- Omul se apropie după putere de sfinţenia îngerului, prin neprihănire, adică sfinţenie. Iar neprihănirea se câştigă mai ales prin două mari virtuţi: dragostea şi înfrânarea. Căci “dragostea omoară în om patimile cele sufleteşti, iar înfrânarea pe cele trupeşti” (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia vol. II). Iarăşi zice: “Cel desăvârşit în iubire a ajuns la culmea nepătimirii, nu mai cunoaşte deosebirea între al său şi al altuia, sau între a sa şi a alteia, sau între credincios şi necredincios, între rob şi slobod sau, peste tot, între bărbat şi femeie. Ci ridicat mai presus de tirania patimilor şi căutând la firea cea una a oamenilor, priveşte pe toţi la fel şi are faţă de toţi aceeaşi dragoste, căci nu mai este la el elin şi iudeu, nici bărbat şi femeie, nici rob sau slobod, ci toate şi întru toţi Hristos” (Galateni 3, 18).

Aşadar, cine ajunge prin dragoste şi prin înfrânare la o nepătimire ca aceasta, unul ca acela a ajuns după putere la îndumnezeire, la o nepătimire ce se apropie de îngeri. Îngerii au sfinţenie şi neprihănire fără osteneală, după darul lui Dumnezeu prin creaţie. Iar oamenii şi cu multe osteneli şi lacrimi numai cu darul şi cu mila lui Dumnezeu ajung la o anumită măsură de neprihănire. “Nu pot diavolii să mişte nici un fel de patimă în om, dacă se va găsi în sufletul său dragostea şi înfrânarea, fie că se va afla trupul lui în stare de veghe, fie că se va afla în stare de somn” (Filocalia, vol. II).

(Arhim. Cleopa Ilie, Arhim. Ioanichie Bălan, Lumina şi faptele credinţei, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, 1994, pp. 224-225)