În rugăciune cerem – şi rugăciunea noastră este toată filosofia vieţii noastre – „cele bune şi de folos su­fletelor noastre". Aşadar, poruncile lui Hristos repre­zintă dezvăluirea celor bune şi de folos. Şi deci, omul nu mai trăieşte, spun, tabu; toate sunt permise, dar nu toate sunt de folos şi încercăm să ajungem la o trăire potrivit căreia, în toate circumstanţele, din toată inima, din tot sufletul nostru, iubim ce iubeşte Dumnezeu şi urâm ce urăşte Dumnezeu.

Şi asta este liber­tatea adevărată. În esenţă, Părintele Sofronie ne-a că­lăuzit mereu către această libertate, cu multe greutăţi, cu multe crize în viaţa noastră.

Dar cred că trebuie însuşit şi momentul legii, al regulii monahale dar, dacă îl aplicăm, să o facem totuşi cu discernământ şi, cunoscând limitele legii, când i s-a împlinit vremea în viaţa noastră, s-o lăsăm deoparte.

(Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de cîteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, pp. 98-99)