De data aceasta, Costion a fost mult diferit de cel pe care-l cunoșteam cu toții. A vorbit aprins, tensionat și într-un ritm alert, apăsat și cu unele accente critice, ceea ce nu-i stătea în obicei. Toată lumea îl cu­noș­tea și îl aprecia pentru stilul împăciuitor, pozitiv, blând, smerit, calm. Ascultându-l, mi-am zis că domnul Costion fie simțea că acea prezență putea fi ultimul lui cuvânt public, fie Bunul Dumnezeu, tainic, l-a inspirat în această direc­ție. Oricum, iconomia dumnezeiască hotărâse ca acestea să fie cuvintele de final și tot Bunul Dumnezeu rân­duise ca acest cuvânt să fie direct legat de persoana și teologia marelui teolog român, pe care-l iubise atât de mult și de care se sim­țea legat prin toate firele viețuirii sale bisericești, duhovni­cești, culturale și personale. Discursul lui, de la un capăt la altul, a fost plin de o tensiune existen­țială. Pentru prima dată – și pentru ultima – Cos­tion a fost la propriu vulcanic, temperamental, ridicând frecvent tonul, apăsând pe cuvânt când era cazul, creând suspans și folosind trimiteri la realități ultime...

Prezentarea lui Costion Nicolescu a început cu o paranteză, o cerere smerită, dar apăsată, exprimată cu o privire pătrunzătoare și o voce ce nu lăsa loc alternativei. Cerea – cu tăria implacabilă a cuvântului din urmă, cu limbă de moarte, cum se spune în popor – ca Părintelui Dumitru să i se spună ca sfânt Teologul: „Părintelui trebuia și trebuie – lucrul poate fi recuperat deoarece Biserica noastră este flexibilă – să i se spună Teologul... Acolo este locul lui, lângă Sfântul Ioan Teologul, lângă Sfântul Grigorie și lângă Sfântul Simeon, ca al patrulea Teolog...” și ridicând tonul, ceea ce nu-mi aduc aminte să-l fi auzit vreodată făcând, a adăugat: „Acesta este darul pe care i l-a dat lui Dumnezeu, deosebit, extraordinar. Părintele Dumitru este în ceata Sfinților Părinți, de aceeași anvergură cu ei. Să fim conștienți că el a mutat mult și spectaculos bornele cunoaș­terii teologice... Ceva incredibil! Este un dar făcut de Dumnezeu nouă și prin noi teologiei universale și trebuie să fim conștienți de acest lucru... Convorbirea lui teologică cu Dumnezeu era directă, nu era intermediată. La el sistematizarea nu ucide Duhul... Duhul totdeauna răzbate și avem o teologie deopotrivă academică și duhovnicească”.

Un alt punct al testamentului-cerere al lui Costion Nicolescu se referă la maica preoteasă Maria. Ajunge să vorbească despre ea tot de la frumusețe: „Între alte frumu­seți ale Părintelui este frumusețea însoțirii cu maica preoteasă Maria... De aceea tuturor celor care l-am cunoscut ni s-a părut puțin straniu să fie despărțit acum de maica preoteasă Maria. Ea era acolo mereu lângă el, exact un „suflet și un trup”, cum se spune la slujba Cununiei. Cum să desparți un suflet și un trup?! Și aici cred că Biserica, în înțelepciunea ei, trebuie să recupereze într-un fel sau altul. Sigur că fac o judecată puțin omenească, o să mi se spună. Și e adevărat! Dar, undeva, în inima celor care l-au cunoscut... Și sunt, slavă Domnului, în istoria Bisericii soți care au fost cano­ni­zați împreună.”

A trecut, apoi, la prezentarea temei frumuseții lui Dumnezeu! Pentru că este ultimul său cuvânt, vorbirea lui despre frumusețe capătă putere inimaginabilă, putere de testament. Voi reproduce, spre pomenire, mai multe fragmente: 

Am vrut să deslușesc o teologie a frumuseții – nimic edulcorat, nimic secund – la Părintele Dumitru! Am spus și altă dată că teologia a cam neglijat problema frumu­seții... Trebuie făcută o încercare de recu­perare... Survolând opera lui imensă, am încercat – și eu zic că am reușit (nu mai e timp de ezitări!, n.r.) – să refac o teologie foarte coerentă a frumu­seții. Sunt vreo patruzeci și ceva de pagini (ce presentiment l-a împins pe Cos­tion spre așa o laborioasă comunicare?!, n.r.)... Vreau să vă transmit aici câteva puncte tari! Totul e tare! E incredibil...

