Preasfinţitul Patriarh Filotei al Ţarigradului, scriind viaţa Sfântului Grigore Palama (fost arhiepiscop al Tesalonicului), care se pomeneşte în Duminica a doua din Postul Mare, povesteşte şi aceasta, că Sfântul Grigore Palama (nu Teologul) avea un prieten iubit cu numele Iov. Acesta era foarte simplu, dar îmbunătăţit cu viaţa.

Fiind ei odată împreună, a venit vorba şi despre sfinţita Rugăciune, între alte sfaturi Sfântul Grigore a adăugat şi acesta, că fiecare creştin, fără deosebire, trebuie să se roage necontenit, după porunca Sfântul Apostol Pavel, care zice: „Neîncetat să vă rugaţi!”. La fel şi Sfântul Prooroc David, măcar că era împărat şi avea atâtea griji, zice la Psalmi: „Văzut-am pe Domnul înaintea mea pururea!”, adică vedea în taină pe Domnul înaintea lui, totdeauna prin rugăciunea cea tainică a minţii.

De asemenea, şi Sfântul Grigore Teologul (al Ţarigradului) învaţă pe toţi creştinii, zicând că mai des ni se cade a pomeni numele Domnului decât a răsufla. Zicând acestea de mai sus şi altele despre Rugăciunea tainică, Sfântul Grigore (de care ne este vorba) a mai adăugat către prietenul său Iov că se cuvine ca şi noi să ascultăm de poruncile Sfinţilor şi nu numai că trebuie să ţinem noi înşine rugăciunea minţii neîncetat, ci să îndemnăm şi pe alţii (pe toţi de obşte, pe călugări şi mireni, pe cei simpli şi pe cei învăţaţi, pe bărbaţi şi pe femei şi pe copii) ca toţi să se roage neîncetat.

Auzind acestea prietenul său, i s-a părut că sunt izvodiri noi şi pentru asta a început a se prici cu Sfântul Grigore (Palama) zicând că rugăciunea cea neîncetată este numai pentru sihaştri şi pentru monahi, că ei sunt departe de tulburările lumii, iar nu pentru mireni, care au atâtea treburi şi atâtea griji.

Sfântul Grigore i-a adus şi alte mărturii pentru asta, cu dovezi netăgăduite, însă bătrânul Iov nu s-a lăsat convins. Atunci, Sfântul îngreuindu-se de vorbă multă şi de pricire, a tăcut din gură şi au mers fiecare la chilia lui. În vremea când bătrânul Iov îşi făcea rugăciunea, s-a arătat înaintea lui îngerul Domnului şi l-a mustrat pentru că s-a pricit cu Sfântul Grigore şi s-a împotrivit unui lucru pricinuitor de mântuire a creştinilor. Apoi i-a poruncit ca din partea lui Dumnezeu, să ia seama pe viitor a nu se mai împotrivi la asemenea lucru prea folositor pentru suflet, căci atunci se împotriveşte voinţei lui Dumnezeu! Şi nici măcar în minte să nu primească asemenea părere potrivnică învăţăturii Sfântului.

Atunci, necioplitul bătrân a mers îndată la Sfântul Grigore şi căzând la picioarele lui, i-a cerut iertăciune pentru că s-a împotrivit şi s-a pricit, arătându-i toate câte i-a descoperit îngerul Domnului.

(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț - Hozevitul, Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine... , Editura Doxologia, Iași, 2010, pp. 346-347)