Predică la Naşterea Maicii Domnului - Pr. Vasile Gordon

Predici

Predică la Naşterea Maicii Domnului - Pr. Vasile Gordon

    • Predică la Naşterea Maicii Domnului - Pr. Vasile Gordon
      Naşterea Maicii Domnului

      Naşterea Maicii Domnului

Vom vedea, astfel, chiar şi numai din câteva exemplificări, că Fecioara Maria este o mare şi sfântă prezenţă în paginile Vechii Legi, că firul mesianic care prevesteşte întruparea Mântuitorului este mereu împletit cu cel care proroceşte despre lucrarea ei.

Fiinţa pământeană care a adus cea mai mare bucurie în istoria mântuirii atât în cer cât şi pe pământ, prin faptul că L-a născut pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pe cât este de preţuită de poporul drept credincios, pe atât este de ignorată de anumiţi confraţi ai noştri, protestanţi şi neo-protestanţi (zis şi pocăiţi), care, paradoxal, se declară şi ei buni creştini. Şi nu doar ignorată: aceiaşi confraţi nu irosesc nici un prilej de a grăi de rău despre ea, ca despre o „femeie oarecare”: că n-a fost fecioară, că a mai avut copii etc.

În concluzie, spun ei, nu scrie în Biblie s-o cinstim, iar referirile la ea sunt puţine şi nu pot constitui temei pentru a o pomeni în rugăciunile noastre. Nu vom răspunde acum tuturor atacurilor sectare, care sunt cel mai adesea rezultatul ignoranţei şi al relei credinţe, dar vom deschide Sfânta Scriptură şi vom arăta că, dimpotrivă, Maica Preacurată este mult şi cu evlavie pomenită, uneori la vedere, alteori mai tainic.

Ceea ce este „la vedere”, nu amintim decât foarte pe scurt (şi nu integral), căci este uşor de găsit. Exemplificăm doar: Arhanghelul Gavriil îi aduce din cer mesajul divin, zicându-i „bucură-te ceea ce eşti plină de har!”; Elisabeta, verişoara sa, o întâmpină, la rândul ei, rostind „binecuvântată eşti tu între femei!”; o femeie din popor, minunându-se de frumuseţea pildelor rostite de Iisus, exclamă spontan: „Fericit este pântecele care Te-a purtat şi sânii la care ai supt!”; iar când Mântuitorul nostru şi fiul ei se afla pe Cruce, nu numai că n-a uitat-o, ci, în pofida chinurilor şi durerilor dramatice, i-a acordat o atenţie specială, încredinţând-o ucenicului iubit, prin cuvintele: „Fiule, iată pe mama ta!”.

Să luăm aminte că a zis „mama ta”, nu „mama Mea”. Cu alte cuvinte, „să ai grijă de ea ca de propria mamă”. Aceasta pe de o parte. Pe de alta, trebuie să înţelegem că Ioan, în acele clipe, reprezenta întreg neamul omenesc, astfel că „Iată mama ta!” înseamnă de fapt „Iată mama voastră, a tuturor!”, după cum „Femeie, iată fiul tău!” înseamnă pentru noi „Iată fiii tăi, adică întreg neamul omenesc!”.

Aşadar, aceste câteva crâmpeie, o dată cu înţelesul lor în context, ne încredinţează despre buna ei pomenire în Noul Testament. Însă, frumuseţea surprinzătoare a lucrării dumnezeieşti, pe care o supunem acum atenţiei dumneavoastră, constă în faptul că Maica Sfântă este mult şi minunat pomenită şi în Vechiul Testament. Este adevărat, nu direct, la primă vedere, ci tainic, prin imagini simbol şi cuvinte proroceşti.

Ca să pătrundem mai uşor în tainele câtorva dintre ele, este nevoie să ne amintim mai întâi că firul roşu al prorociilor Vechiului Testament îl constituie referirile la venirea lui Mesia, nimeni altul decât Iisus Hristos, Care se va naşte din Fecioara Maria. De la un capăt la altul, Testamentul Vechi este străbătut de acest fir mesianic atât de stăruitor, încât pe bună dreptate se poate afirma că Hristos este subiectul nr. 1, cu toate că alte subiecte par să ocupe spaţii mult mai însemnate.

Această realitate l-a inspirat pe unul dintre specialiştii în studii biblice, părintele profesor de vrednică pomenire Nicoale Neaga, să publice o carte splendidă: „Hristos în Vechiul Testament” (Sibiu, 1944). De la acest titlu, nu doar frumos, ci cu totală întemeiere biblică, ne-am inspirat şi noi în titlul cuvântului nostru, Maica Domnului în Vechiul Testament.

Vom vedea, astfel, chiar şi numai din câteva exemplificări, că Fecioara Maria este o mare şi sfântă prezenţă în paginile Vechii Legi, că firul mesianic care prevesteşte întruparea Mântuitorului este mereu împletit cu cel care proroceşte despre lucrarea ei.

