Preoția este Taină fiindcă, prin preoţie, pământul devine una cu cerul, iar cele din ceruri se desăvârşesc pe pământ. Căci sus, în ceruri, este tronul şi jertfelnicul cel adevărat, iar serafimii, care stau în cerc, zboară jur-împrejur înălţând întreita cântare: „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin e cerul şi pământul de mărirea Ta". Aici, pe pământ, este un chip corespunzător (antitipon) al jertfelnicului celui din ceruri şi în jurul acestuia preoţii, ca nişte îngeri, cântă trisagion-ul. Acolo este cărbune aprins pe jertfelnic şi cleşte, iar serafimii oferă cu cleştele cărbunele de pe jertfelnic. Aici este cărbunele cel viu, „cleştele" (aici, potirul - n.n.), şi preotul care împărtăşeşte Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Acolo îngerii săvârşesc întru adevăr pe jertfelnic dumnezeiasca liturghie. Aici preoţii aduc înainte pe jertfelnic Jertfa cea fără de sânge.

(Sfântul Nectarie de Eghina, Despre preoție, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 30)