Hristos a Înviat!

Preacuviosului cin monahal,

Preacucernicilor Părinţi slujitori ai Sfintelor Altare,

Stimatelor autorităţi,

Iubiţi fraţi si surori întru Domnul,

 „Să ne curățim simțirile și să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiată lumină a Învierii…” (Canonul Învierii)

Hristos, lumină a Învierii!

Sfânta Maică Biserica, la fiecare sărbătoare ne mângâie, ne înalță sufletește, ne sfințește cu slujbele, cu rugăciunile și cu cântările ei sfinte pe care, deși se repetă în fiecare an, niciodată nu ne săturăm ascultându-le, pentru că toate slujbele și rugăciunile sunt inspirate și așezate de Duhul Sfânt, după planul lui Dumnezeu.

Cu multă sfințenie ne-am pregătit sufletește și în anul acesta, așa cum ne-a învățat Sfânta noastră Biserică, pentru acest sfânt și luminat Praznic al Învierii Domnului. Sfânta noapte de Paști este una dintre cele mai frumoase și mai sfinte nopți din timpul anului, priveghem după rânduială, participăm la Slujba Învierii și primim din fața Sfântului Altar lumină din lumina lui Hristos.

Momentul acesta este sfânt în care așteptăm cu toții, cu făcliile pregătite în mână să se deschidă Sfintele Uși Împărătești ale Sfântului Altar, iar slujitorul lui Dumnezeu să ne cheme zicând: „Veniți de luați lumină.” Ni se luminează sufletul când primim acest mare dar, lumină din lumina lui Hristos. Clipa acesta nu trebuie să o uităm, căci din acea clipă noi devenim purtători de lumină, devenim fii ai Bisericii lui Hristos și împreună cu El, Cel ce a biruit întunericul și moartea, devenim răspânditori de lumină în această lume zbuciumată, luptători împotriva întunericului de pe pământ. Aceasta este misiunea noastră a fiilor Bisericii pe care nu avem voie să o uităm. Suntem chemați de Dumnezeu să răspândim lumină în lume, să fim noi înșine o lumină, să ardem așa cum arde o lumină, de credință, de dragoste față de Dumnezeu și față de neamul omenesc. Să ardem de credință și de dragoste, pentru că numai dacă purtăm în suflet aceste două virtuți, Credința și Dragostea suntem fiii Învierii, fiii Vieții, fiii pentru care S-a jertfit și înviat Hristos Domnul. Pe lângă credință și dragoste, Mântuitorul nostru ne mai cere să avem și milă. Milă de toată suflarea, milă de noi înșine în primul rând. Să nu batjocorim sufletul și trupul nostru cu fărădelegi, cu păcate, pentru că fiecare păcat, fraților, este un atac împotriva vieții noastre. Păcatul este o rană pe care o facem sufletului și trupului nostru, dar și lui Dumnezeu, căci întotdeauna când săvârșim o fărădelege, Îl rănim pe Dumnezeu Cel bun și Sfânt. Milă să avem față de familie, care poartă jugul greu al vieții. Din milă izvorăște adevărata dragoste. Când îți este milă de cineva nu poți fi nepăsător față de el, nu poți fi rece și străin de el, ci îl iubești adânc și ești gata să te jertfești pentru el. Acesta este semnul că ești un adevăratcredincios, că Îl urmezi pe Fiul lui Dumnezeu pe Iisus Cel înviat din morți.

În această noapte Sfântă a Învierii, doresc să vă amintesc de o rânduială pe care creștinii de astăzi au uitat-o de mult. Rânduiala, care a existat în trecut și pe care creștinii cei dintâi au învățat-o de la Sfinții Apostoli  și de la Sfinții Părinți, este ca ei să păstreze aprinsă lumina pe care o primeau de la Sfânta Biserică, să meargă cu ea acasă ca să aprindă candela pe care o aveau la icoană, păstrându-o tot timpul anului liturgic. Casa în care ardea o candelă sfântă, devenea ca o biserică, ca un altar. Copiii creștinilor dormeau sub această candelă, creșteau mari sub această candela. De aceea aveau inima plină de bunătate, de credință și de dragoste. În casa în care ardea o candelă nu intra întunericul, adică păcatul.

Iubiții mei frați și surori, păstrați în casa frățiilor voastre lumina lui Hristos „care luminează tuturor”[1], vestiți tuturor marea veste pe care ați auzit-o la Sfânta Biserică, unde din fața Sfântului Altar slujitorul lui Dumnezeu v-a strigat de trei ori: Hristos a Înviat! Prin aceasta prelungiți acea clipă frumoasă, în care cu emoție, ați așteptat să se deschidă Ușile Împărătești și să apară slujitorul Domnului în veșminte luminoase. El, ca un părinte, slujitor al Sfântului Altar, v-a pregătit pentru această clipă în cele șapte săptămâni de post, când v-a spovedit, v-a dezlegat de păcate, v-a împărtășit cu Sfântul și Dumnezeiescul Trup și Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, iar acum vine către frățiile voastre și vă cheamă să luați Sfânta Lumină.

Poate că lumina vi se va stinge pe drum și nu veți ajunge cu ea aprinsă acasă, dar ceea ce vă pun la suflet și vă îndemn pe fiecare puteți să faceți; să păstrați în suflet, în inimă, în gând puțină lumină din lumina Învierii lui Hristos, din lumina Evangheliei lui Hristos. Creștinul să păstreze, dorul acestui mare praznic, așa cum trebuie să păstrați și să purtați în suflet și dorul de Hristos, dorul de Dumnezeu, dorul de rai, dorul de viață veșnică.

