Pregătirea ce avem a face în vederea acestei Sfinte Taine se împarte în trei: înainte, în timpul şi după împărtăşire.

Înainte de împărtăşire se cuvine a ne curaţi cu taina pocăinţei şi a mărturisirii de întinăciunea păcatului de moarte cât şi a celorlalte păcate ce am săvârşit. Trebuie păzit canonul dat de duhovnic.

Apoi, cu toată inima şi cu tot sufletul, trebuie să ne dăm lui Iisus Hristos şi la tot ce Îi place Lui, căci şi El în această Taină ne dă Trupul şi Sângele Său, cu sufletul şi cu Dumnezeirea. Mai mult, având în vedere că darul nostru comparat cu al Lui nu e nimic, ori este foarte mic, se cade să dorim a avea un dar atât de mare cât i-ar aduce toate făpturile omeneşti şi cereşti şi să-l dăm dumnezeiestii Lui măriri.

De aceea, când vrei să primeşti această Taină, pentru a fi biruit vrăjmaşul tău şi al Lui, înainte de împărtăşire, de cu seară sau şi mai înainte, cugetă la pofta Fiului lui Dumnezeu a-i da loc să intre în inima ta prin această Taină, a se uni cu Tine şi a-ţi ajuta să învingi orice pasiune.

Această poftă a Domnului e atât de mare şi nemărginită, încât nu poate fi cuprinsă deplin de mintea creată.

Pentru a te face cumva încăpător ei, du-te cu mintea la două lucruri: unul e plăcerea inexprimabilă a Preabunului Dumnezeu de a Se afla cu noi, căci această unire cu oamenii a numit-o desfătarea şi răsfăţarea Lui: „Desfătarea Mea cu fiii oamenilor” (aceasta o spune şi Fericitul Augustin în Rugăciunile lui, dar în ce parte a Scripturii este, deşi am căutat, nu ştiu unde anume se găseşte), iar cealaltă este a socoti că Dumnezeu urăşte foarte mult păcatul, căci e potrivnic unirii Lui cu noi cea atât de dorită, şi potrivnic dumnezeieştilor Lui săvârşiri. Din fire desăvârşită, bunătate, lumină curată şi nemărginită frumuseţe, Domnul nu poate decât să urască din fire păcatul. Acesta nu este decât răutate desăvârşită, întuneric, lipsă şi grozavă nesuferire a sufletelor noastre.

Această urâciune a lui Dumnezeu este atât de arzătoare şi mare contra păcatului, încât pentru stricăciunea lui s-au rânduit şi s-au făcut de la început până la sfârşit toate lucrurile aşezământului vechi și nou. Mai ales ale Patimilor Lui.

De aceea, unii teologi şi dascăli zic că Iisus Hristos pentru a şterge de la noi toată greşeala, până la cea mai mică, dacă ar fi fost nevoie, era gata ca iar să primească nenumărate morţi.

Oricât de puţin ai înţelege din aceste cugetări marea dorinţă a lui Dumnezeu de a intra în inima ta, pentru a zdrobi pe ai tăi şi ai Lui vrăjmaşi, se va aprinde în tine o mare dorinţă de a-L primi ca să lucreze în tine această desăvârşire. Îmbărbătat şi cu îndrăzneală din nădejde, că la tine va veni Cerescul tău Voievod, cheamă de multe ori la luptă acea patimă ce voieşti a o birui, să o surpi cu mai multă putere, cu îndoită şi întreită tărie, urând-o şi ridicând virtuţi contra acelei patimi. Aceasta să o faci seara.

Dimineaţa, puţin înainte de Cuminecătură, aruncă o mică privire a gândului la cele făcute, de la ultima Cuminecătură până atunci, toate săvârşite cu atâta nepăsare ca şi când n-ar fi fost Dumnezeu să te vadă şi să te judece, ori n-ar fi suferit pentru tine atâtea Patimi pe Cruce.

Căci şi tu ai ales şi ai cinstit mai ales poftele urâte, iar nu voinţa lui Dumnezeu. Cugetând astfel spre marea ta ruşine şi sfânta frică, vei fi ruşinat de nerecunoştinţa și nevrednicia ta.

Apoi, meditează că adâncul neajuns al bunătăţii Dumnezeului tău cheamă la ale Lui taine adâncul ingratitudinii tale şi al micii tale credinţe, apropie-te cu îndrăzneală, oferă-i loc desfătat în inimă ca să devină de-a binelea Stăpân şi Domn. Cum? Ce fel?

Când vei smulge din inima ta orice aşezare şi dragoste de creaturi, închide-o pentru a nu intra nimeni altul decât Dumnezeul tău.

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, pp. 168-170)