Lui Filumen, arhimandritul  aghiotafit,
ucis la 29 noiembrie
în Pământul Sfânt,
de vrăjmaşii lui Hristos
fiind urât.

Filumen fiind numit

Un părinte cipriot călugărit,

Al Duhului ostaş plin de curaj,

În mijlocul bisericii,

La Fântâna Samarinencei,

Epitrahil purta şi psalmii lui David cânta.

Este ceasul Vecerniei, soarele-asfinţeşte,

Lui Hristos cu lacrimi preotul grăieşte.

Cere păcătoşilor iertare, celor pierduţi luminare;

Lumii-nvăluite-n tulburare

Dăruiască-i Domnul alinare.

Dar fiii intunericului, unelte ale diavolului,

Înarmaţi cu armele iadului,

Din dinţi sălbatic scrâşneau,

Cu securea în cap îl loveau.

Cu o rană ca un semn al crucii l-au ucis

De setea după al său sânge fiind cuprinşi.

Au aruncat apoi o grenadă,

Trupul cel preaslăvit vrând să-l ardă.

Dar sufletul lui la Hristos s-a urcat!

Creştini şi arabi l-au plâns şi l-au sărutat,

Purta-vor dulcea lui dragoste în suflet neîncetat.

Lumina cerească, slava Ta pretutindeni strălucească,

Popoare slobozi-va, vrăjmaşi risipi-va!

(Noul Sfinţit Mucenic Filumen, cel ucis la Fântâna lui Iacov pe 29 noiembrie şi al cărui trup a rămas neatins de stricăciune, Editura Egumeniţa, 2008, pp. 53-54)