Iubiţi credincioşi,

Mulţumind Domnului pentru Sfânta Liturghie din această duminică, a 7-a după Rusalii, vă propunem ca în acest an să zăbovim câteva minute asupra Apostolului care s-a citit azi. Prin aceasta nu vrem să neglijăm Evanghelia rânduită, de la Matei, cApostol 9, 27-35, în care, aţi auzit, s-a pomenit de vindecarea a doi orbi şi a unui mut în Capernaum.

Vrem să arătăm legătura între mesajul Sfântului Apostol Pavel adresat romanilor, dar şi nouă, tuturor şi una din temele desprinse din Evanghelia de azi, anume importanţa şi roadele credinţei.

Am auzit că Mântuitorul a spus orbilor în timp ce s-a atins de ochii lor: „Fie vouă după credinţa voastră!”. Ei bine, Sfântul Apostol Pavel va scrie romanilor: „Iar dreptul din credinţă va fi viu!”, cuvânt preluat din prorocia lui Avacum (2, 4).

Mântuitorul, respectând libertatea fiecăruia, nu vindeca pe nimeni împotriva voinţei şi a credinţei personale, fapt pe care îl remarcăm în multe alte locuri din Evanghelii. Întrucât la Roma credinţa creştină abia se născuse, fiind în multe privinţe amestecată cu elemente păgâne, totodată cu obiceiuri iudaice care nu mai erau necesare, Sfântul Apostol Pavel formulează lămuririle şi îndemnurile ce se impuneau.

Desigur, ar trebui să citim toată epistola spre o înţelegere deplină a problemelor. Noi ne rezumăm acum doar la pericopa de astăzi, Apostol 15, v. 1-7 şi nu vom zăbovi asupra tuturor versetelor, ci a unuia singur, care credem că are o strânsă legătură cu viaţa noastră de acum: „Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi...”.

Cine erau cei tari şi cine cei neputincioşi? Ce se întâmpla la Roma în acea perioadă? Cum aminteam mai sus, creştinii proveniţi dintre iudei pretindeau ca cei proveniţi dintre păgâni să ţină cu stricteţe anumite prescripţii ale Legii iudaice, fapt care îngreuna mult cultul şi viaţa creştină, iar cei proveniţi dintre păgâni erau adesea intoleranţi cu iudeo-creştinii care mai erau încă tributari prescripţiilor vechi, în special cu privire la mâncăruri, băuturi şi sărbători.

„Cei tari” erau, ne spune pr. prof. Nicolae Petrescu în Explicarea Apostolelor Dumnicale, Bucureşti, 1975, p. 122, creştinii proveniţi dintre păgâni, iar „cei neputincioşi” iudeo-creştinii în general.

Ei bine, Sfântul Pavel îndeamnă la toleranţă şi sprijin, pentru ca „fiecare să i se facă plăcut aproapelui la ceea ce este bun spre zidire...”.

Iar la sfârşitul pericopei îndeamnă: „...cu o singură gură să-L slăviţi pe Dumnezeu...” şi „Primiţi-vă unii pe alţii, aşa cum şi Hristos v-a primit pe voi...”. Adică fiţi uniţi, fiţi îngăduitori, toleranţi, cu cei care sunt începători în cele ce privesc credinţa creştină!

Iubiţi credincioşi,

Vom încerca să vedem acum dacă aceste sfaturi mai sunt azi valabile. Fără îndoială, da. Ne gândim la situaţia de la noi creată după evenimentele din decembrie ’89, când mulţi dintre conaţionalii noştri, în special din rândurile tineretului, până atunci creştini doar cu numele, s-au apropiat cu multă râvnă de Sfânta Biserică.

Desigur, nu erau deprinşi cu anumite reguli, să le zicem elementare. De aceea, creştinii practicanţi, „cei tari” cum i-ar numi Sfântul Apostol Pavel, trebuie să fie foarte înţelegători şi îngăduitori, adică toleranţi, cu cei care s-au apropiat mai târziu de viaţa religioasă... .

Am avut din nefericire situaţii când anumite persoane, în special de genul feminin, au plecat plângând din Sfântul Lăcaş, pentru că un creştin dintre cei „vechi”, aşa-zis „tari” au făcut observaţii tăioase, uneori de-a dreptul jignitoare. În principiu, desigur, credinciosul „vechi” avea dreptate, dar este vorba şi de felul cum afirmi această dreptate... .

De unde să ştie începătorul că n-are voie să treacă prin faţa Sfintelor Uşi, sau că trebuie să stea în partea stângă, sau în partea dreaptă etc. etc.? Iată cât de actuale sunt cuvintele Sfântul Apostol Pavel: „Fiecare din noi să i se facă plăcut aproapelui său”.

