În ce chip focul, căzând în mărăcini, îi mistuie, aşa mistuie şi curăţă harul Dumnezeiesc toate păcatele celui care se pocăieşte. Nu iscodi cum, ci fii credincios. Oricât ai fi păcătuit, spune tu mai întâi fărădelegile tale şi vei fi îndreptat. Recunoaşte că ai păcătuit; scoală-te, varsă lacrimi precum desfrânata; căieşte-te ca vameşul; aleargă la Mântuitorul ca fiul cel risipitor şi femeia cananeeancă; fă milostenie pe cât poţi, încetează a mai păcătui, desfrâna, ucide, cleveti, pizmui, batjocori, a te împrăştia, a răpi, a obijdui, a minţi, a te mări în deşert, a căuta slava omenească; din tot sufletul şi cu căldură dedă-te facerii de milostenii şi rugăciunilor dese, trecând cu vederea tot ce e pământesc, şi Dumnezeu îţi va lăsa toate păcatele tale.

Nu-ţi dezmierda trupul cu somnul, cu băi, cu aşternuturi moi, cu mâncăruri alese – că el e hrană viermilor. Cu cât îţi îngroşi mai mult trupul, cu atât mai gras ospăţ pregăteşti viermilor, iar sufletul ţi-l legi cu cele mai grele legături, care nu îi îngăduie să se înalțe la Cer. 

Cel ce vrea să fie prieten lumii, vrăjmaş lui Dumnezeu se face. Cel ce are slavă vremelnică nu o poate primi pe cea veşnică.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Patericul Lavrei Sfântului Sava, Editura Egumenița, 2010, pp. 152-153)