Postul sau exercițiul cotidianului – de la golul farfuriei la plinătatea inimii („La Betleem, suflete, la Betleem!” – ziua a 3-a)

Puncte de vedere

Postul sau exercițiul cotidianului – de la golul farfuriei la plinătatea inimii („La Betleem, suflete, la Betleem!” – ziua a 3-a)

Transformă foamea în rugăciune. Ori de câte ori simți pofta de a mânca ceva de dulce sau oboseala postului, nu te plânge. Spune în gând: „Doamne Iisuse Hristoase, așa cum trupul meu cere acum hrană, așa sufletul meu are nevoie de harul Tău. Nu mă lăsa flămând de iubirea Ta!”. Postește de la judecată. Propune-ți ca astăzi să nu critici pe nimeni, nici măcar în gând. Când îți vine să judeci o greșeală a cuiva, roagă-te pentru acel om. Fă loc tăcerii. Oprește pentru jumătate de oră televizorul, telefonul și zgomotul lumii. Citește un capitol din Evanghelie sau un psalm. În tăcere vei auzi cel mai bine ce îți lipsește și ce îți cere Dumnezeu.

Ne aflăm, de-acum, în cea de-a treia zi a Postului Nașterii Domnului. Au trecut primele două zile – zilele de început, în care entuziasmul este încă proaspăt, dar în care începem deja să simțim mica greutate a schimbării. Este momentul în care, inevitabil, gândul nostru zboară cel mai des spre aspectul practic al postului: ce gătim, ce cumpărăm, ce avem voie și ce nu avem voie să punem pe masă. Este firesc să fie așa, pentru că suntem ființe alcătuite din trup și suflet, iar trupul își cere drepturile sale. Însă, dacă ne oprim aici, riscăm să cădem într-o mare capcană duhovnicească. De aceea, cuvântul de învățătură de astăzi vine ca un semnal de trezire pentru conștiința noastră: postul nu este despre ceea ce lipsește din farfurie, ci despre ceea ce lipsește din inima ta.

 Prima ispită îmi pare a fi aceasta pe care aș numi-o simplu: Capcana postului exterior. Lupta cu fariseul din noi. În Sfânta Scriptură, Mântuitorul Hristos mustră adesea formalismul religios al fariseilor. Aceștia posteau de două ori pe săptămână cu o strictețe impecabilă. Farfuriile lor erau perfect garnisite, după lege, dar inimile lor erau împietrite, pline de mândrie și de dispreț față de ceilalți. Adesea, fără să ne dăm seama, împrumutăm și noi această atitudine. Ne mândrim în sinea noastră că am reușit să ținem post, dar ne uităm cu sprânceana ridicată la cel de lângă noi care nu o face. Ne abținem de la mâncare, dar ne hrănim din plin cu bârfa, cu critica, cu știrile care ne tulbură mintea și cu nemulțumirea continuă. Marele dascăl al Bisericii, Sfântul Vasile cel Mare, ne spune limpede: „Adevăratul post este înstrăinarea de păcate, înfrânarea limbii, oprirea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună și de jurământul strâmb”. Dacă scoți carnea și lactatele din meniu, dar păstrezi veninul în cuvinte și răceala în priviri, nu ai postit, ci doar ți-ai schimbat dieta. Dumnezeu nu are nevoie de foamea noastră biologică; El dorește flămânzirea noastră după dreptate, după adevăr și după iubire.

A doua ispită este legată de căutarea corectă a diagnosticului inimii. Ce lipsește, de fapt, înlăuntrul meu? De ce ne cere Biserica să golim farfuria de bucatele obișnuite? Pentru ca, prin această mică lipsă exterioară, să devenim sensibili la marile lipsuri interioare. Când trupul este mereu sătul și răsfățat, sufletul adoarme. Când înfrânăm trupul, sufletul se trezește și începe să-și vadă propria sărăcie. În această a treia zi de post, vă invit să facem un exercițiu de sinceritate înaintea lui Dumnezeu și să ne întrebăm: Ce lipsește din inima mea? Lipsește poate liniștea și răbdarea. Trăim într-o lume grăbită, în care ne aprindem repede la mânie. Ne lipsește acea blândețe a lui Hristos care știe să asculte fără să judece și să răspundă cu pace la agresivitate. Lipsește poate puterea de a ierta. Poate că în inima noastră există o cameră încuiată, în care ținem prizonieră o amintire dureroasă sau un om care ne-a greșit. Mergem la biserică, aprindem lumânări, dar refuzăm să facem primul pas spre împăcare. Or, cum putem aștepta Nașterea Celui care este Pacea noastră, dacă noi suntem în război cu aproapele nostru? Lipsește poate recunoștința. Ne concentrăm atât de mult pe ceea ce nu avem, încât uităm să mulțumim pentru darurile zilnice: pentru viață, pentru sănătate, pentru familia noastră, pentru acoperișul de deasupra capului. Lipsește poate milostenia reală. Nu doar acel ban dat din surplus, ca să scăpăm de un cerșetor, ci milostenia timpului și a atenției noastre: un telefon dat unui părinte singur, o vizită la un bolnav, o mână de ajutor întinsă unui vecin neputincios.

Postirea – după umilul meu gând – ține de pregătirea ieslei din sufletul nostru. Cum umplem golul din inimă? Postul Crăciunului are o frumusețe aparte față de Postul Paștelui. Dacă Postul Mare este un drum spre Cruce și Înviere, Postul Crăciunului este un drum spre o Peșteră și o Iesle. Să ne imaginăm acea peșteră din Betleem înainte de venirea Maicii Domnului și a Dreptului Iosif. Era un loc rece, întunecat, neîngrijit, un adăpost pentru animale. Dar pentru că acolo urma să se nască Împăratul universului, acel loc simplu a fost curățat, așternut cu paie curate și încălzit. Inima fiecăruia dintre noi este o astfel de peșteră. Prin păcate, prin griji și prin egoism, ea a devenit rece și întunecată. Scopul acestor patruzeci de zile este să transformăm peștera inimii într-o iesle primitoare pentru Pruncul Iisus.

Cum facem acest lucru concret, începând chiar de astăzi? Transformă foamea în rugăciune. Ori de câte ori simți pofta de a mânca ceva de dulce sau oboseala postului, nu te plânge. Spune în gând: „Doamne Iisuse Hristoase, așa cum trupul meu cere acum hrană, așa sufletul meu are nevoie de harul Tău. Nu mă lăsa flămând de iubirea Ta!”. Postește de la judecată. Propune-ți ca astăzi să nu critici pe nimeni, nici măcar în gând. Când îți vine să judeci o greșeală a cuiva, roagă-te pentru acel om. Fă loc tăcerii. Oprește pentru jumătate de oră televizorul, telefonul și zgomotul lumii. Citește un capitol din Evanghelie sau un psalm. În tăcere vei auzi cel mai bine ce îți lipsește și ce îți cere Dumnezeu.

La sfârșitul acestor patruzeci de zile, când vom cânta împreună „Hristos Se naște, măriți-L!”, Dumnezeu nu ne va întreba câte rețete de post am inventat și nici cât de mult am slăbit. Ne va privi direct în inimă, să vadă dacă a găsit acolo un loc curat, cald și primitor unde să-Și plece capul. Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca, pe măsură ce farfuriile noastre devin mai simple, inimile noastre să devină mai bogate în credință, în nădejde și în dragoste. Să pășim cu curaj în această a treia zi de post, având mereu în minte că nu renunțăm la hrană pentru a ne chinui trupul, ci pentru a elibera sufletul și a-L lăsa pe Hristos să se nască în noi.

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!