Lăsaţi toate neputinţele, ca să nu prindă de veste duhul cel potrivnic şi să vă afunde, să vă doboare şi să vă zvârle în necaz. Să nu faceţi nici o strădanie ca să scăpaţi de astea. Să vă luptaţi lin şi simplu, fără nelinişte şi siluire. Nu ziceţi: „Acum o să mă trudesc, o să fac rugăciune să dobândesc iubire, să devin bun…” Nu este bine să te trudeşti şi să te loveşti, vrând să devii bun. Aşa o să vă poticniţi mai rău. Toate să se facă în chip lin, nesiluit şi liber. Nici să ziceţi: „Dumnezeul meu, scapă-mă de asta!”, de pildă de mânie, de tristeţe. Nu este bine să ne rugăm aşa, gândindu-ne la o patimă anume; s-ar  putea să se întâmple ceva în sufletul nostru şi să ne încurcăm mai rău. Năvăleşte asupra patimii ca să o biruieşti şi vei vedea atunci cum te va îmbrăţişa, te va strânge şi nu vei putea să faci nimic.

Nu luptaţi nemijlocit cu ispita, nu vă rugaţi să plece, nu ziceţi: „Ridic-o de la mine, Dumnezeul meu!”, căci aşa îi daţi însemnătate şi ispita are să vă împresoare. Pentru că, zicând „Ridic-o de la mine, Dumnezeul meu!”, de fapt îi daţi însemnătate, luând aminte la ea. Fireşte, dorinţa de a scăpa de ea trebuie să existe, dar nu trebuie să se vadă; să fie delicată şi tainică. Amintiţi-vă ce spune Sfânta Scriptură: Să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta. Toată puterea voastră să se îndrepte către iubirea lui Dumnezeu, către slăvirea Lui, către alipirea de El. Astfel, izbăvirea de rău şi de neputinţe se va face tainic, fără să prindeţi de veste, fără osteneală.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003,  p. 232)