O Liturghie tainică însângerată – la Kiev a încept să curgă sângele preoților și al monahilor

Reflecții

O Liturghie tainică însângerată – la Kiev a încept să curgă sângele preoților și al monahilor

    • O Liturghie tainică însângerată – la Kiev a încept să curgă sângele preoților și al monahilor
      Foto: Florentina Mardari

      Foto: Florentina Mardari

De cel puțin trei ani, vorbim și relatăm fapte cutremurătoare despre frații creștini din Siria, Egipt, Irak și Liban. Execuții publice, răstigniri, creștini purtați în cuști de fier, creștini executați la marginea mării, femei creștine răpite, violate și apoi puse la vânzare pe internet, episcopi și preoți uciși sau răpiți... pe scurt, o Biserică răstignită. Dar pe noi, creștinii Europei, parcă nu ne mai impresionează nimic. Nimic nu ne mai face se ne frângem genunchii la rugăciune: „Toate se întâmplă acolo, departe, în țările arabe”, spunem. Dar, când fenomenul martiric se mută foarte aproape de noi, la doar câteva sute de kilometri, ar trebui, poate, să medităm mai mult la soarta noastră de creștini.

„A fi creștin înseamnă să fii gata în orice zi a fi răstignit alături de Răstignitul nostru Iisus Hristos”, spunea Sfântul Efrem Sirul, la început de secol IV, în Madrașe. Afirmația teologului poet sirian o înțelegem cu toții, în dimensiunea sa istorică. În copilăria lui, Sfântul Efrem văzuse cu ochii săi persecuțiile creștine de la Edessa și Emesa, poate și în Imperiul Roman de Răsărit, acolo unde au mai existat creștini martirizați, chiar și după edictul de la Milan din anul 313, în timpul împăratului Iulian Apostatul.

Istoria mântuirii a mai cunoscut fenomene martirice în care creștinii și-au vărsat sângele pentru credință. Practic, fenomenul martiric nu a încetat vreodată, fiind o Liturghie sângeroasă continuă, o taină a religiei iubirii, în care a-ți pune viața jertfă pentru comunitate este actul suprem, chip al marii jertfe de pe Golgota Ierusalimului.

De cel puțin trei ani, vorbim și relatăm fapte cutremurătoare despre frații creștini din Siria, Egipt, Irak și Liban. Execuții publice, răstigniri, creștini purtați în cuști de fier, creștini executați la marginea mării, femei creștine răpite, violate și apoi puse la vânzare pe internet, episcopi și preoți uciși sau răpiți... pe scurt, o Biserică răstignită.

Dar pe noi, creștinii Europei, parcă nu ne mai impresionează nimic. Nimic nu ne mai face se ne frângem genunchii la rugăciune: „Toate se întâmplă acolo, departe, în țările arabe”, spunem. Dar, când fenomenul martiric se mută foarte aproape de noi, la doar câteva sute de kilometri, ar trebui, poate, să medităm mai mult la soarta noastră de creștini.

La sfârșit de iulie 2015, la Kiev, sângele clericilor ortodocși continuă să curgă... Știri fugitive, acoperite de bombe mediatice, au prezentat uciderea preotului ortodox Roman Nikolayev. „Uciderea unui preot, din timpuri străvechi, a fost considerată ca fiind cel mai josnic act de care cineva poate fi capabil, întrucat unui cleric nu-i este permis să poarte arme pentru a se apăra. Preoții nici nu participă la luptele politice, nici nu iau parte la certuri fratricide. Din acest motiv, violența împotriva unui preot este violență împotriva cuiva lipsit de apărare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Bisericii Ruse, Șeful Departamentului Sinodal de Informare, Vladimir Legoyda.

Roman Nikolayev era hirotonit de doar doi ani. Avea familie și copii. Duminică, pe 26 iulie 2015, ieșea pe ușă spre Sfânta Liturghie, ca să se împărtășească cu Trupul Răstignit și Sângele vărsat pe Cruce al Mântuitorului Iisus Hristos... Nu a mai ajuns la biserică, a fost găsit împușcat la ușa apartamentului.

Cazul părintelui nu este singular. Sursele rusești de știri ecleziale scriau, pe 29 iulie 2015, despre o maică care a fost găsită moartă în chilia sa. Monahia Alevtina, din mănăstirea kieveană Florovsky, a fost găsită decedată de către surorile mănăstirii, conform Interfax-Religion. Avea semne de ștrangulare, raportul oficial vorbind despre „crimă cu premeditare”.

Cu siguranță, mai sunt și alte cazuri. Un lucru este cert, vorbim despre un continuu fenomen martiric, despre o Liturghie tainică și sângeroasă, completare la Liturghia Euharistică „nesângeiată” – așa cum o numea Mitropolitul Dosoftei în Dumnezeiasca Liturghie, tipărită la  Iași, în anul 1679.