Ca motto citează prelucrarea pe care o face Părintele Dumitru cunoscutului cuvânt biblic: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci și cu frumosul!” E mică schimbarea de accent, dar spune foarte mult... Să vedem cât de mult vorbește Dumnezeu prin el! El spune: „La început a fost iubirea”. Noi știm Evanghelia care spune: „La început a fost Cuvântul! E cutremurător începutul Evangheliei după Ioan. Chiar și pentru oamenii care nu sunt creștini, pentru poeți. El a pus Iubirea. Este același lucru în fond. Hristos este și Cuvântul, și Iubirea. Dar dintre mii și mii de teologi, atâtea veacuri, el face formularea aceasta de mare finețe...”.

Costion Nicolescu nu a citit, ci a născut spontan un discurs-mărturie, aidoma Părintelui Dumitru Stăniloae. Și-a pus sufletul pe masă. Ce suflet și în ce ceas!? „Lucrarea unește două obsesii ale mele: obsesia frumuseții și obsesia Dumitru Stăniloae. Ele s-au unit foarte frumos... Astăzi, dacă suntem într-o criză, este o criză majoră de frumusețe... Este o invazie de urât care ne sufocă... Am trecut pe la Universitate, ieri... Un bulevard al urâtului... M-am simțit rănit, rănit...”.

Dumnezeu a făcut lumea pentru frumusețe... Frumusețea este scopul facerii lumii...! Din iubire! Iubirea generează frumusețe și frumusețea dă naștere iubirii... Nu se poate iubire care să fie exprimată altfel decât prin frumu­sețe... Nu poate să existe frumu­sețe care să izvorască din altceva decât din iubire...! Temeiul venirii lui Hristos este recuperarea fru­mu­seții originare a omului...! Temeiul ultim este revenirea la acea frumusețe originară. Omul are în el o sete ontologică după iubire... e un dor de frumusețe în om, însămânțat de Dumnezeu. Este extraordinar, pentru că se merge la resortul ultim al omului. Noi neglijăm realitățile ultime... Frumusețea lui Dumnezeu este necreată, neapropiată, dar care odihnește în ipostas... Avem nevoie de odihna frumuseții lui Dumnezeu...

Costion Nicolescu vorbește despre frumusețea lui Dumnezeu, despre frumusețea lumii, dar și despre frumusețea Părintelui Dumitru Stăniloae: „E o spusă a lui Cehov: La om totul trebuie să fie frumos, și vorba, și portul, și hainele... totul trebuie să fie frumos la om. Părintele ilustrează perfect lucrul acesta. La Părintele Stăniloae totul era frumos. Mâinile lui, vorba lui, scrisul lui. Teologia lui, fiind atât de mare, este poetică. Am dat patru texte, dar poți să dai sute... Îți dau lacrimile când le citești... E o structură poetică... de o vibrație poetică extraordinară. Așa ajungi la Dumnezeu, nu ajungi numai cu definiții și nici cu simple comparații și metafore... Noi știm asta și ne plângem de scolastica care ne-a păcălit și pe noi... Lucrurile trebuie să se alcătuiască într-o structură puternică în care frumusețea este resort...”

Costion Nicolescu găsește la Părintele Dumitru Stăniloae argumente pentru suportul teologic al artei majore, cum o numește dânsul. El însuși a fost un mare iubitor de cultură și de artă, fără să afișeze acest lucru. Cei care l-au cunoscut de aproape știu cât de mult iubea Costion poezia, teatrul, filmul, muzica, cât de mult iubea Costion frumosul adânc în „arta majoră”. Cos­tion era un fervent, deși discret consumator de muzică. Era un meloman în adevăratul sens al cuvântului. Era nelipsit de la concertele de la Ateneul Român... Era abonat la Festivalul George Enescu. Avea prieteni apropiați în lumea muzicii. E cunoscută prietenia lui profundă cu Cristian Mandeal, dirijorul. Nu știu câți melomani călătoreau la Cluj sau în alt oraș pentru a urmări un concert dirijat de Cristian Mandeal. Costion o făcea. A iubit filmul, l-a iubit pe Tarkovski. A scris o voluminoasă carte despre marele regizor rus: Credința, nădejdea și iubirea în viața și opera lui Andrei Tarkovski. A iubit poezia. Citea continuu poezie. A fost în preajma marelui poet creștin Ioan Alexandru, de la cursurile căruia a și făcut marea convertire spre viața creș­tină asumată. A iubit pictura, fiind nedespărțit prieten al marilor pictori contemporani: Horea Bernea, Paul Gherasim, Horea Paș­tina, Mihai Sârbulescu, Ionică Grigorescu și al celorlalți din Grupul Prolog. A iubit sculptura lui Vasile Gorduz și a Silviei Radu. Era nelipsit de la evenimentele artistice importante, de la vernisajul expozi­țiilor de pictură, de la lansările de carte... A iubit cultura țărănească pe care a slujit-o cu devotament în Muzeul Țăranului împreună cu iubitul său mentor și prieten Horea Bernea. A iubit teologia și viața Bisericii. A fost unul dintre cei mai devotați ucenici ai Părintelui Dumitru Stăniloae și unul dintre cei mai legitimi exegeți ai acestuia. A scris mult despre dânsul, despre viața și teologia acestuia. Dar i-a iubit și pe Părintele Galeriu, și pe Părintele Ilie Moldovan... A iubit mănăstirile. A cunoscut, a cercetat stăruitor și s-a atașat de marii duhovnici ai timpului său. Maicile de la Râmeț au venit împreună cu maica stareță Apolinaria la înmormântarea lui, deoarece Costion se lipise de memoria Cuviosului Părinte Dometie și de obștea de la Râmeț printr-o relație de prietenie frățească.

