Dreptmăritori creştini,

A sosit sărbătoarea cea mare şi sfântă a Bobotezei, când iarăşi Îl vedem pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, intrând în apele Iordanului şi primind botezul de la Înaintemergătorul Său, Ioan. Cerurile se deschid şi Sfântul Duh coboară în chip de porumbel peste Fiul Tatălui ceresc.

Prin botezul Său, Mântuitorul ne-a descoperit Taina Sfintei Treimi şi ne-a dat pildă să ne botezăm. Vorbind despre Sfânta Treime, despre Iordan şi despre apă, ne gândim, fireşte, la Botezul nostru propriu, prin care am devenit mădulare ale Trupului tainic al lui Hristos, ale Bisericii şi cetăţeni ai Împărăţiei Cerurilor.

De aceea, este potrivit astăzi să reflectăm la nobleţea numelui de creştin, pentru a ne strădui să cinstim acest nume, până la ultima noastră suflare.

Iubiţi credincioşi,

În primele veacuri, numele de creştin era asociat acelor oameni care erau despărţiţi de restul societăţii, care erau stăpâniţi de dragoste şi bunătate şi care erau gata să se sacrifice pentru nevoile altora. Deci, numele de creştin era sinonim cu virtutea.

Martirii şi oamenii duhovniceşti erau mândri să moară pentru acel nume. Niciodată lor nu le-a trecut prin minte gândul de a se lepăda de Domnul. Mai degrabă, ar fi preferat să devină hrană leilor flămânzi decât să renunţe la Hristos, Care i-a iubit şi Şi-a dat viaţa pentru ei. Adesea, ultimele lor cuvinte, înainte de a fi aruncaţi în arenă, erau: „Noi suntem creştini!”.

Într-adevăr, primii creştini Îl iubeau pe Hristos cu un devotament dus până la jertfirea propriei lor vieţi, atunci când aceasta li se cerea. Vorbind despre creştin şi creştinism, este potrivit să ne întrebăm dacă înţelegem sensul adevărat şi profund al acestor cuvinte.

Ce minunat este să înţelegem îndatoririle, dar şi privilegiile celui ce poartă acest nume de nobleţe. Oare ce sacrificii am făcut noi ca să ne potrivim viaţa cu numele lui Hristos, prin trăirea vie a atributelor creştine? Oare, înţelegem noi cuvintele Sfântului Grigorie de Nyssa, care zice: „Nu există şi nu a existat o cinste mai mare decât aceea cuprinsă în numele de creştin!”. Oare, am făcut ceva în mod personal pentru ca mesajul creştin să ajungă la alţii?

Botezul în numele Sfintei Treimi este o parte a numelui de creştin, dar acest dar baptismal presupune o alergare spre ţinta desăvârşirii, care este Hristos. Spre această ţintă au alergat, de-a lungul celor două milenii creştine, toţi creştinii adevăraţi, jertfindu-se pentru Domnul şi făcând totul ca numele Său să fie cunoscut şi adorat în lume.

Să-l amintim doar pe Sfântul Calistrat din Cartagina, care era ostaş la Roma, în timpul împăratului Diocleţian (†305). Mărturisind în public că este creştin, a fost chinuit până la sânge, târât prin cioburi ascuţite şi aruncat în mare. Dar, din toate a scăpat nevătămat. Aruncat în închisoare, a vestit confraţilor săi de suferinţă Evanghelia lui Hristos. Scos de acolo şi dus la judecată, trecând pe lângă un templu păgân, s-a rugat şi toţi idolii au căzut la pământ şi s-au sfărâmat. Prin credinţa şi răbdarea sa, prin exemplul său strălucit, a atras la credinţa creştină peste 200 de slujitori împărăteşti. Toţi aceştia Lau mărturisit pe Hristos şi lor, dimpreună cu Calistrat, li s-au tăiat capetele, cinstind astfel numele de creştin.

Creştinii botezaţi care nu trăiesc viaţa după poruncile Evangheliei sunt vânzători ai Domnului, profitând doar de numele lui Hristos. Pe Golgota acestui început de mileniu, Mântuitorul nostru este trădat de toţi aceia care nu sunt credincioşi faţă de angajamentele propriului Botez, de aceia care se lasă conduşi de Satana şi devin victime ale tuturor amăgirilor sale uşuratice.