Suntem datori, însă, a preciza că referirile la Fecioara Maria nu pot fi sesizate nici de cititorul grăbit, nici de cel care nu apelează la tâlcuirea unui cunoscător al Sfintei Scripturi. Spaţiul redus programat pentru cuvântul nostru nu ne îngăduie să evocăm aici foarte multe dintre locurile care „ascund” în ele pe Maica Domnului, mai ales că vom aşeza, în paralel şi câteva versuri din „Acatistul Maicii Domnului”.

Aceste versuri „traduc” admirabil, într-un limbaj poetic, mesajele din Scriptură şi sunt, de fapt, ecoul liturgic al prorocirilor despre Fecioara Maria în cultul Bisericii. Nevoiţi, aşadar, să pomenim doar câteva dintre aceste locuri biblice (şi nici acestea pe larg), îndemnăm pe cei care doresc să meargă până la capăt să completeze prin lectură personală ceea ce noi doar semnalăm:

- Facere 3, 15 („Protoevangheliul”): „Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul...”. Sunt cuvintele rostite de Dumnezeu la adresa şarpelui, îndată după căderea protopărinţilor noştri, Adam şi Eva, în păcat. „Femeia” care va zdrobi capul şarpelui (diavolul) va fi Maica Domnului, numită de Sfinţii Părinţi „Eva cea Nouă”, iar „sămânţa ei” este Mântuitorul Iisus Hristos. Pe acest temei, un vers al acatistului spune: „Bucură-te, izbăvirea lacrimilor Evei”;

- Facere 28, 11-19 (viziunea lui Iacov la Betel): „Şi a visat că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul”. Sfinţii Părinţi văd în această „scară” pe Maica Domnului, care, ca mamă a Mântuitorului, a mijlocit unirea pământului cu cerul. De aceea în acatist, versificatorul glăsuieşte: „Bucură-te scară cerească, văzută de Iacov!”;

- Ieşire 3, 2 (viziunea lui Moise): „Iar acolo (la Horeb) i s-a arătat lui Moise îngerul Domnului într-o pară de foc, ce ieşea dintr-un rug; şi a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia”. „Rugul” o prevesteşte pe Maria, care, pământeană fiind, nu numai că n-a ars primind în ea „focul”, adică pe dumnezeiescul Prunc, ci a rămas fecioară. Iar acatistul zice: „Bucură-te, rugul cel nears, mai înainte văzut de primitorul legii, Moise”;

- Ieşire 16, 33 (vasul cu mană): „Iar Moise a zis către Aaron: ia un vas de aur şi pune în el un omer cu mană şi pune-l înaintea Domnului”. Mana, se ştie, a fost mâncarea dată de Dumnezeu poporului israel în pustie. Această „hrană” este un simbol al Sfintei Euharistii, Trupul şi Sângele Domnului. Iar „vasul” (numit şi năstrapă) o simbolizează pe Maica Sa. Ei bine, acest vas, împreună cu tablele legii şi toiagul lui Aaron, au fost aşezate în chivotul mărturiei (Ieşire, 16, 34). Astfel, chivotul însuşi o simbolizează tot pe Maica Domnului şi de aceea alcătuitorul acatistului zice: „Bucură-te, chivot însufleţit, al sfinţeniei Domnului”;

- Numeri 17, 8 (toiagul lui Aaron): „Iar a doua zi a intrat Moise şi Aaron în cortul adunării şi iată toiagul lui Aaron, din casa lui Levi, odrăslise, înmugurise, înflorise şi făcuse migdale”. „Toiagul”, spun Sfinţii Părinţi, este Fecioara Maria, despre care în acatist citim: „Bucură-te, toiagul lui Aaron, care a odrăslit neputreziciunea”, adică pe Hristos Cel Care a înviat, nesuferind putreziciune în mormânt.

După cum se poate observa, am adus la vedere doar câteva imagini simbol, nu şi prorocirile mesianice (prezente în Vechiul Testament într-un număr impresionant) care, o dată cu referirile la Mântuitorul, fac trimitere şi la Maica Sa.

Aceste trimiteri pot constitui, desigur, subiectul altei cuvântări, care să aibă ca generic un verset din acelaşi acatist al Maicii Domnului, foarte frumos şi sugestiv: „Bucură-te, plinirea vestirii prorocilor”.

Pentru cuvântul de acum, îndemnăm încă o dată pe toţi creştinii noştri să nu se limiteze doar la puţinul pe care l-am extras noi din Scriptură, ci să citească şi contextul în care s-au făcut acele referiri care „ascund” în ele pe Maica Domnului.

Totodată, să citească cu atenţie întreg Vechiul Testament, în care vor descoperi singuri şi alte locuri care grăiesc tainic despre ea, de mare frumuseţe în exprimare. Cunoscându-le, ni se va lumina pe deplin realitatea prezenţei Maicii Preacurate în paginile Testamentului Vechi, fiind apoi în măsură a-i lumina şi pe alţi confraţi ai noştri, care, din felurite pricini, nu-i recunosc sfinţenia de mamă.

Căci ea este nu doar Maica Mântuitorului nostru, ci şi a noastră, a tuturor celor care avem nădejde de mântuire prin rugăciunile ei. Amin.