I-a cunoscut și cercetat pe Părintele Cleopa și pe Părintele Paisie de la Sihăstria, pe părintele Benedict Ghiuș, pe Părintele Sofian, pe părintele Ioanichie și pe mulți alții. A corespondat cu părintele Petroniu de la Schitul românesc Prodromu. A fost sub epitrahilul unui mare duhovnic al Bucureștilor, părintele Iulian de la Biserica Flămânda. În toate relațiile lui nu era nimic formal, nimic convențional, nimic gratuit, nimic forțat.

A scris mult, nenumărate cărți! A făcut presă. A editat în anii ‘90 suplimentul Alfa și Omega de la ziarul Cotidianul, cu care a intrat în istoria presei creștine de după revoluție. Contribuțiile lui le găsești peste tot. Nu a refuzat pe nimeni. A scris la Ziarul Lumina, a scris la Doxologia, a scris la Formula As, a scris la revista Tabor, fiind nelipsit de la simpozioanele teologice. A dat interviuri, a participat la emisiuni radio sau tv, a vorbit la lansări de carte, la vernisaje de expoziții... A iubit Biserica lui Hristos! A iubit slujbele Bisericii. I-a iubit pe preoții și pe ierarhii Bisericii ca nimeni altul! L-a învrednicit Bunul Dumnezeu să se numere printre cei care au susținut de la început gândul și proiectul ridicării bisericii din Politehnică închinate Sfântului Grigorie Palama. Noi l-am vrut să fie primul preot al bisericii, dar Dumnezeu nu l-a vrut, l-a vrut mai curând în postura de apostol mirean itinerant, cum l-a caracterizat Părintele Patriarh Daniel. Romantic nevindecat, a iubit lumea, oamenii, frumusețea lumii și a oamenilor, a iubit tinerețea și pe tineri. De aceea, a murit tânăr, bucuros, luminos, entuziast. Nimeni nu credea că se apropia de împlinirea vârstei de 79 de ani.

Despre frumusețea culturii și a artei și despre frumusețea țăra­nului român și a culturii țărănești a vorbit în cuvântul său de la Iași, făcând, pur și simplu, pledoarie, precum cel mai legitim și convins martor și avocat.

L-a citat pe Părintele Dumitru: „Lumea creată este și un produs de mare artă!” trimițând la logica atotcuprinzătoare a acestuia în contrast cu „logica noastră strâmtă”, care nu ne-ar fi îngăduit să facem astfel de enunțuri. „O dovedesc – continuă cu citatul din Părintele Stăniloae – lucrurile artistice nesfârșite ale poeților, pictorilor, arhitecților care se silesc să pună în evidență virtualitățile artistice cuprinse în lume, dar și în gândirea omului: câtă armonie în toate și între toate...!”

Temându-se să nu i se reproșeze că sunt lucruri mai importante decât frumusețea, le invocă și pe acestea, arătând că toate și totul implică frumusețea: „Chemarea noastră este, sigur, să ne sfințim, să ne îndum­nezeim, să ne îmbunătățim... dar acestea nu merg fără frumusețe... Omul este chemat să înfrumusețeze lumea. O înfrumusețează tocmai sfin­țindu-se, tocmai îmbunătățin­du-se, tocmai practicând virtuțile”.

Dumnezeu Însuși este în întregime frumusețe, este frumusețea desăvârșită și atoatecuprinzătoare. „În El este prefigurată toată fru­musețea... toate formele și toate frumusețile sunt desfășurarea formelor și frumuseților cuprinse virtual în El... În El e frumusețea de ma­ximă discreție și grație... Fru­musețea este ceva foarte tare, foarte apropiat de Dumnezeu, cu care nu e de glumit... De ce toate bisericile vechi, de ce cultura țără­nească e plină de frumusețe, iar noi acum suntem într-un ocean...” Cred că a vrut să spună de urâ­țenie, dar s-a oprit, aducându-și aminte că, de fapt, nu-i stă în fire să facă astfel de aprecieri critice.

Finalul cuvântului său a fost cu adevărat o mărturie a așteptărilor sale de dincolo, de la marea trecere, o mărturie care-i legitima dragostea lui față de frumusețea din această lume, hrănindu-i speranța față de continuarea frumuseții în lumea de dincolo.

