„Să fiţi fericiţi de Crăciun!” - e într-adevăr o urare deosebită. Dar a fi fericit (de Crăciun şi nu numai) înseamnă trei lucruri: împăcat cu Dumnezeu, împăcat cu oamenii şi împăcat cu tine însuţi. Acesta este omul fericit. De aceea, cei nespovediţi - pentru că numai aşa te poţi împăca cu Dumnezeu, cu oamenii şi cu tine - în zadar au primit urarea, pentru că sunt nefericiţi.

Adesea noi căutăm să fim fericiţi cu înşelătorie. Atunci ne înşelăm pe noi înşine şi încercăm să găsim fericirea în altceva: în mâncare, în îmbrăcăminte, în băutură sau în altceva. De ce? Pentru că omul simte nevoia să prăznuiască de Crăciun. Numai că această prăznuire trebuie să fie după rânduiala lui Dumnezeu.

Vă spuneam ieri, vă îndemnam, să nu împodobim bradul la casele noastre mai mult decât sufletul nostru! Sufletul nostru este cel care trebuie să fie împodobit! În primul rând să fie curat. Curăţirea sufletului se face numai prin Spovedanie. Nu există altceva; doar asta. Împodobirea lui se face cu post, cu abstinenţă, cu rugăciune, cu fapte bune, cu citiri din cărţile sfinte, cu modificarea comportamentului nostru care, simţim fiecare, lasă de dorit. Acestea ar fi podoabele sufletului.

Bine facem că împodobim bradul. Numai că bradul trebuie să exprime forma văzută a formei interioare împodobite. Pentru că altfel este nimic, este o cheltuială, este un lucru deşert. Dacă el arată curăţenia familiei, dacă el arată podoaba sufletului nostru, atunci arată şi credinţa noastră. Fericită este acea familie, în care soţul, soţia, copiii, toţi din casă s-au împărtăşit, s-au spovedit, au ţinut post. Au încercat şi ei să facă ceva pentru că Hristos S-a născut.

Acum se posteşte după reguli proprii, nu după rânduială. Forma falsă, forma incompletă, înjumătăţită, în care noi am ajuns să ţinem postul, este o formă care nu ne duce la fericire. Este un pod cu două capete: un capăt început aici şi celălalt dincolo de râu. Nu vom putea trece râul, pentru că nu e podul întreg. O săptămână la început şi o săptămână la sfârşit este bine, dar nu este complet. Este o formă personală a omului, este o rânduială pe care şi a făcut-o el.

În urmă cu 50, 60, 70 de ani, poate mai bine, ne aducem aminte de bunicele, străbunicele noastre, care foloseau două feluri de vase: de post şi de dulce. Începea postul, le urcau în pod. Se termina postul, le urcau pe astea în pod, le coborau pe celelalte. Aşa era atunci. Şi dacă aşa era atunci, acum este greu de tot. Se silesc soţiile să ţină post şi e greu. Copiii se silesc şi nu pot să ţină post, din cauza părinţilor. Forma în care noi ne-am făcut regula noastră personală este o formă greşită. Măcar să recunoaştem că n-ar trebui aşa, ci că ar trebui să ţinem după cum e rânduiala Bisericii. Fără biserică, post şi Spovedanie, suntem plini de mândrie.

Desigur, în mintea noastră s-a născut ideea: inima contează, nu postul. Nu-i adevărat! Nu există inimă bună fără post, pentru că inima aceea este plină de mândrie. De ce insistăm să vină omul la biserică? Pentru că aici se distruge mândria, dacă eşti atent şi vrei. Cine n-a venit azi la biserică? Omul mândru, omul care n-a considerat să fie împreună cu ceilalţi. El a stat acasă, poate s-a rugat mai mult decât noi, dar a stat acasă. Omul mândru azi n-a venit la biserică. Cine nu vine la biserică în timpul anului? Oamenii mândri. Oamenii care nu vor să spună: „Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”, „ca într-un gând să mărturisim”... . Cei care nu vin la biserică sunt oameni mândri.

Cine nu se spovedeşte? Omul mândru. Ce înseamnă Spovedanie? Înseamnă căinţă, umilinţă, recunoaştere. Cine nu face asta? Omul mândru. De aceea, în prima duminica pregătitoare pentru Postul Paştilor, noi, din rânduiala Bisericii, citim despre vameş şi fariseu, adică despre smerenie şi despre mândrie.

Hristos S-a smerit, S-a născut în iesle. Nici un copil în lume vreodată nu s-a născut şi a fost înfăşat cu paie. Şi pentru cel mai sărac, în cea mai săracă ţară, în cel mai sărac loc, tot s-au găsit două cârpe. Pentru Hristos, nu. Foarte puţini oameni nu găsesc unde să doarmă. Tot găsesc undeva. Pentru Hristos nu s-a găsit loc de dormit. El, Care a făcut cerul şi pământul, n-a fost primit întru ale lui. Într-ale Lui a venit şi n-a fost primit. N-a fost primit de la naştere. N-a fost primit nici după aceea, a fost prigonit, închipuiţi-vă, un copil exilat. A trebuit să fugă în Egipt cu Iosif şi cu mama Lui, ca să se păzească de Irod.

Când începi să asculţi, diavolul devine mai atent cu tine. De aceea, să venim şi noi cu jertfa noastră, cu cât putem şi noi şi să participăm la ceea ce a făcut El ca jertfe pentru noi. În 8 zile vom asista la o altă jertfă, jertfă sângeroasă: tăierea împrejur. Hristos S-a supus Legii. Legea Vechiului Testament aşa zicea, iar El S-a supus. El, Stăpânul, S-a supus. Noi, robii, nu ne mai supunem. Din păcate, din nefericire.

De aceea, nu putem să avem Crăciun fericit dacă nu încercăm supunerea. Postul pare că nu este mare lucru. Dar aţi văzut că, atunci când posteşti, diavolul te luptă mai mult. Ţi se întâmplă fel de fel de lucruri. Chiar dumneavoastră mărturisiţi. Când vine în special prima săptămână de post, se întâmplă ceva. Se întâmplă lucruri în casa ta care deja arată că diavolul e mai atent cu tine. De ce? Pentru că ai început să asculţi. Pentru că ai început să faci cum n-au făcut Adam şi Eva în Rai.

Acesta este postul şi într-adevăr sunteţi fericiţi aceia care aţi ţinut post. Şi este şi un îndemn pentru cei care n-aţi ţinut, mai ales că Postul Crăciunului este un post al bucuriei. Aproape că nu-l putem numi post, aşa de multe dezlegări sunt, la vin, la untdelemn, la peşte. De ce? Ca să se sublinieze, chiar şi prin post, bucuria Naşterii lui Hristos. Amin.