Trebuie să fugim de păcat cu toată tăria, iar dacă am păcătuit, îndată să ne pocăim, ca să nu fim robiți păcatului. „Dacă a păcătui este cumplit, zice Sfântul Vasile cel Mare, cu cât este mai cumplit a rămâne în păcate?”. Și dumnezeiescul Ioan Gură de Aur: „Căci nu a cădea este cumplit, ci ca cel care a căzut să zacă și să nu se ridice, ca cel care face răul de voie și zăbovește în cugete de deznădejde să ascundă slăbiciunea liberei lui alegeri”. Și iarăși: „A păcătui este, poate, omenește, dar a stărui în păcate aceasta nu mai este omenește, ci cu totul satanicește”. „Prin pocăință, Hristos ne conduce în Împărăția Cerurilor.”

„Pocăința este dătătoare a Împărăției Cerurilor, intrare în Rai și bucurarea de desfătarea cerească.

Pocăința este dezlegarea păcatelor, curățitoarea petelor.

Pocăința este maica mântuirii, respingerea diavolului, dispariția patimilor [...], pocăința este odihna tuturor celor deznădăjduiți și mângâierea.

Pocăința este doctorul oricărei boli sufletești și trupești și leac mântuitor.”

Și în omilia Despre pocăință zice același părinte: „Doctor este ceresc, putere minunată biruind prin har urmarea legilor”. Și în Omilia a 4-a, Despre pocăință: „Pocăința [...] leac greșelilor, cheltuirea fărădelegilor, ștergerea lacrimilor, îndrăznirea către Dumnezeu, armă împotriva diavolului, sabie tăindu-i capul, nădejdea mântuirii, desființarea deznădejdii”.

Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Termenul pocăinței, după plecarea noastră de aici, se taie”.

„Nu se poate ca, o dată plecați de aici, nici să mai cumpărăm untdelemn, nici rugându-ne să primim iertare.”

Sfântul Vasile cel Mare zice: „«Acum este vreme potrivită, acum este ziua mântuirii». Acesta este veacul pocăinței, acela al răsplătirii, acesta este veacul lucrării, acela al plății, acesta al răbdării, acela al mângâierii”.

Iar Sfântul Ioan Damaschin zice: „După cădere nu este îngerilor pocăință, după cum nici oamenilor după moarte”.

Iar Sfântul Ioan Gură de Aur, în Omilia a 5-a, zice: „Nu se mai poate ca după trecerea acestei vieți să mai neguțătorim, nu se mai poate ca după încheierea teatrului să mai fie încununat cineva. Aceasta este vremea pocăinței, aceea a judecății. Aceasta este vremea luptelor, aceea a cununilor, aceasta este vremea ostenelii, aceea a odihnei, aceasta a trudei, aceea a răsplătirii”.

Marele Vasile, îndemnând la pocăință, zice: „Dacă cineva dintre doctori ți-ar făgădui ție prin oarece meșteșuguri și născociri să te facă pe tine tânăr din bătrân, nu ai dori să ajungi ziua aceea în care să vezi că te întorci în floarea vârstei? Dar când pocăința îți făgăduiește ție că va înmuguri din nou sufletul tău, pe care tu l-ai învechit și l-ai arătat pătat și veștejit, oare vei disprețui pe binefăcătorul și nu vei alerga la făgăduință? Nu vei dori să vezi ce mare minune este făgăduința? Cum fără de maică se naște din nou omul? Cum cel învechit și stricat din pricina poftelor înșelării înflorește din nou și ajunge la junețe și se întoarce la adevărata floare a tinereții?”.

(Sfântul Nectarie de Eghina, Studii despre Biserică, despre Tradiție, despre dumnezeieștile Taine și despre slujirea în Duh și adevăr, traducere Laura Enache, Editura Doxologia, 2016, pp. 250-252)