Hristos este renegat şi răstignit astăzi de creştinii care merg pe căile răului, ale plăcerii, ale egoismului, ale mândriei, ale urii şi ale nelegiuirii. Sfântul Ioan Iacob de la Iordan socoteşte că, prin faptele rele şi ruşinoase, Îl răstignim necontenit pe Hristos şi-I prelungim agonia. Prin gura acestui sihastru român, Domnul slavei ne spune fiecăruia: „Evreii urâtori de bine/O dată doar M-au răstignit./Iar tu, prin fapte de ruşine,/Mă răstigneşti necontenit”.

Nu poţi pretinde că faci parte din Biserica creştină dacă viaţa ta este păgânească. Sfântul Apostol Pavel ne avertizează: „Nu vă amăgiţi: nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu” (I Cor. 6, 9-10). Nu! Căci nu este de ajuns numai să te numeşti creştin „dreptcredincios”, botezat în religia creştină, având un nume frumos de sfânt, dacă faci toate relele.

Nobleţea de creştin ne obligă să trăim creştineşte toată viaţa, clipă de clipă, cu Hristos Domnul. Sfântul Efrem Sirul spune limpede: „Să nu ne aflăm numai cu numele creştini, iar cu năravul păgâni, căci creştinătatea înseamnă să urmezi, după putinţă, lui Hristos. Dacă ne mulţumim numai cu Sfântul Botez şi ne vom lenevi la împlinirea celorlalte porunci, ne vom face necredincioşi. Hristos la nimic nu ne va folosi, petrecând noi în răutate şi păcat. Căci L-am auzit grăind astfel în Sfânta Evanghelie: „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne! va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Mt. 7, 21).

Trebuie să fim convinşi că ceea ce facem bun, în fiecare zi, facem pentru Dumnezeu. Dacă facem mult vom avea mult, dacă facem puţin vom avea puţin, dacă nu facem nimic, nimic nu vom avea.

Fericiţi vor fi cei ce au lucrat şi au adus rod prin răbdare, dar vai de aceia care, deşi au avut timp, au îngropat talantul şi s-au asemănat smochinului din Evanghelie ce n-a adus rod şi s-a uscat. Ce păcat că atâtea suflete se uscă tot mai mult, ca plantele fără hrană şi fără apă. Hrana lui Dumnezeu există, dar nu se ating de ea, roua Lui e abundentă, dar nu se lasă spălaţi. Fericirea e pregătită pentru toate sufletele, dar atâţia o refuză cu o comportare răzvrătită. Noi suntem aceia care, prin comportarea noastră zilnică, hotărâm dacă vom avea o veşnicie de bucurii: cu Dumnezeu pentru totdeauna, sau de durere: fără Dumnezeu, în disperare!

Iubiţii mei,

Nu trăiţi acest timp de har ca şi cum nu s-ar întâmpla nimic, ca şi cum ar fi un timp oarecare de risipit în nebunii şi în vanităţi de orice fel. Priviţi semnele mari pe care Dumnezeu le dă în fiecare zi, aşa cum n-a mai făcut niciodată în trecut şi ascultaţi cuvântul Său, trezindu-vă din toropeala păcatului ucigător. Ceea ce ne pregăteşte cerul nouă, creştinilor botezaţi, este grandios şi minunat, dar cel ce se lasă surprins nepregătit nu se va bucura, nu va avea parte nici de fericire, nici de viitor.

Un lucru este clar şi anume că toate bunurile de pe pământ sunt trecătoare şi nu dau satisfacţie. Astăzi sunt, mâine deja s-au risipit ca o pânză de păianjen, dar Dulcele Iisus rămâne pentru totdeauna.

Avându-L pe Hristos, noi posedăm cea mai sublimă bogăţie, pentru că El ne copleşeşte cu darurile Sale şi prin El gustăm fericirea încă din această lume, supusă devenirii şi morţii. Praznicul Bobotezei ne îndeamnă să luăm aminte la toate aceste adevăruri, noi creştinii, răscumpăraţi cu preţul sângelui divin şi îmbrăcaţi în Hristos prin Taina Botezului.

Sărbătoarea de astăzi ne cheamă să trăim creştineşte, să onorăm numele de creştin, să păzim legământul Sfântului Botez. Iată de ce şi eu cu Apostolul Pavel vă zic: „Ca fii ai luminii să umblaţi” (Efes. 5, 8). Şi cu Hristos vă grăiesc: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă!” (Mt. 6, 33). Amin.