Dacă ştim nişte reguli şi este bine să le ştim, nu trebuie să le afirmăm ostentativ. Acelaşi Apostol Pavel spune „Cunoştinţa îngâmfă, dar dragostea zideşte! (I Cor. 8, 1).

Ne amintim şi de un proverb care se potriveşte foarte bine subiectului nostru: „Trist ajutor e acela care, în timp ce sprijină, vatămă!” (Syrus Publius Lochius, Sentantiae, 719). Iar Ovidius avertizează la rându-i: „Când vrei să faci un bine cuiva, ai grijă să nu-i pricinuieşti vreun rău” (Tristia, 1,1,101).

Cel vechi, statornic şi tare în credinţă trebuie să se coboare la înţelegerea celor începători spre a-i urca treptat, spre a-i cuceri, astfel, prin tact şi răbdare. Căci spune Sfântul Pavel, din proprie experienţă: „Cu cei slabi m-am făcut slab, ca pe cei slabi să-i dobândesc. Tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip să mântuiesc pe unii...” (I Cor. 9, 22).

De aceea Sfântul Apostol Pavel subliniază: „Primiţi-vă unii pe alţii precum şi Hristos v-a primit pe voi”. Cu alte cuvinte, dacă Hristos v-a primit pe voi cei tari, aşa cum eraţi, cu stângăcii, cu fel de fel de lacune în privinţa normelor cultice, fiţi şi voi toleranţi şi îngăduitori cu alţii care sunt acum aşa cum eraţi voi odinioară.

Căci zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nimic nu poate fi mai bun pentru cei mici ca îndelunga răbdare a celor mari“ (I Tes., Omilia X-a). Dar şi invers: se întâmplă de multe ori ca, în urma unei greşeli pe care o observăm la cineva şi atrăgându-i luarea aminte într-un mod respectuos, cu totală buna credinţă, cel care a greşit să riposteze într-un mod cu totul ireverenţios.

Când nu ştim ceva, chiar dacă ni se face observaţie într-un chip mai tăios, noi, ca oameni receptivi şi înţelepţi trebuie să primim învăţătura: va fi spre îndreptarea noastră. Aici se adevereşte cuvântul înţeleptului din Vechiul Testament: „Mustră pe cel înţelept şi te va iubi” (Pilde, 9, 8).

Şi mai hotărât, chiar dacă cineva ne-ar batjocori, ceea ce, trebuie să recunoaştem, se întâmplă extrem de rar în Sfântul Lăcaş, nu trebuie să ripostăm la fel.

În acest sens Sfântul Vasile cel Mare îndeamnă lămurit: „Te-a batjocorit cineva şi ţi-a spus cuvânt de ocară? Tu să-i răspunzi prin cuvânt bun. Te-a nesocotit şi nu te-a luat în seamă? Să te socoteşti că eşti din pământ, din el eşti zidit şi în el te vei întoarce...”.

Iubiţi credincioşi,

Am înfăţişat, iată, câteva temeiuri din Scriptură şi din Părinţi, pentru îngăduinţă în manifestările actelor liturgice, din care să primim şi noi sfat pentru relaţiile de fiecare slujbă, aici, în Sfântul Lăcaş.

În felul acesta se vor putea evita supărările care strică armonia rugăciunii şi determină atâtea conflicte personale. Aşa cum am insistat şi în alte dăţi, să nu ne grăbim niciodată să facem observaţie cuiva, nu numai în Sfântul Lăcaş, ci şi în afară. Aceasta pe de o parte. Pe de alta, atunci când o facem să folosim tactul necesar.

În sfârşit, când suntem în situaţia de a ni se face o observaţie, justă sau nu, să nu ripostăm necontrolat.

Înainte de a încheia, socotim necesar să amintim că se întâmplă adesea ca unii dintre creştinii practicanţi, dintre cei care pretind că ştiu bine rânduielile, tradiţiile etc., să se grăbească a da sfaturi „liturgice” celor începători, dintre cele mai bizare.

Observăm aceasta mai ales pe la înmormântări, parastase, cununii, dar şi cu alte prilejuri... .

Creştinul începător este adesea asaltat de astfel de sfaturi greşite, iar cei care le susţin o fac de multe ori într-un mod foarte agresiv şi insistent. Acest mod de a sfătui pe cineva duce la o părere deformată despre viaţa liturgică.

De aceea este bine ca în astfel de cazuri să cerem sfatul preoţilor, sau să consultăm cărţi autorizate... .

Iubiţi credincioşi,

Încheiem revenind la cuvintele atât de înţelepte ale Sfântul Apostol Pavel: „Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi....şi fiecare dintre noi să i se facă plăcut aproapelui său la ceea ce este de folos spre zidire”. Amin.