Cât de des pot fi împărtășiți pruncii?

 

Împărtășirea pruncilor cred că s-ar cuveni făcută cât mai des. În perioada alăptării, nici nu se pune problema ca sugarul să fie înfometat dimineața, înainte de împărtășanie. Cu timpul, însă, după ce ajunge la doi, trei ani, copilul trebuie conștientizat și pregătit pentru momentul împărtășirii. Dacă nu se poate cu ajunare, deci să nu guste nimic, atunci să ia un mic dejun frugal, precedat numaidecât de o rugăciune scurtă și frumoasă, care l-ar ajuta să înțeleagă că acea zi este una specială, căci se întâlnește cu bunul său Prieten, Hristos.

Sfânta Euharistie, numită şi Sfânta Împărtăşanie sau Cuminecare, constituie cea mai mare şi mai însemnată Taină a Bisericii noastre dreptmăritoare. Dacă în cadrul celorlalte Sfinte Taine Biserica transmite credincioşilor harul sfinţitor, prin Taina Euharistiei ni se dăruieşte Însuşi izvorul harului; în celelalte sfinte sacramente, Hristos Se află de faţă în chip nevăzut, prin lucrarea Sa, dar în Euharistie este nelipsit prin Însuși Trupul și Sângele Său, sub chipul pâinii și al vinului. Importanța capitală a Sfintei Împărtășanii în viața noastră ne-o sintetizează Sfântul Nil: el spune că e cu neputinţă să se mântuiască credinciosul, să primească iertarea păcatelor şi să dobândească Împărăţia Cerurilor, dacă nu se împărtăşeşte, cu frică, cu credinţă şi cu dragoste, de tainicul şi neprihănitul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru.

Cum se împărtășeau primii creștini?

Având în vedere toate acestea, creștinii, încă din primii ani ai existenței Bisericii, doreau cu ardoare merindele preasfinte, primindu-le ori de câte ori participau la dumnezeiasca Liturghie. Cu timpul, s-a produs o nefericită separare între Liturghie și Euharistie, constatată cu amar de Sfântul Ioan Gură de Aur, la începutul secolului al V-lea: „Ah, ce obicei! Ah, ce prejudecată! În zadar se face jertfa zilnică, în zadar stăm zilnic la altar. Nimeni nu se împărtășește!”. Remarca tristă a Sfântului Părinte rămâne valabilă și în zilele noastre, când multă lume se împărtăşeşte doar în cele patru posturi de peste an, ba chiar nici atunci, tradiția fiind respectată doar la Crăciun și de Paști. Din fericire, încă de pe la începutul secolulului al XIX-lea au apărut numeroase voci care au reiterat ideea revenirii la tradiția împărtășirii din Biserica primară, susținând-o prin solide argumente scripturistice și patristice. Amintim aici pe Sfântul Nicodim Aghioritul, în Biserica Greacă, sau pe Sfântul Ioan din Kronstadt, în Biserica Rusă. Această mișcare se încearcă și la noi, la români, îndeosebi în diaspora, probabil având ca model pe ortodocșii greci și ruși din Occident. Însă strădania de reîntoarcere la tradiția liturgică a primelor veacuri creștine se cere însoțită de efortul clericilor de a-i catehiza pe credincioși, de a-i conștientiza asupra importanței Sfintei Euharistii în viața noastră. Chemarea la Potir nu trebuie impusă, căci în atare situație împărtășania va rămâne un act liturgic exterior, neatrăgând după sine schimbarea întregii lor ființe. Împărtășania mai deasă se cuvine însoțită de redeșteptarea în sufletele dreptslăvitorilor creștini a dorului de Hristos. Doar aşa apropierea și comuniunea deplină cu El vor produce mult așteptata creștere duhovnicească a membrilor Bisericii.

Cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur să ne fie tuturor pilduitoare atunci când dorim să ne împărtășim: „Nici cei ce o dată, nici cei ce de multe ori, nici cei ce de puţine ori, ci cei ce au ştiinţa gândului curată, cei ce au inima curată, cei ce au viaţă neprihănită. Cei ce sunt întru acest fel totdeauna să se apropie; iar cei ce nu sunt întru acest fel, nici măcar o dată. Pentru ce? Pentru că îşi iau judecată, osândă, muncă şi pedeapsă”.

De ce este necesară împărtășirea deasă a copiilor?

Mântuitoarea obișnuință a desei împărtășanii trebuie să o deprindem din copilărie. Cu adevărat că pruncii nu înțeleg rostul și taina dumnezeieștii Cuminecături. De aceea responsabilitatea împărtășirii lor revine părinților, familiei. În ultimii ani am observat o reînviere a dorinței părinților de a-și împărtăși copiii cât mai des, săptămânal chiar. Cunosc familii ce respectă frumoasa rânduială la fiecare Sfântă Liturghie la care participă. Se vor întreba unii: cum vedem rezultatul acestui act liturgic? Hristos, prezent în cei mici, îi zidește sufletește, încât ei sunt sociabili, cu o frumusețe și o liniște aparte. Deși nu înțeleg foarte bine rostul lor acolo, comportamentul micuţilor denotă faptul că învață și chiar știu ce înseamnă să petreci în compania lui Dumnezeu și a sfinților Săi în Biserică.

De aceea împărtășirea pruncilor cred că s-ar cuveni făcută cât mai des, fără nici o pregătire specială. Părinții, însă, se pot pregăti. Chiar dacă nu se împărtășesc ei, o rugăciune stăruitoare, de mulțumire, făcută în numele odorului lor, nu ar strica. În perioada alăptării, nici nu se pune problema ca sugarul să fie înfometat dimineața, înainte de împărtășanie. Cu timpul, însă, după ce ajunge la doi, trei ani, copilul trebuie conștientizat și pregătit pentru momentul împărtășirii. Dacă nu se poate cu ajunare, deci să nu guste nimic, atunci să ia un mic dejun frugal, precedat numaidecât de o rugăciune scurtă și frumoasă, care l-ar ajuta să înțeleagă că acea zi este una specială, căci se întâlnește cu bunul său Prieten, Hristos.

Chiar și pe cei mărișori, de patru, cinci ani, este greu să-i oprești de la a nu gusta nimic zece, douăsprezece ore înainte de Împărtășanie. Când vor crește, realizând importanța acestui act, o vor face responsabil. De aceea, părinții, bunicii, preoții, profesorii de religie trebuie să le vorbească permanent de rolul Euharistiei în existența noastră pământească, fără a uita nici o clipă de însemnătatea pregătirii pentru emoționantul moment al ospățului mântuirii. Calea către această înțelegere se cade zidită cu răbdare, treptat, deoarece nu toți copiii ascultă, receptează și acceptă în aceeași măsură. Unii pot fi pregătiți să postească dimineața de la trei ani, alții de la patru ori chiar de la cinci ani, vârstă de la care capacitatea lor de înțelegere sporeşte. Iar atunci să încercăm să le formăm deprinderea ca, în ajunul duminicii sau sărbătorii când vrem să-i împărtășim, să se pregătească; să le construim o zi specială, fără îmbuibare, cu rugăciune, învățându-i să facă o faptă bună. Esențial este să nu-i obligăm pe micuţi, ci să le oferim o alternativă; ajutorul din partea adulţilor să nu rezide doar în a-i sprijini să biruiască ispita, ci să vizeze educarea voinței lor de a-L căuta pe Dumnezeu de bunăvoie. Astfel, apropierea de Potir nu va reprezenta un moment înfricoșător, ci unul de aleasă bucurie.

De la același autor

Ultimele din categorie