(Luni seara, la Pavecernița Mare, în prima săptămână a Postului Mare)

Zis-a Domnul: Vedeţi să nu fiţi amăgiţi, căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, şi vremea s-a apropiat. Nu mergeţi după ei. Iar când veţi auzi de războaie şi de răzmeriţe, să nu vă înspăimântaţi; căci acestea trebuie să fie întâi, dar sfârşitul nu va fi curând. Atunci le-a zis: Se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie. Şi vor fi cutremure mari şi, pe alocurea, foamete şi ciumă şi spaime şi semne mari din cer vor fi. Dar, mai înainte de toate acestea, îşi vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi şi în temniţe, ducându-vă la împăraţi şi la dregători, pentru numele Meu.  Şi va fi vouă spre mărturie. Puneţi deci în inimile voastre să nu gândiţi de mai înainte ce veţi răspunde; căci Eu vă voi da gură şi înţelepciune, căreia nu-i vor putea sta împotrivă, nici să-i răspundă toţi potrivnicii voştri. Şi veţi fi daţi şi de părinţi şi de fraţi şi de neamuri şi de prieteni, şi vor ucide dintre voi. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu. Şi păr din capul vostru nu va pieri. Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre.

Iar când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, atunci să ştiţi că s-a apropiat pustiirea lui. Atunci cei din Iudeea să fugă la munţi şi cei din mijlocul lui să iasă din el şi cei de prin ţarină să nu intre în el. Căci acestea sunt zilele răzbunării, ca să se împlinească toate cele scrise. Dar vai celor care vor avea în pântece şi celor care vor alăpta în acele zile. Căci va fi în ţară mare strâmtorare şi mânie împotriva acestui popor. Şi vor cădea de ascuţişul săbiei şi vor fi duşi robi la toate neamurile, şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până ce se vor împlini vremurile neamurilor.

Şi vor fi semne în soare, în lună şi în stele, iar pe pământ spaimă întru neamuri şi nedumerire din pricina vuietului mării şi al valurilor. Iar oamenii vor muri de frică şi de aşteptarea celor ce au să vină peste lume, căci puterile cerurilor se vor clătina. Şi atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere şi cu slavă multă. Iar când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie.

Şi le-a spus o pildă: Vedeţi smochinul şi toţi copacii: când înfrunzesc aceştia, văzându-i, de la voi înşivă ştiţi că vara este aproape. Aşa şi voi, când veţi vedea făcându-se acestea, să ştiţi că aproape este împărăţia lui Dumnezeu. Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii, şi ziua aceea să vine peste voi fără de veste, ca o cursă; căci va veni peste toţi cei ce locuiesc pe faţa întregului pământ. Privegheaţi dar în toată vremea rugându-vă, ca să vă întăriţi să scăpaţi de toate acestea care au să vină şi să staţi înaintea Fiului Omului. (Luca 21, 8-36)

Textul acestei Evanghelii de la Luca, în care Domnul Hristos vorbește despre evenimente din viitor premergătoare celei de-a doua Veniri a Sa, ca să judece lumea, se mai citește în fragmente în lunea, marțea și miercurea din săptămâna a 29-a după Rusalii, precum și în sâmbăta din săptămâna a 35-a după Rusalii. La slujba pavecerniței din prima săptămână a Postului Mare el este citit în întregime, având un impact mai mare în sufletele celor care îl ascultă. Aceasta, mai ales fiindcă la această slujbă se citește și prima parte din Canonul de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul, o rânduială specifică de post care amintește de cele mai semnificative momente din istoria omenirii și a poporului Israel. Sfântul Andrei, în complexul său poem bisericesc, a avut în vedere să scoată în evidență persoane, fapte și evenimente biblice din care se pot extrage de către creștini învățăminte pentru îmbunătățirea vieții lor duhovnicești. Fie că se folosește de exemple pozitive din viețile Drepților și Patriarhilor biblici, fie de exemple negative din viețile pline de păcate menționate în Scripturi, cel care caută către Dumnezeu extrage învățămintele potrivite, după cum albina merge din floare în floare și adună doar polenul care este bun pentru miere, așa cum odinioară spunea Sfântul Vasile cel Mare. Îndemnurile pentru pocăință din acest canon fie că induc credinciosului cu conștiința trează frica de păcat și de judecata viitoare, fie îi oferă repere de credință și moralitate. Însă oricum ar fi, aceste imagini poetice de inspirație biblică au ca scop trezirea credincioșilor întru mergerea pe calea mântuirii.

