Se cade a ne împărtăși în noaptea Sfintelor Paști?

Unii creștini sunt de părere că nu se cade a primi dumnezeiasca împărtășanie în noaptea Sfântă de Înviere pe motivul că îndată vor dezlega la mâncare de dulce. Îndrăznesc a spune că, îndreptățind astfel refuzul apropierii de potir, ne „oferim” șansa participării la un dezmăț culinar. Îl refuzăm pe Hristos ca să avem „libertatea” de a ne îmbuiba cu mâncăruri de dulce. Ele nu sunt oprite, de vreme ce, după săvârșirea slujbei, preotul binecuvintează bucatele din carne, brânză, ouăle aduse de credincioși în coșuri frumos împodobite, așezate într-o impresionantă „horă” a bucuriei în jurul sfântului locaș. Împărtășirea din cadrul slujbei Învierii Domnului ne oferă posibilitatea să simțim deplin bucuria pascală; Hristos înviat nu este doar un vis-à-vis al nostru, ci ne devine interior.

Ne aflăm în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Hristos, poate cea mai intensă perioadă liturgică din an. La finele ei, întunericul se va transforma în lumină, tristețea, în bucurie, spaima, în curaj, disperarea, în necurmată nădejde. Până atunci, rămân de parcurs câteva zile în care vom încerca să fim solidari cu Marele Răstignit în drumul spre Golgota. Ce înfricoșător! Noi, robii, vom înmormânta pe Împăratul. Dar, ca să ne împărtășim din negrăita lumină și bucurie a Învierii Domnului, se cade întâi să-L însoțim pe drumul suferinței și al umilinței din dramatica săptămână a Sfintelor Sale Pătimiri. Fără această părtășie duhovnicească vom avea un Paști auster, chiar păgubos, lipsit de lumina cea neînserată care să ne copleșească întreaga ființă. De aceea, încercând să-L ajutăm pe Mântuitorul nostru a-și duce Crucea, să ne gândim mai mult acum la semnificațiile tulburătoarelor Sale ultime clipe.

Mi se pare îmbucurător faptul că numeroşi credincioși simt și trăiesc intens înlăcrimatele ceasuri ale zilei premergătoare Învierii Domnului. Există zone din Moldova unde mulți dintre ei se îndoliază. Merg la denii îmbrăcați în straie de doliu, postind negru. Alții ajunează aproape în întregime în săptămâna Sfintelor Pătimiri, gustând agheazmă mare doar după slujba prohodirii Domnului. Unii refuză să deschidă televizorul ori radioul, rupându-se astfel din iureșul vieții cotidiene, căznindu-se să stea aproape numai de Iisus, dulcele nostru Mângâietor, a Cărui iubire pentru noi nu cunoaște limite. Îmi amintesc cu emoție de anii prunciei, când mama, ori bunica, purtând haine cernite, cu busuioc și flori ale primăverii, mă lua de mână și porneam către dumnezeiescul locaș, chemați de dangătul duios al arămilor sunătoare, care, peste câteva ceasuri, se arăta vesel și dătător de speranță.

Atmosfera tristă şi apăsătoare a Sfintelor Suferințe va dispărea încetul cu încetul, iar zorile învierii vor înainta tot mai luminos. Fiecare, după a lui putință, se va osteni să-I arate solidaritate Domnului, stându-I aproape, însoțindu-L pe drumul Crucii, o cale ce măsoară distanța dintre durere și bucurie, întuneric și lumină, moarte și Viață. Mi se pare firesc să ne întrebăm: cum să păstrăm aceeași solidaritate cu Răscumpărătorul nostru și în vreme de praznic, în slăvita-I Înviere? Totul se va limita la ceremonialul primirii luminii sfinte și gata? Hristos să rămână singur în biserică, eventual cu cei în vârstă, iar restul poporului să pornească spre case, dornici să sărbătorească, în felul lor, bucuria pascală? Într-adevăr, dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, în al său emoționant cuvânt din noaptea slăvitei Învieri, ne îndeamnă să fim bucuroși, să ne desfătăm: „De este cineva slugă înțeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său.De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata… Bogații şi săracii, împreună bucurați-vă. Cei ce v-ați înfrânat şi cei leneși, cinstiți ziua. Cei ce ați postit şi cei ce n-ați postit, veseliți-vă astăzi. Masa este plină, ospătați-vă toți. Vițelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustați toți din ospățul credinței: împărtășiți-vă toți din bogăția bunătății”. Să luăm aminte la îndemnurile pline de înțelepciune, dar și la semnificația lor, deoarece autorul nu se referă la răsplata ostenelilor din post ca fiind o masă copioasă, deşi, ce-i drept, o așteptăm cu toții. Sfântul Hrisostom are în vedere aici masa cea euharistică, împărtășirea cu Sfintele Taine, cel mai hrănitor ospățdin lume.

