Părinţii din Pateric erau foarte hotăraţi într-o privinţă: nu-i lăsau pe oameni să vadă lucrurile rele şi să urmărească şi să se uite şi să fie cu ochii iscoditori.

Am citit undeva despre un părinte care avea un ucenic (asta nu-i din Pateric, este din Calea desăvârşirii creştineşti) şi s-a dus cu el odată în oraş şi a văzut o fată. Şi ucenicul s-a uitat bine la fată şi s-a uitat şi părintele cât s-o fi uitat, şi după aceea zice către ucenic: „Tare frumoasă este fata asta”; ucenicul zice: „Da, părinte”. Dar părintele continuă: „Păcat că are ceva la un ochi”. Ucenicul răspunde: „Nu, părinte, n-are nimic”. „Ba are”, zice părintele, iar ucenicul: „Nu, că eu m-am uitat cum se cade, n-are nimic”. Şi atunci părintele nu l-a mai ţinut de ucenic! A zis că nu-i bun dacă se uită cu ochi iscoditori.

Acum poţi să te uiţi şi cu ochii dacă eşti deja câştigat pentru Dumnezeu, dacă eşti câştigat pentru o viaţă superioară, dacă vezi curat. Sfântul Apostol Pavel spune undeva că: „Toate sunt curate pentru cei curaţi, iar pentru cei întinaţi nimic nu este curat” (Tit 1, 15). Când ai ajuns la o privire sfântă, la o privire curată, poţi să te uiţi dacă te uiţi cu ochii lui Dumnezeu la lumea aceasta.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 116)