Având în vedere caracterul penitențial al slujbei de seară ce se face în această luni din prima săptămână de post, Evanghelia citită deși face referire la semne eshatologice, se încheie luminos cu venirea Fiului lui Dumnezeu întru slavă, dar și cu atenționarea sau pregătirea ascultătorilor nu pentru pedeapsa finală, ci pentru răscumpărare. Până la acest final paradisiac însă e cale lungă, sau cel puțin presărată cu dificultăți. Mântuitorul Hristos avertizează că prima ispită care va lovi omenirea în preajma Venirii Sale va fi aceea că vor apărea falși vestitori sau chiar falși hristoși. Ucenicii de odinioară dar și noi, ucenicii de azi, suntem invitați să nu îi ascultăm pe aceștia, ci să rămânem statornici în dreapta credință. Curând vor urma alte multe semne: războaie, cutremure, foamete, boli, prigoane. Acestea s-au întâmplat adesea în cele două milenii scurse de la cuvintele Domnului și încă se repetă, ceea ce arată că sfârșitul vremurilor are o altă însemnătate decât cea la care ne așteptăm noi: fiecare generație are propria „Golgotă”, fiecare suntem chemați să răspundem prigoanelor și provocărilor, trădărilor, urii și neputințelor, însă Hristos spune că „prin răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre”.

Următoarea secțiune din discursul Domnului se referă la asediul și dărâmarea cetății Ierusalimului, însoțite de încercări similare: războaie, ucideri, robii, semne cerești, tulburări în întreaga lume. Avem senzația că Iisus Se repetă în discursul Său, dar mai degrabă după descrierea generală a lumii, El ajunge la o descriere punctuală, la o mică „apocalipsă” locală care s-a și întâmplat nu la multă vreme după rostirea cuvintelor Sale, cu cetatea Ierusalimului. Noi, oamenii din diferite timpuri și diferite locuri, avem propriile noastre destine irepetabile în amănuntele lor, însă evenimentele mari, încercările semnificative se petrec în viața fiecăruia, cu anumite variații. Toți trăim durerea întregii lumi în propriile noastre vieți, desigur la intensitate mai scăzută sau mai puternică. Însă într-un final, cu toții avem parte de întâlnirea cu Fiul Omului, pe Care Îl vom vedea întru slava Sa cerească, la Judecata cea veșnică. În toate ispitele și neputințele profețite, Hristos nu caută să ne înspăimânte, ci dimpotrivă să ne facă să fim conștienți de încercări. De aceea spune: „prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie”.

Dar pentru a risipi cu totul frica asociată până în ziua de astăzi cu apropierea sfârșitului lumii, Mântuitorul Își însoțește discursul cu o pildă despre înverzirea smochinului și a celorlalți copaci. Așa cum se poate prevedea vremea revenirii lor la viață din fiecare primăvară, tot astfel cei înțelepți pot să prevadă venirea timpului judecății. Nu degeaba dacă la tinerețe mulți o iau pe căi greșite, totuși la apropierea bătrâneții mulți dintre oameni „își vin în fire” și, constatând „semnele vremurilor” în propriile lor vieți, încep să se pregătească de marea întâlnire cu Dumnezeu.

Încheierea textului Evangheliei din această zi de luni este sugestivă pentru perioada liturgică în care ne aflăm, aceea a Postului Mare. Cu o zi înainte, în Duminica iertării, potrivit rânduielii ne-am cerut iertare unii de la alții și am „lăsat sec”, adică am renunțat la obiceiurile culinare obișnuite. Acestea sunt necesare pentru intensificarea vieții de rugăciune, de apropiere de Dumnezeu: „Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii...”, îndeamnă Domnul pentru a ne pregăti de vremurile cele din urmă. Dar aceste vremuri nu sunt înspăimântătoare pentru cei pregătiți. Postul, iertarea, pocăința sunt însoțite și de priveghere, adică de minute, uneori ore sau chiar nopți întregi de meditație la viața noastră și la relația pe care am avut-o cu Dumnezeu, căutând remedii, mijloace de îmbunătățire a propriei stări: „Privegheaţi dar în toată vremea rugându-vă, ca să vă întăriţi să scăpaţi de toate acestea care au să vină şi să staţi înaintea Fiului Omului”. Scăparea de ispite vine printr-o pregătire temeinică, însă este de subliniat că ispitele, încercările, necazurile vin oricum. „Ridică ispitele [din viața omului] și nu se va mai mântui nimeni”, spunea odinioară Sfântul Antonie cel Mare. Așadar viață fără ispite nu există, însă este important dacă de ele putem scăpa, cu ajutorul lui Dumnezeu și prin asceza proprie, sau dacă dimpotrivă cădem în ele și, mult mai important decât aceasta, dacă ne putem ridica din ele, prin mila Domnului.