroși credincioși aflați în suferință trupească și sufletească. El ne învață că rugăciunea este medicamentul mântuitor pentru vindecare, izvorul de viață care ne apără de rele și de ispite, având totodată rolul de a curăța sufletul.
Sfântul Nectarie [1] este unul dintre sfinții tămăduitori la care au evlavie numeroși credincioși aflați în suferință trupească și sufletească. El ne învață că rugăciunea este medicamentul mântuitor pentru vindecare, izvorul de viață care ne apără de rele și de ispite, având totodată rolul de a curăța sufletul, după cum însuși mărturisește: „Rugăciunea este un medicament mântuitor care înlătură păcatul și vindecă greșeli” (Sf. Nectarie de Eghina, 1846-1920).
A fost un cărturar înțelept, un teolog erudit și un dascăl al Bisericii. Sfântul Nectarie este un far ce luminează tuturor oamenilor și mai ales celor aflați în suferință și boală, care apelează la ajutorul și mila sa. El însuși a purtat crucea suferinței, deoarece a îndurat cu răbdare și cu smerenie prigonirile, nedreptățile și boala, devenind astfel un stâlp al Bisericii.
Viața sa ne descoperă nenumărate vindecări ale unor boli incurabile, precum ar fi: cancerul (ca afecțiune principală menționată de cei care s-au vindecat), boli ale sistemului nervos, boli interne și digestive, tuberculoză, precum și diverse răni sau infecții greu de tratat. Toate acestea stau mărturie a harului tămăduitor de care s-a învrednicit Sfântul Nectarie, minunile săvârșite fiind relatate de credincioșii care l-au chemat în rugăciune. Liniștea și blândețea ce l-au caracterizat l-au făcut vrednic de harul Duhului Sfânt și astfel, mulți credincioși aflați în suferință trupească și sufletească alergau la el pentru sfat duhovnicesc, cuvânt de folos, rugăciune, binecuvântare, cu nădejde în vindecare.
Și astăzi credincioșii apelează la rugăciunile Sfântului Părinte cu nădejdea în vindecare și merg în pelerinaj cu mare evlavie și mulțumire la Mănăstirea „Sf. Treime” din Eghina, Grecia, ctitorită de el însuși[2]. Și în țara noastră, se află fragmente din moaștele Sfântului Nectarie, care devin locuri de pelerinaje pentru cei care caută mângâiere sau merg să-i mulțumească Sfântului. Aceste sfinte moaște se află la Mănăstirea Radu Vodă din București, la Biserica „Sfântul Nectarie” din Iași, la Mănăstirea Putna și în multe alte lăcașuri de cult din țară.Chipul din icoană revarsă bucuria vindecării asupra celor care îl caută prin rugăciune.
[1] Sfântul Nectarie, ierarhul din insula Eghina, s-a născut în anul 1846, în localitatea Silivria, în apropiere de Constantinopol. A trecut la cele veșnice în noaptea zilei de 8 noiembrie 1920, fiind înmormântat în ctitoria sa, din insula Eghina, Mănăstirea „Sfânta Treime”. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Nectarie în ziua de 9 noiembrie.
[2] Mănăstirea „Sfânta Treime”, numită și Mănăstirea „Sfântul Nectarie”, este o mănăstire ortodoxă greacă situată pe insula Eghina (Grecia), fondată în anul 1904 de către mitropolitul Nectarie Kefalas, canonizat în anul 1961 de Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului sub numele de Sfântul Nectarie de Eghina. Moaștele sfântului se află în această mănăstire.
