„După aceasta Iisus l-a aflat în templu și i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești ca să nu-ți fie ceva mai rău. Atunci omul a plecat și a spus iudeilor că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos.” (Ioan 5, 14-15)

Pe slăbănog, ca pe majoritatea oamenilor, îl irită faptul că Iisus știe taina bolii lui, că paralizia se datorează unui păcat greu. Dar ceea ce îl scoate din fire e mai ales sfatul patern de a nu mai păcătui ca să nu i se întâmple ceva mai rău decât paralizia. Asta îl înfurie atât de tare încât se duce și-l toarnă la securiștii templului. Pentru că Iisus atenta cu sfatul Său tocmai la lucrul acela pentru care el voise, și visase, 38 de ani (!), să se facă sănătos!

De ce spun că e un turnător? Pentru că e imposibil să nu fi știut că securiștii de atunci îl interogau cu privire la Cel care l-a vindecat sâmbăta și că intenționau să-L ucidă. Chiar dacă nu i-ar fi spus-o manifest, fețele, rictusurile de ură, tonul anchetei și mai ales ochii care nu mint (n-aveau de ce să fie ascunse de fostul slăbănog), toate acestea erau indicii clare că pregăteau un proces sumar și o execuție lungă, pe îndelete, pentru plăcerea fiarelor bipede... Ca să nu mai pomenim că intenția criminală a fariseilor și cărturarilor o știau toți cei din Ierusalim.

Iată de ce omul acela a trebuit să zacă 38 de ani! Atât a așteptat Dumnezeu o schimbare în inima lui! O schimbare care n-a venit. Și n-a venit pentru că omul n-a dorit-o și nu a căutat-o la Dumnezeu. Tot ce-și dorea era să se facă sănătos cu trupul doar pentru a-și continua viața păcătoasă... 

Dacă ne uităm în oglinda conștiinței, majoritatea dintre noi putem recunoaște tipul acesta de caracter. Omul acela a avut 38 de ani la dispoziție ca să se vindece sufletește prin umilință, atingându-se nu de apa tulburată de înger, ci de mila lui Dumnezeu înlăuntrul inimii lui. Căci numai prin umilință se coboară și se ajunge la scăldătoarea din lăuntrul nostru...

La păcatul care îi adusese paralizia, omul acela adăugase cel mai mare păcat cu putință: vânzarea unui suflet. Citiți textul evanghelic (citat și în mottoul acestui articol) și veți vedea că el a avut inițiativa, el i-a căutat pe securiști ca să-l toarne. 

Iisus l-a făcut sănătos cu trupul ca să-i dea încă o dată, în alt mod, șansa unei însănătoșiri a sufletului: dacă n-a mers prin suferință, poate merge prin recunoștință. Dar omul acela n-a voit: nici cu răul, nici cu binele. A mai rămas doar examenul ce urma să vină: vederea batjocoririi și uciderii Celui Care l-a vindecat. Dacă nici asta nu-i trezește conștiința, omului acestuia nici Dumnezeu nu mai are ce să-i ofere ca posibilitate de acces la dragostea Lui mântuitoare...

Spre deosebire de duhul în care zace această lume, Dumnezeu nu oferă o masă cât mai bogată unui condamnat la moarte, ci o masă care să-l izbăvească de moarte! Dar la masa asta nu ajungi, cu adevărat, fără să vrei măcar să renunți la păcat...

Așa a fost mereu: păcatele nerezolvate dau în păcate și mai mari, desăvârșesc pierzania omului. E un efect de avalanșă interioară...

Iisus îi spune bolnavului: „Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă.” (Ioan 5, 8) Cuvintele acestea sunt în primul rând pentru suflet. Efectul vindecării trupești este unul secundar. Dar păcatul dărâmă ierarhiile, inversează valorile și ne face să alunecăm din perspectiva divină în cea demonică. Trăim cu capul îngropat în noroiul acestei lumi, băgându-ne picioarele în tot ce-i înalt. Se poate vedea clar această postură pe fețele luminate de ecrane...

Lumea e plină de oameni care umblă, febril chiar, cu trupul, între diferite locuri și situații. Asta în vreme ce sufletele lor zac abandonate la marginea virtualului, ca pe marginea unei scăldători lângă care așteaptă să se vindece și de ultimul rest de umanitate...

Dar Iisus încă vine și încă Își oferă învierea oricărui suflet care vrea să se ridice, să-și ia patul (adică smartphonul) și să umble ca un om viu al Împărăției lui Dumnezeu, nu ca un robot al acestei lumi...