Cuvintele lui se împletesc cu cele ale Părintelui: 

„Dar aceasta nu este toată poezia pe care o poate realiza omul... În lumea de dincolo, el va cânta altfel frumusețea lui Dumnezeu, în lumea transfigurată, operele de artă vor fi de o cu totul altă frumusețe, de o frumu­sețe de nebănuit, dincolo de posibi­li­tățile noastre de astăzi. E foarte încurajatoare această viziune, pe care nu o prea găsim în altă parte, că și dincolo... frumusețea izvorăș­te în continuare... Raiul nu este o lume statică, este o lume a dinami­cii iubirii, frumuseții, comunicării prin frumusețe... Nu mai e cre­din­ță, nădejde... E iubire, frumusețe... Iar restul, asceza și toate celelalte le-am folosit și sunt foarte necesare pentru a accede la această frumu­sețe a lui Dumnezeu, care va fi comunicată și nouă... direct.” 

A mai adăugat un singur cuvânt, ca să ne aducem aminte de Costion cel smerit, blând și sfios: „Mă iertați dacă am fost puțin cam...!”

Costion, iubite prieten, Duhul lui Dumnezeu, Cel care a vorbit prin Părintele tău, Părintele nostru drag, Dumitru Teologul, a vorbit și prin tine și ți-a strecurat în inima-ți cuprinzătoare și-n mintea teologhisitoare făgăduința întâlnirii directe cu frumusețea și iubirea din Rai, cu frumusețea și iubirea lui Dumnezeu.

Îți mulțumim pentru acest ultim cuvânt al tău! Cuvânt tare, cuvânt viu, cuvânt implorare, cuvânt-pledoarie, cuvânt-mărturie, cuvânt-iu­bire, cuvânt-frumusețe, cuvânt-har... Cuvânt-îmbrățișare în care ne-ai strâns cu toată iubirea de care ai fost în stare pe Părintele Dumitru și pe noi toți, pe toți prietenii tăi, cei fără de număr, pe muzicieni și pe scriitori, pe poeți și pe pictori, pe preoți și pe duhovnici, în care nu l-ai uitat pe țăranul român cu frumusețea lui pusă în bisericile și casele vechi. Cuvânt îmbrățișare în care ai încercat să cuprinzi ca pe o ultimă minunată și dureroasă mărturisire de credință lumea toată... Cuvânt rostit sub umbrela de har dumnezeiesc a Părintelui tău Dumitru Teologul...

Costion Nicolescu! Ce bogăție de om! Ce tezaur neprețuit! Câtă cuprindere! Câtă îmbrățișare! Ce sfârșit frumos! Ce sfârșit bun! Ultimul tău cuvânt e izvorât din apa cea vie a Duhului lui Dumnezeu din care te-ai adăpat smerit toată viața ta!

Epilog

L-am văzut ultima dată pe Cos­tion în Lunea Duhului Sfânt, seara, la spital. Ne mai întâlnisem la priveghi la Silvia Radu, cu vreo zece zile înainte, la Biserica Mavro­gheni. Am mers cu soția mea să-l cercetăm. Am stat mult de vorbă cu el. Era slăbit. Era neliniștit, era chiar înfricoșat! Căuta semne de nădejde! Am vorbit între altele și despre sfârșit. Conștiința mea preo­țească îmi spunea că, în astfel de împrejurări și nu numai, trebuie să nu ocolim discuția despre sfârșit, despre moarte. L-am îndemnat să facă o spovedanie generală, cât mai completă, invocând îndemnul Pă­rin­ților, dar mai ales al Cuviosului Sofronie, care spune să stăruim să ne curățim conștiința cât mai bine înainte de sfârșit, pentru că așa cum intrăm în lumea de dincolo, așa vom rămâne... I-am citit multe rugăciuni... de sănătate și de iertare, de dezlegare. Dar nu am avut luciditatea să-l fi spovedit, deși alt preot îi era duhovnic. Ne-am des­păr­țit spunându-i: „Costion, ne mai vedem! Ne vom mai vedea! Sigur!...” Nu ne-am mai văzut. Peste trei zile și-a dat duhul în mâna Tatălui ceresc. L-a chemat pe preotul său duhovnic, dar s-a sfârșit înainte ca acesta să sosească. Am fost ultimul preot cu care a stat de vorbă. Mare dar și mustrare, în același timp. Iartă-mă, Costion, pentru lipsa de trezvie care m-a împiedicat să citesc mai clar că sfârșitul tău era atât de aproape!

Bunul Dumnezeu, pentru rugăciunile Părintelui tău drag, Sfântul Dumitru Teologul, să te așeze în ceata drepților!

Sursa: ziarullumina.ro