Despre timpul exact când va fi cea de-a doua venire, Mântuitorul Hristos a fost de limpede: „Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Matei 24, 36). Cu toate acestea, până astăzi, există oameni, avându-i în frunte pe Martorii lui Iehova, care se îndeletnicesc cu previziuni despre venirea în slavă a Domnului. În trecut, adventiştii determinau anumite date, când urma să fie a doua venire şi, după ce acelea treceau şi nu se întâmpla nimic, propuneau altele.

Fenomenul acesta al căutării timpului celei de a două veniri a lui Hristos este vechi. Însă, în cazul în care cineva ajunge în punctul de a stabili exact ziua venirii lui Hristos, lucrurile devin periculoase. Două astfel de exemple, desigur foarte vechi, petrecute pe la sfârşitul secolului al II-lea, sunt pilduitoare pentru noi.

Astfel, unul dintre ele este legat de Siria. Un episcop, al cărui nume nu se cunoaşte, „citind printre rânduri Sfintele Scripturi”, i-a îndemnat pe mulţi creştini să plece de la femeile şi de la copiii lor şi să se ducă în pustie, pentru a-L întâlni pe Hristos. Multă vreme au cutreierat prin munţi şi pe drumuri dar, până la urmă, au fost consideraţi tâlhari şi băgaţi în temniţă. Când au fost aduşi în faţa împăratului, acela era gata să poruncească uciderea lor, dacă nu se întâmpla ca soţia lui să fie creştină şi să-i ceară cruţarea lor. Însă, în cazul în care lucrurile ar fi evoluat rău, asuprirea nu s-ar fi limitat doar la ei. Ipolit, care ne povesteşte întâmplarea, afirmă clar că ar fi urmat prigoană, cu rezultate mereu neaşteptate.

Al doilea exemplu provinde din Pont. Episcopul Bisericii locale era „evlavios şi smerit, dar credea în vedeniile lui mai mult decât în Scripturi”. De câteva ori, vedeniile i s-au împlinit. Asta l-a făcut să se creadă prooroc. Într-o zi, i-a anunţat pe creştini că a doua venire a lui Hristos va fi peste un an. Credincioşii, cutremurându-se că ziua Domnului este aproape, au început să plângă şi să se tânguiască. Pe lângă acestea, au lăsat ogoarele necultivate şi mulţi şi-au vândut moşiile. Iar episcopul locului ajunsese să spună: „Dacă nu se va întâmpla după cum am zis, nici în Scripturi să nu mai credeţi, ci să facă fiecare ce vrea”.

Iată că anul a trecut şi nu s-a întâmplat nimic din cele proorocite de episcop. Astfel, acesta a fost ruşinat, fiind dovedit mincinos, iar Scripturile adevărate. Văzând acestea, creştinii s-au smintit foarte tare.

Concluzia este următoarea: aşa li se întâmplă oamenilor naivi şi superficiali, care nu sunt cu luare aminte la cuvintele Scripturii, ci se încred în cuvintele omeneşti, în amăgirile lor, în legende şi în vorbe deşarte.

(Ilias A. Voulgarakis, Momente din vremea Părinţilor, Editura Egumeniţa, pp. 103-104)