Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Ipolit, Episcopul Romei

Canoane

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Ipolit, Episcopul Romei

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Ipolit, Episcopul Romei, glasul al 4-lea:

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Ipolit, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Carele lui Faraon...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipolit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Veniţi să lăudăm cu cântări muceniceşti pe sfinţitul mucenic, privindu-l cum străluceşte, plin de lumină, cu harul cel de Dumnezeu luminat, pururea slăvind pe Hristos.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipolit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dându-ţi-se de către Hristos în grijă turma cea cuvântătoare, urmând Lui întocmai, părinte, ţi-ai pus sufletul pentru ea, vitejeşte înfruntând primejdia şi ai fost împodobit cu îndoită cunună.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu untdelemnul cel sfinţit al veseliei mai înainte fiind uns, din Porunca lui Dumnezeu, pecetluit ai fost şi cu ungerea muceniciei prin sânge, Sfinţite Mucenice Ipolit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Rug nears a văzut Moise în Muntele Sinai; aceea te închipuia pe tine, Fecioară, Ceea ce nu ai fost arsă de Văpaia Dumnezeiescului Foc, când ai născut pe Dumnezeu.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Arcul celor puternici...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipolit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Miei cuvântători ai păstorit şi ca un miel te-ai jertfit înaintea oilor tale, urmând pe Arhipăstorul tuturor şi pe Mielul lui Dumnezeu.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipolit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu lapte duhovnicesc, Sfinte Ipolit, ai adăpat pe păstoriţii tăi, în chip insuflat de Dumnezeu; şi ai băut paharul mărturisirii lui Hristos, cu bucurie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Îndrumând mulţimea luptă­torilor, te-ai supus la mucenicie, pentru dreapta credinţă, slăvind pe Unul Dumnezeu Tatăl, împreună cu Fiul şi cu Dumnezeiescul Duh.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Bucură-te Maică Neispitită de nuntă, Ceea ce ai încăput pe Dumnezeu Cuvântul în pântecele tău; şi ai născut Întrupat pe Cel Ce cuprinde toate.

 

Cântarea a 4-a. Irmos: Vestind mai înainte proorocul...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipolit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cât de bogate şi de felurite sunt faptele cele bune ale vieţii tale! Pentru aceasta, Sfinţite Părinte Ipolit, ca un păstor şi mucenic ai fost cinstit de Dumnezeu veselindu-te întru El.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipolit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prinosul lui Abel l-ai întrecut; că ai adus lui Dumnezeu miei cuvântători; şi prin însuţi sângele tău, bucurându-te, ai stat înaintea Stăpânului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Gândul cel rău şi plin de defăimare al ereticilor, schimbându-l prin Duhul, fericite, din dragostea Stăpânului, te-ai făcut sfinţit mucenic ales.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dacă au văzut, îngerii, Fecioară Curată, că a ieşit din pântecele tău Fiul lui Dumnezeu, cu veselie grăiau: Mărire Naşterii tale, Stăpână.

 

Cântarea a 5-a. Irmos: Tu Doamne, Lumina mea...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipolit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu ai fost cu adevărat mucenic între preoţi şi între mucenici ierarh; şi cu haruri îndoite străluceşti, Sfinte Părinte Ipolit.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipolit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pietrele cele preţioase stră­lucesc în mijlocul aurului, Părinte Ipolit; iar în lumina ierarhiei tale se află strălucirea luptei tale.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Basmele elineşti şi nelegiuita rătăcire a evreilor tu le-ai înfruntat, cu harul cel Dumne­zeiesc, preaalesule între mucenici.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine Armă Neînfrântă te punem împotriva vrăjmaşilor. Pe tine Ancoră şi Nădejde a mântuirii noastre te-am câştigat, Dumnezeiască Mireasă.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipolit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Jertfit-ai Mântuitorului jertfă de laudă în Biserica cuvioşilor, ca un mijlocitor între Dumnezeu şi oameni; şi cu osârdie ai adus prinos sufletului tău, prin sânge.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipolit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mulţime de daruri de la Dumnezeu ai luat, prin Duhul, sfinţite mucenice, întru Dumnezeiasca deschidere a buzelor tale; şi te aduci jertfă pe tine însuţi, cu mulţumire murind.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cât de Dumnezeiască este adunarea luptătorilor tăi, Hristoase; a celor ce se desfătează chiar de pe acum de bunurile cele nădăjduite şi socotesc moartea mai dulce decât viaţa.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