La „plinirea vremii” (Galateni 4,4)[2], ne spune Sfântul Apostol Pavel, pe pământ Dumnezeu Tatăl a trimis pe Fiul Său, golindu-Se de slava Sa, S-a făcut om, Cel care avea fire dumnezeiască, a luat deci fire omenească, întocmai făcându-se ca toți fii lui Adam cel care prin neascultare a adus moartea pe pământ. A venit Iisus Hristos, Noul Adam, să vestească în primul rând cuvântul Tatălui de la care a venit, să se jertfească pentru noi și pentru a noastră mântuire, să guste din cel mai amar pahar, din paharul morții, de care și el Fiul lui Dumnezeu, S-a cutremurat, rugându-se Tatălui: „Părintele Meu, dacă este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta” (Matei 26,39).

Din iubire față de neamul omenesc, Hristos s-a supus voinței Tatălui și a gustat din acel pahar amar, desființând prin ascultare puterea morții. A intrat și El în mormânt ca om, S-a coborât în iad ca un Dumnezeu și i-a eliberat pe toți fiii lui Adam din robia morții, i-a ridicat la viață. Apoi Domnul Iisus s-a reîntors pe pământ, „cu moartea pe moarte călcând”, să dovedească Învierea Sa. În văzul tuturor ucenicilor și contemporanilor, Hristos a dovedit că credința în Învierea și viață veșnică nu este doar o aspirație puternică a sufletului omenesc, ci o realitate pe care o dovedește învățătura Fiului lui Dumnezeu.

De acum, învierea din morți nu este o învățătură, un cuvânt fără temei, o simplă speranță, ci este un fapt, un act care urmează după fiecare plecare a omului de pe pământ. Omul, după Învierea lui Hristos, merge spre mormânt ca spre un loc de odihnă spre cimitir ca spre dormitor, Mântuitorul numește moartea somn. Așa s-a exprimat în fața fiicei lui Iair, în fața tânărului din Nain și în clipa în care Lazăr din Betania a murit. Cunoscând că prietenul Lazăr a murit, deși nu era în Betania, Domnul a zis: „Lazăr prietenul nostru a adormit; Mă duc să-l trezesc” (Ioan 11,11). Când a văzut că Ucenicii nu înțeleg că este vorba de moarte Hristos Învățătorul a repetat: „Lazăr a murit” (Ioan 11,14).

Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând prin această minune Se face începător al învierii tuturor. Hristos Cel înviat a pus o piatră de temelie veșnică pentru credința tuturor credincioșilor în Înviere și în viață veșnică. Învierea Domnului a fost minunea pe care de mii de ani o așteptau oamenii, care în adâncul lor sperau să învieze având certitudinea că ființa omenească va învia, dar nu aveau dovada care să confirme acest mare adevăr. Prin Învierea lui Hristos din morți, Apostolii s-au declarat „martori ai Învierii”. Credința în Înviere și în viață veșnică a făcut din pescari apostoli, din oameni fiii lui Dumnezeu, din păcătoși sfinți și din oameni fricoși eroi și martiri.

Ziua Învierii Domnului este Sărbătoarea Sărbătorilor, deosebită de toate celelalte sărbători împărătești ale Bisericii lui Hristos, pentru că ea le încununează pe toate. Învierea Domnului, iubiți frați și surori dă sens și viață însăși existenței noastre. Ziua Învierii Domnului este o sărbătoare împărătească pentru că ea ne îmbracă pe toți în haină împărătească de fii ai Luminii și ai Vieții. De la această sărbătoare începe viața adevărată de pe pământ. Înainte de Învierea Domnului toate stăteau sub semnul morții în umbra pieirii. Lumina ce a strălucit din mormântul lui Hristos a desăvârșit lucrarea lui Dumnezeu Care l-a creat pe om.

Hristos a Înviat!

Cu acest cuvânt am început, cu acest cuvânt și închei mesajul meu pascal pentru că acest cuvânt este cel mai plăcut și în același timp este și o mărturisire de credință pentru noi credincioșii. Cuvântul „Hristos a Înviat” este mai ales un cuvânt de laudă, de preamărire, de cinstire, de mulțumire Stăpânului, Domnului și Dumnezeului nostru, care a zdrobit capul balaurului, a biruit moartea, răsărind din mormânt ca un soare luminos luminând cerul și pământul și cele dedesubt.

Și de data aceasta vă îndemn să facem din anul 2023 un an sfânt, un an în care să-L preamărim pe Mântuitorul lumii, pe Hristos Domnul care luminează pe tot omul ce vine în lume, ziua și noaptea cu faptele noastre, cu credința noastră și cu dragostea noastră.

Vă îmbrățișez sufletește și vă transmit binecuvântări părintești tuturor și din tot sufletul vă zic: HRISTOS A ÎNVIAT!

Al vostru de tot binele voitor,Stăruitor în rugăciune către Hristos Cel înviat din morți, pentru pace și bunăvoire între generații tineri și părinți sau între nepoți și bunici.

† Andrei,

Episcopul Covasnei și Harghitei

[1] Liturghier, EIBMBOR, București, 2008.

[2] Biblia, EIMBO, București, 2013.