Preotul care preschimbă „sapa în condei”

Adept al rânduielii şi al lucrului foarte bine organizat, dar şi sensibil la durerile omului, mustrător la nevoie, dar şi capabil să atingă prin cuvânt cele mai sensibile zone ale inimii, Părintele Vasile Nistor este unul dintre preoţii care ies din tipare.

În acest an omagial dedicat, conform deciziei Sfântului Sinod, satului românesc – mai ales „preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari”, am promis că voi publica mai multe articole despre preoţi de ţară exemplari. Astăzi vi-l prezint pe Părintele Vasile Nistor, paroh în satul Todireni din comuna Stăniţa (judeţul Neamţ). O parohie de 130 de familii, situată la 25 de kilometri de oraşul Roman. La cei 46 de ani ai săi, Părintele Nistor are o activitate impresionantă pe toate planurile pe care se cuvine să lucreze un preot – pastoral, liturgic, administrativ, cultural. Adept al rânduielii şi al lucrului foarte bine organizat, dar şi sensibil la durerile omului, mustrător la nevoie, dar şi capabil să atingă prin cuvânt cele mai sensibile zone ale inimii, Părintele Vasile Nistor este unul dintre preoţii care ies din tipare.

Spre exemplu, cine s-ar aştepta ca un preot dintr-o zonă rurală nu foarte dezvoltată să fie implicat în activităţi de trainer sau de formator, de consultant în proiecte europene sau de dezvoltare comunitară? Acum câţiva ani a lucrat chiar la elaborarea unui „ghid financiar biblic” cu titlul: Al meu, al nostru, al lui Dumnezeu”. Recunosc că, parcurgându-l pe îndelete, m-am lepădat de multe dintre prejudecăţile pe care le aveam în privinţa anumitor aspecte de ordin economic sau financiar. La acest pragmatism al său, la simţul său practic se adaugă şi incontestabile preocupări literare. Acum câteva zile, întrebându-l de proiectele sale de viitor, Părintele Vasile îmi scrie: „Mă străduiesc să contribui şi eu la creşterea şi formarea în credinţă a tinerei generaţii prin cărţile publicate şi, mai ales, prin câteva proiecte care aşteaptă lumina tiparului: o colecţie de povestiri despre viaţa de parohie în zilele noastre şi un proiect mai mare şi de mai lungă durată ce va cuprinde mai multe lucrări, având ca temă principală educaţia financiară creştină şi implicarea în societate a tinerilor noştri. Consider că viziunea prin care doar condamnăm iar şi iar, an de an, pe bogatul nemilostiv (Luca 16, 19-31) este mai degrabă limitativă în contextul actual al societăţii romaneşti. De aceea, consider că trebuie să le vorbim mai mult tinerilor despre implicarea lor în înmulţirea talanţilor la propriu, dar într-un spirit creştin, cu accent pe responsabilitate socială corporativă, pe grija faţă de angajaţi şi familiile acestora, pe grija faţă de mediu, de planeta aceasta primită ca dar de Sus şi pe implicarea în afaceri care să presupună respect total pentru sănătatea si bunăstarea clienţilor, a noastră, a tuturor. Ştiu că sunt domenii noi pentru Biserica noastră şi spiritul nostru ortodox românesc, dar cred ca stă în obligaţia noastră de a călăuzi generaţiile care urmează şi în aceste teme de mare interes”.

Aceste preocupări ale Părintelui Vasile Nistor cred că se reflectă cel mai bine în faptul că a obţinut o diplomă de master în Teologie Socială, cu lucrarea: „Implicarea BOR în dezvoltarea comunitară a României”. Sigur că Biserica se implică deja în foarte multe proiecte de ordin socio-economic – după unii, poate prea multe sau cam în detrimentul unei lucrări duhovniceşti mai consistente. Dar Părintele Vasile Nistor are nu doar argumente, ci şi fapte concrete care întăresc ideea că între lucrarea Martei şi cea a Mariei poate exista o deplină simbioză. Că ele nu se exclud, ci se susţin una pe alta.

Aşa se face că unul dintre cei mai gospodari preoţi de ţară este şi un talentat autor de piese de teatru şcolar religios. Cel mai recent dintre cele trei volume ale sale este intitulat „Crucea fericirii” şi este publicat de Editura Filocalia a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului (eparhie din care face parte şi Parohia Todireni). Scrisul este bine documentat şi consistent din punct de vedere teologic, dar şi extrem de accesibil copiilor de diferite vârste. Dintre toate piesele de teatru mă voi opri, în final, asupra uneia dintr-un alt volum, publicat de Editura Doxologia în 2014. Este vorba despre „Lucrul cel mai de preţ”, o inedită punere în scenă a pildei talanţilor (Matei 25, 14-30). Autorul imaginează situaţia în care un împărat văduv oferă celor trei fii ai săi, în ordinea vârstei, cinci talanţi, doi talanţi, respectiv un talant, trimiţându-i pentru un an în lumea largă, cu condiţia de a nu-şi dezvălui identitatea. Mezinul, cel ce a primit un talant, încalcă porunca împăratului şi, folosindu-se de statutul său se îmbogăţeşte, căsătorindu-se cu o prinţesă dintr-un regat vecin. La întoarcere îi returnează tatălui său talantul de care nu s-a folosit deloc, pentru că nici nu mai aveam nevoie de el, fiind un om bogat” (pag. 87).

Pare o abatere de la lectura literală a pildei evanghelice faptul că cel cu un talant se arată a fi, totuşi, plin de bani. Dar este în deplin acord cu duhul parabolei faptul că cel cu un talant îşi ratează misiunea pentru că vede lumea ca scop în sine şi nu ca mediu de cunoaştere, de întâlnire cu Stăpânul său. Mezinul din piesa de teatru argumentează în faţa tatălui: „Măria Ta, eu cred că cel mai bine este să ai bani, foarte mulţi bani… banii reprezintă cel mai de preţ lucru din lume; dacă ai bani, poţi zidi într-o clipă mănăstiri, spitale, azile de bătrâni, ca să vadă lumea cât eşti de darnic sau poţi zidi cetăţi măreţe sau cumpăra armate de mercenari, cu care să cucereşti lumea întreagă şi să-i faci pe toţi să-ţi ştie de frică. Cu banii poţi cumpăra şi poţi face orice îţi doreşti. Iată de ce cred că banii sunt cel mai important lucru pe lumea asta”. Or, nici o lucrare omenească, oricât de nobilă ar fi, oricâte binefaceri ar aduce omenirii, nu are o valoare intrinsecă. Indiferent de câte facem pe acest pământ, dacă lucrarea noastră nu are şi efecte spirituale lăuntrice, dacă prin ea nu ne apropiem mai mult de Dumnezeu, atunci nu am făcut, de fapt, nimic.

Alături de aceste piese de teatru, scriitorul în odăjdii Vasile Nistor are şi o serie de scenarii de film scurt, pline de învăţături creştine. Nădăjduiesc ca, într-un viitor apropiat, să se găsească resursele necesare pentru realizarea acestor filme atât de utile în educarea generaţii de astăzi, care preferă un video scurt oricărei alte forme de transmitere a informaţiei. Până atunci, să ne bucurăm că în ogorul Domnului avem şi astfel de harnici lucrători precum Părintele Vasile Nistor, a cărui activitate ne inspiră să ne reamintim celebrele versuri ale lui Tudor Arghezi: „Ca să schimbăm, acum, întâia oară/ Sapa-n condei şi brazda-n călimară”.

De la același autor

Ultimele din categorie