O, Minune mai Uimitoare decât toate minunile! Că Fecioara zămislind în pântece, fără ispită bărbătească, pe Cel Ce toate le cuprinde, Nestrâmtorat L-a încăput.

 

Cântarea a 7-a. Irmos: Cel Ce ai mântuit în foc...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipolit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu sclipirile cele muceniceşti şi preoţeşti, cel ce te-ai arătat mucenic sfinţit, luminezi pe cei ce strigă lui Hristos, acum, de pomenirea ta: Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipolit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Sfinţite Părinte Ipolit, văzând că stă în faţa ta, ca o răsplată preasfinţită a muceniciei, pe Cel Ce cunoaşte lămurit toate de mai înainte, bucuros ai strigat: Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfântul Ipolit, care a suferit cu tărie chinurile muceniciei, din dragostea cea fierbinte cu îndrăzneală striga: Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ţie, Ceea ce ai primit în pântece, fără de stricăciune şi mai presus de fire, pe Dumnezeu Cel Neschimbat, Care a petrecut cu oamenii, pentru milostivire, ne închinăm credincioşii, ca Maicii Domnului, Celei Binecuvântate.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Cel Ce S-a văzut în chip...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipolit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ce mare şi frumoasă este jertfa! Că păstorul cel bun ca o oaie se aduce pe sine jertfă, strigând lui Hristos: preoţi binecuvântaţi-L şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipolit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Răsărit-a ierarhul strălucind în Biserica Ta, Hristoase, cu cununa muceniciei, strigând cu veselie: tineri lăudaţi, popoare preaînălţati pe Hristos întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Bucurându-se Sfântul Ipolit, mucenicul lui Hristos, de hotărârea cea ameninţătoare a morţii, striga: tineri binecuvântaţi pe Hristos, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Ceea ce a zămislit în chip de negrăit şi fără de sămânţă a născut Bucuria lumii, pe Hristos Dumnezeu: tineri lăudaţi-o şi preaînălţaţi-o întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Naşterea ta Nestricată...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipolit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un sfinţit mucenic prealăudat, cu îndoită lumină ai luminat Biserica lui Hristos şi veseleşti inimile celor ce te laudă pe tine. Pentru aceasta, după vrednicie, toţi te fericim.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipolit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Izvorând Bisericii lui Hristos izvorul învăţăturilor, prea­fericite, aduci lui Hristos din sângiurile cele muceniceşti curgeri îmbelşugate. Pentru aceasta după vrednicie toţi te fericim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Învăţatu-ne-ai, de Dumnezeu grăitorule, să ne închinăm unui Dumnezeu în Treime, Ziditorului tuturor făpturilor celor văzute şi celor nevăzute; şi te-ai împodobit cu cununa muceniciei.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

A stat aproape de tine Îngerul strălucind şi cu scânteierile Fecioriei tale mai vârtos el însuşi luminându-se, că a uitat de mărirea sa. Pentru aceasta cu frică a strigat ţie: Bucură-te!

 

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...

Luceafăr pururea strălucitor te-ai arătat lumii, luminând cu Razele Dumnezeieştilor tale cuvinte mintea credincioşilor, Sfinte Ierarhe Ipolit. Pentru aceasta toţi, cu bucurie, săvârşim astăzi sfinţită şi Dumnezeiască pomenirea ta şi cu credinţă te cinstim pe tine.

Canoanele lunii Noiembrie

Calendar ortodox
21 Noiembrie