Sigur că participarea la ospățul mântuirii trebuie să nu se rezume doar la noaptea Sfintei Învieri, ci să implice şi Joia Mare, zi în care Hristos, Domnul nostru, a instituit Taina Sfintei Euharistii. În Joia Mare, potrivit sinaxarului zilei, prăznuim: spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul Hristos, Cina Cea de Taină, rugăciunea din grădina Ghetsimani şi prinderea Domnului. În centru se află Cina Cea de Taină cu instituirea Euharistiei: ele se vor săvârşi până la sfârșitul veacurilor în sfintele biserici, spre pomenirea jertfei Mântuitorului. Liturghia euharistică este Liturghia smereniei, a dragostei Lui, testamentul iubirii Sale de oameni: „Aceasta să o faceți spre pomenirea mea”. De aceea, în Sfânta și Marea Joi se face o excepție de la postul aspru al întregii săptămâni prin dezlegare la untdelemn și puțin vin, tocmai pentru că este ziua Sfintei Euharistii, când la dumnezeiasca Liturghie se sfințește un agnețîn plus, ce se va pregăti a treia zi de Paști, prin uscare; el va constitui, de-a lungul anului, Împărtășania pentru copii, bolnavi ori alte cazuri speciale. Nu mulți credincioși dau importanța cuvenită zilei. Ocupați cu treburile casei, cuprinși de forfota aprovizionărilor și a pregătirilor, trec cu vederea prea ușor acest moment capital din istoria mântuirii umanității. De aceea, chemării la potir îi răspund puțini dornici de a se cumineca cu Hristos chiar în ziua în care El i-a împărtășit pentru prima dată pe Apostoli. Nu același lucru se întâmplă în noaptea slăvitei Învieri, căci invitației de a ospăta din cina mântuirii îi răspund tot mai mulți credincioși. Unii, însă, se dovedesc sceptici și în această privință pe motivul că îndată vor dezlega la mâncare de dulce și nu se cade a primi dumnezeiasca împărtășanie.

Îndrăznesc a spune că, motivând astfel refuzul apropierii de potir, ne „oferim” șansa participării la un dezmăț culinar. Îl refuzăm pe Hristos ca să avem „libertatea” de a ne îmbuiba cu mâncăruri de dulce. Ele nu sunt oprite, de vreme ce, după săvârșirea slujbei, preotul binecuvintează bucatele din carne, brânza, ouăle aduse de credincioși în coșuri frumos împodobite, așezate într-o impresionantă „horă” a bucuriei în jurul sfântului locaș. Împărtășirea din cadrul slujbei Învierii Domnului ne oferă posibilitatea să simțim deplin bucuria pascală; Hristos înviat nu este doar un vis-à-vis al nostru, ci ne devine interior. Cuminecându-ne, ne impunem și o conduită echilibrată privind mâncarea, băutura, participarea la veselia comunității.

Peste toate, să nu uităm esențialul: Hristos Se găsește în centrul praznicului. Câtă vreme petrecem cu El și El în noi, să nutrim încredințarea că vom trăi o autentică bucurie pascală.

Citește alte articole despre: creștin, post, credinţa, Canon, mâncare, împărtășire

De la același autor

Ultimele din categorie