Dumnezeu, ecologist!?

Prevăzând agresiunea umanității asupra mediului înconjurător, Dumnezeu a poruncit: „Nu vătămați pământul, nici marea, nici copacii” (Apocalipsă 7, 3), arătându-ne astfel că El este și întâiul ecologist. Oare omul modern mai ține seamă de această poruncă? Se vede că nu! Din nefericire, el a izbutit să-și facă neprieten și neprielnic mediul înconjurător, amenințându-i chiar existența, prin aceasta, de fapt, atentând la propria-i viață, căci toate sunt solidare cu destinul omului; împreună cu el se ridică sau cad împreună cu dânsul. Un ins înduhovnicit va avea și natura de partea lui, fiindu-i prietenă. Unui om secularizat, însingurat și depărtat de Dumnezeu, mediul înconjurător îi va fi dușman.

Ce ți-e și cu omul nostru contemporan! A rânduit felurite sărbători, celebrând și amintindu-și de anumite personalități sau evenimente pe care, comemorându-le, se străduiește să nu le uite, încercând să-și sporească „bagajul” cultural. Din motive asemănătoare, se pare, a apărut și Ziua Pământului, sărbătorită în fiecare an pe 22 aprilie. Inițiind-o în anul 1970, politicianul american Gaylord Nelson a urmărit să sensibilizeze clasa politică, subliniind responsabilitatea umanității față de mediul înconjurător. Dacă în primul an, senatorul american a reușit să mobilizeze în jur de 20 milioane de americani să se alăture demersului său, după două decenii, în 1990, aproximativ 200 milioane de oameni din peste 140 de țări au transformat Ziua Pământului într-o acțiune de amploare, unică în istorie, exprimând la unison dorința de a-i responsabiliza  pe cârmuitorii  tuturor popoarelor, dar și pe toți locuitorii planetei, că de noi, oamenii, depinde traiul într-un viitor mai curat și mai verde. Amploarea sărbătorii a fost consfințită și prin decizia luată de Organizația Națiunilor Unite, în anul 2009, declarând ziua de 22 aprilie ca sărbătoare oficială a planetei Pământ. De atunci, foarte multe țări au adoptat celebrarea Zilei Pământului sub denumirea de Earth Day. Anul acesta se estimează că peste 500 milioane de oameni vor marca momentul, spre a atrage atenția întregii omeniri asupra degradării mediului, asupra efectelor poluării şi, deopotrivă, spre a evidenția stringenta nevoie ca fiecare dintre noi să înfăptuiască mai mult în direcția conservării și protejării mediului înconjurător, care la început era în deplină armonie cu omul, deoarece Dumnezeu  pe toate le-a creat bune foarte (Facere 1, 31).

Nobilă acțiune și demnă de urmat! Dar ce frumos ar fi ca din toate aceste manifestări să nu fie scos Dumnezeu, Cel Ce a creat Cerul și Pământul, căci întreagul univers este expresia voinței divine, chiar înainte de actul propriu-zis al Creației. Mi se pare de-a dreptul o anomalie să celebrezi Pământul, uitând de Ziditorul său. Nu poți verniosa o măreață operă de artă, fără a aminti de autorul ei. 

Da, întreaga lume reprezintă sublima operă de artă a lui Dumnezeu. Așa glăsuia Sfântul Vasile cel Mare, subliniind faptul că Sfânta Scriptură nu vorbește despre o simplă facere a lumii, ci despre o adevărată opera de artă, ce ne descoperă înțelepciunea Creatorului. Sfântul Părinte asemăna lumea cu o cetate ordonată care, atrăgându-ne atenția și admirația, ne îndeamnă să ne imaginam frumusețea și măreția primei noastre cetăți din rai, de unde am căzut din pricina păcatului.

După ce l-a plămădit pe om, Dumnezeu l-a pus stăpân peste toate cele create pentru el; din păcate, însă, omul și-a înțeles greșit menirea. A stăpâni nu înseamnă a distruge, ci a conserva și a transmite mai departe. Prevăzând agresiunea umanității asupra mediului înconjurător, Dumnezeu a poruncit oamenilor: „Nu vătămați pământul, nici marea, nici copacii” (Apocalipsă 7, 3), arătându-ne astfel că El este și Întâiul ecologist.

Oare omul modern mai ține seamă de această poruncă? Din păcate, nu! El a izbutit să-și facă neprieten și neprielnic mediul înconjurător, amenințându-i chiar existența, prin aceasta atentând, de fapt, la propria viață. Omul civilizației moderne își clădește bunăstarea răpind, prin metode din ce în ce mai complexe, resursele limitate ale Pământului. Și, ca și cum nu ar fi fost de ajuns, tot el, cel creat de Dumnezeu ca o cunună a creației și protector al ei, demonstrează - din păcate din ce în ce mai des astăzi - că s-a transformat în distrugătorul ei: aruncându-și în natură deșeurile (aflate într-o continuă creștere și, adeseori toxice), favorizează distrugerea sistemelor naturale de regenerare. Toată această dramatică situație ne amintește de spusele dumnezeiescului Pavel, Apostolul: „căci făptura a fost supusă deșertăciunii nu de voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o” (Romani 8, 20).  Sfântul Ioan Gură de Aur, foarte răspicat, spune: „creația suferă din cauza ta, omule”.

Atât de ușor uităm că biodiversitatea, produsă de atotștiința Cerescului Tată, nu ne-a fost lăsată la puterea noastră discreționară! Creatorul ne-a dăruit stăpânirea Terrei şi a tot ce se găsește pe ea pentru ca s-o folosim şi să ne bucurăm rațional de bunurile oferite, fără a distruge și a epuiza resursele naturale prin lăcomie, exploatându-le excesiv și intensiv distrugând echilibrul ecologic și degradându-ne condițiile de viață. De aceea, ocrotirea naturii, a întreg mediului, reprezintă o responsabilitate pentru toată umanitatea, pentru fiecare în parte dintre noi. Practic, să ne raportăm la mediul înconjurător cu o atitudine stăpânită de mulțumire și recunoștință: natura ne duce cu gândul la măreția și atotputernicia lui Dumnezeu. Atunci când omul întrerupe legătura cu Ziditorul său, și natura își pierde semnificația ei profundă și decade, căci toate sunt solidare cu destinul omului; împreună cu el se ridică sau cad împreună cu dânsul. Un ins înduhovnicit va avea și natura de partea lui, fiindu-i prietenă. Unui om secularizat, însingurat și depărtat de Dumnezeu, mediul înconjurător îi va fi dușman.

De Ziua Pământului, haideți să avem mai multă grijă de un bun comun al tuturora: mediul înconjurător. Această răspundere față de natură trebuie să se îndrepte nu numai către prezent, ci să nu piardă din vedere nici aspectele viitoare ale creației lui Dumnezeu: generațiile ce vor veni după noi ne vor osândi că le-am dat spre moștenire un Pământ gol, searbăd și însetat.

De la același autor

Ultimele din categorie